Stiri
Aşa cum ne-am obişnuit, anual, în septembrie, se desfăşoară renumitul festival „Maria Bieşu”. Evenimentul va începe pe 6 septembrie, adică mâine, și va dura până pe 15 septembrie.
Cea de-a 21- a ediţie a Festivalului – Concurs Internaţional „Maria Bieşu” va începe mâine la Teatrul Naţional de Operă şi Balet. La eveniment vor fi prezentate şapte spectacole şi vor participa artişti din opt ţări.
Protagoniştii, în majoritatea reprezentaţiilor, vor fi interpreţi de peste hotare. În premieră, în acest an, deschiderea festivalului va culmina cu o proiecţie video pe un ecran cu leduri de mari dimensiuni. Opera „Aida” de Giusepe Verdi va da start festivalului.
Totodată, în premieră, scena teatrului va fi amenajată deosebit, cu un decor inedit, unde vor fi prezentate proiecţii video pe un ecran led. O premieră în acest an este şi numărul impresionant de participanţi.
Astfel, vor fi invitate teatre din Rusia, Ucraina, Franţa şi Germania. Iar potrivit directorului teatrului, Valeria Şeican, peste 200 de protagonişti vor juca în spectacolele din cadrul festivalului.
Aşadar, în ediţia din acest an, melomanii vor putea viziona spectacolul coreografic „Don Quijote” de Ludwig Minkus, opera „La Boheme”, de Giacomo Puccini, dar şi baletul „Romeo şi Julieta”.
Tenorul de aur Mihai Munteanu va suţine partitura principală în rolul lui Canio. Cheltuielile pentru organizarea festivalului concurs în acest an sunt de două ori mai mari faţă de anul trecut, susţine ministrul culturii, Monica Babuc.
Biletele costă între 50 şi 300 de lei. Cu ocazia evenimentului, administraţia Teatrului de Operă şi Balet a organizat şi un concurs la care s-au înscris 60 de concurenţi din şase ţări ale lumii. 36 au fost selectaţi, iar câştigătorii vor fi premiaţi pe 15 septembrie la Palatul Naţional. Prima ediţie a Festivalului a avut loc în anul 1990, la iniţiativa primadonei Maria Bieşu.
Spectacole inedite la Festivalul „Maria Bieșu”! Află detalii și prețul biletelor
Monden
05.09.2013
14:18
1667

Stiri relevante
09.09.2025
13:06
19298
VIDEO // „Puterea Dragostei”, cel mai NOU film moldovenesc, în CINEMATOGRAFE din 9 octombrie. Vezi AICI trailerul oficial al filmului
21.08.2025
16:49
22198
FOTO // Vicecampioana olimpică, Anastasia Nichita, a publicat PRIMELE poze cu fetița ei. Cum o cheamă pe micuța de nota zece
08.06.2025
09:57
34055
„The Institute”, noul thriller TV bazat pe romanul omonim al lui Stephen King, a avut premiera la Londra
03.06.2025
11:11
23316
Disney concediază câteva sute de angajaţi în departamentele de film, televiziune şi finanţe corporative
02.06.2025
18:21
21748
LISTĂ // Filmele produse în R. Moldova pe care CNC le va finanța cu 13,3 milioane de lei în 2025
02.06.2025
11:19
14181
Cine este Miss World 2025: Are 21 de ani şi vrea să devină ambasadoare
30.05.2025
19:48
13717
Fosta prințesă Mako a Japoniei a născut primul său copil
29.05.2025
11:11
14902
Eurovision 2025 a înregistrat cea mai mare audienţă din 2004, cu 166 de milioane de telespectatori în 37 de ţări
28.05.2025
12:20
14454
Dezvăluiri: Cine vor fi actorii noului serial original „Harry Potter”
26.05.2025
11:55
14989
Un film distins cu Premiul Oscar și Globul de Aur, proiectat la Chișinău: Intrarea este liberă
22.05.2025
16:55
14987
Jennifer Lopez, dată în judecată pentru că a publicat pe reţelele de socializare fotografii cu ea pentru care nu deţinea drepturi de autor: Dune de 150 000 de dolari pentru fiecare poză
21.05.2025
13:50
14851
Intervision, alternativa lui Putin la Eurovision, va avea loc pe 20 septembrie

Top stiri
31.12.2025
20:28
32
Nava din Rusia, suspectată de sabotaj în Marea Baltică, confiscată de Finlanda
31.12.2025
19:52
141
Maia Sandu semnează decretul pentru acordarea cetățeniei moldovenești la opt persoane din Rusia
31.12.2025
17:35
327
Moscova acuză Kievul de atacuri cu drone asupra reședinței lui Putin, dar Ucraina neagă și sugerează manipulare pentru a bloca negocierile
31.12.2025
17:27
410
Putin avertizează: Rusia nu renunță la obiectivele sale în Ucraina în discursul de Anul Nou
31.12.2025
14:55
1800
Primiți cu Plugușorul? Cele mai frumoase URĂTURI de Anul Nou 2026
31.12.2025
14:19
442
România sprijină apărarea Ucrainei cu 50 de milioane de euro, mulțumiri din partea Kievului
31.12.2025
14:18
565
Condamnări grele în dosarul de fraudă bancară: Trei persoane implicate în schema de prejudiciere a Băncii de Economii cu 37 milioane lei
31.12.2025
14:18
683
ULTIMA ORĂ // Regretele inculpatului Plahotniuc, care își va serba ziua de naștere în PUȘCĂRIE: „Speranța că alegerile parlamentare vor aduce schimbarea mult așteptată nu s-a realizat… Așa se întâmplă când statul e capturat cu adevărat”
31.12.2025
14:10
450
Maia Sandu, simbol al rezistenței democratice în fața presiunilor Kremlinului, onorată de The Telegraph ca Liderul Mondial al Anului
31.12.2025
13:12
448
10 ani de închisoare pentru șantaj repetat: Bărbat din Chișinău condamnat într-un dosar de șantaj cu amenințări și presiuni pe fundația unei acuzații false de viol
31.12.2025
12:26
421
Moldova scrie istorie în sportul mondial: un an de succes și noi perspective pentru viitor
31.12.2025
11:53
516
Ambasadorul SUA la NATO pune sub semnul întrebării acuzațiile Rusiei cu privire la un atac al Ucrainei asupra reședinței lui Putin
31.12.2025
11:39
561
Putin dispune extinderea zonei tampon în regiunile Sumi și Harkov până în 2026, anunță șeful Statului Major rus
31.12.2025
11:13
445
74 de profesori din Republica Moldova, certificați în competențe digitale de Ministerul Educației
31.12.2025
11:04
482
Deținutul inventiv prins cu telefon ascuns în proteză, condamnat din nou în Chișinău
31.12.2025
09:59
506
Progrese semnificative: Finanțările pentru agricultură cresc cu peste 100 milioane lei în 2025, sprijinind fermierii și inovația tehnologică
31.12.2025
09:34
471
Atacurile cu drone lasă răni grave în Odesa: trei copii și un adult între victime
31.12.2025
08:42
575
Horoscopul zilei 31.12.2025
31.12.2025
06:53
521
Israel interzice activitatea agențiilor umanitare în Gaza, 10 țări atrag atenția asupra suferinței populației
31.12.2025
06:48
592
Diplomat rus susține că noua Comisie Europeană ar putea transforma dialogul Rusia-UE
31.12.2025
05:34
563
Varșovia solicită Comisiei Europene investigarea TikTok pentru dezinformare rusă orchestrată prin AI
31.12.2025
00:07
758
Acuzațiile Moscovei de atac ucrainean cu drone, negate de Kiev: Tensiuni în creștere și atacuri masive în Ucraina; un mort și evacuări în Zaporojie
30.12.2025
22:47
793
Evacuări de urgență în Cernihiv: 14 localități din apropierea graniței cu Rusia și Belarus, eliberate din cauza atacurilor rusești constante
30.12.2025
21:09
677
31.12.2025: Schimbări meteorologice și ninsori ușoare
30.12.2025
17:44
853
Atac asupra porturilor ucrainene de la Marea Neagră: Rusia vizează infrastructura critică și o navă civilă avariată în Odesa

Actualitate
Parteneri
Politică
Adrian Dupu, la întâlnirea cu aleșii locali din Cantemir: „Alegerile europarlamentare din 9 iunie sunt la fel de importante atât pentru România, cât și pentru R. Moldova”
VIDEO // Cine a CÂȘTIGAT alegerile parlamentare anticipate. PAS ar fi acumulat 55,1%, iar BeCS - 24%. În viitorul Parlament va fi și Partidul „ȘOR”. Prezentarea rezultatelor prealabile a sondajului AFTER POLL 2021
Cavcaliuc poate fi CERCETAT PENAL în perioada electorală, în pofida faptului că e candidat la funcția de deputat. Cum comentează PACE decizia CSJ
Nicolae Negru // Primul pas, Maia Sandu cu Volodymyr Zelenski
Punct de vedere NAȚIONAL
Curs valutar
1 MDL
1 EUR
19.76
1 USD
16.79
1 RON
3.88
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40
Sondaj
Prietenii noștri

Inapoi