Sondaj // Cât de multe produse lactate consumă moldovenii
3206
Potrivit unui sondaj de opinie, mai bine de ¾ din moldoveni consumă produse lactate. Cei care au exclus produsele din lapte din regimul alimentar sunt moldovenii cu venitul lunar care nu trece peste o mie de lei şi cei care locuiesc în mediul urban, arată datele aceluiaşi sondaj de opinie.
Simpatia moldovenilor în „topul lactatelor” este câștigată de lapte, brânză, smântână și chefir. Totuși, câte o treime de „voturi” din partea celor ce consumă lapte și produse obținute din lapte revin cașcavalului, untului și iaurtului.
La nivel mondial, cel mai mult lapte se bea în Irlanda și în Finlanda, 137,9 și, respectiv, 127,3 litri pe cap de locuitor într-un an. Cel mai mult cașcaval se mănâncă în Franța și în Islanda, 25,9 și, respectiv, 25,2 de kilograme pe an pe cap de locuitor, iar cel mai mult unt se întinde pe pâine în Franța și în Germania, 7,9 și, respectiv, 6,2 de kilograme de unt pe cap de locuitor pe an. Așadar, nu suntem unicii iubitori de produse lactate, avem cu cine să ne împărțim, mai ales că majoritatea sunt aici, aproape, pe același continent.
Sondajul a fost realizat de o companie care oferă servicii de consultanţă şi desfăşoară cercetări de marketing în R. Moldova, pe un eșantion de 641 de persoane. Datele din această cercetare sunt reprezentative la nivel național și au o marjă de eroare de ±3,9% la un interval de încredere de 95%. Sondajul a fost realizat în perioada 2-10 martie curent.
16.09.2025
10:30
3147
SONDAJ // Trei formațiuni în viitorul Parlament: PAS are șanse mari să obțină MAJORITATEA parlamentară, iar Blocul „Alternativa” al lui Ceban, Tkaciuk, Chicu și Stoianoglo a coborât la 4,2%
20.08.2025
14:07
2368
SONDAJ // Parcursul european s-ar putea STOPA după 28 septembrie, iar R. Moldova nu va mai beneficia de MILIARDELE oferite de UE. Indecișii pot schimba balanța
28.05.2025
10:55
40319
România, principala destinație turistică pentru cetățenii R. Moldova. O treime dintre adulți nu au părăsit niciodată republica noastră
28.05.2025
10:34
2669
SONDAJ // Trei partide și două blocuri electorale în viitorul Parlament. PAS este în creștere și ar putea avea din nou majoritate parlamentară
25.03.2025
11:12
3601
SONDAJ // Trei PARTIDE și două blocuri electorale în viitorul Parlament. PAS este aproape să-și asigure din nou MAJORITATEA parlamentară
26.02.2025
11:23
2355
SONDAJ iDATA // PAS păstrează șanse mari să-și asigure MAJORITATEA și în următorul Parlament. Blocul „Alternativa” NU a convins alegătorii din R. Moldova. Ce partide vor accede în Legislativ și câte MANDATE de deputat vor avea
17.10.2024
12:10
2978
Maia Sandu, principala favorită în cursa prezidențială de duminică. Concurentul de pe locul II are o susținere de doar 9%. Alegătorii indeciși pot tranșa scrutinul din PRIMUL tur
07.10.2024
11:23
2326
SONDAJ // Viitorul Parlament, fără Voronin și comuniști. PAS ar acumula 29,9%, iar PSRM și așa-zisul bloc „Victorie” ar lua împreună doar 14,1 la sută. Cei 29,7% de indeciși vor decide viitoarea majoritate parlamentară
07.10.2024
10:51
2662
SONDAJ // Maia Sandu, FAVORITĂ certă în cursa prezidențială. Actuala șefă a statului ar acumula cu aproape 7% mai mult decât toți ceilalți zece contracandidați la un loc
23.09.2024
12:35
3246
SONDAJ // Patru formațiuni în Parlament: PAS ar putea avea din nou majoritate parlamentară, iar formațiunea lui Dodon este pe cale să ajungă pe locul PATRU în preferințele alegătorilor
31.01.2026
22:18
477
Zelenski anunță noi negocieri de pace pentru săptămâna viitoare, în așteptarea clarificărilor de la Washington
31.01.2026
21:03
464
Ger persistent și cer mai senin în Republica Moldova, duminică, 01.02.2026
31.01.2026
20:57
586
Înger restaurat în bazilică din Roma, asemănat cu Giorgia Meloni: Ministerul Culturii deschide anchetă, premierul face haz de scandal
31.01.2026
19:39
623
Blackout în Republica Moldova: România și Ucraina ajută la restabilirea energiei, Junghietu le mulțumește, iar Igor Grosu acuză Rusia
31.01.2026
14:45
799
Republica Moldova, în beznă din cauza avariei din reţeaua energetică a Ucrainei
31.01.2026
08:40
721
Horoscopul zilei 31.01.2026
30.01.2026
23:09
1070
Germania vrea umbrelă nucleară comună europeană, păstrând scutul american și deschizând calea către o posibilă armă nucleară europeană
30.01.2026
21:08
965
Răcire accentuată și cer acoperit în Republica Moldova, sâmbătă 31.01.2026
30.01.2026
16:49
1000
Moldova și România își intensifică parteneriatul pentru dezvoltarea industrială și atragerea investițiilor
30.01.2026
16:40
1049
Fostul prezentator CNN Don Lemon, arestat de federali după relatări de la protestele din Minnesota
30.01.2026
16:24
972
Moldova și România își consolidează parteneriatul economic și atrag noi investiții
30.01.2026
16:03
999
Detectivul de artă olandez care caută Coiful de aur de la Coțofenești, la un an de la furt: „Încă aștept telefonul care îl va aduce acasă”
30.01.2026
15:27
902
Investiții de peste 22,5 milioane de dolari în zootehnie prin programul de granturi AGGRI
30.01.2026
15:26
1024
Guvernul mizează pe orașe ca poli de creștere: MIDR lansează noi proiecte pentru infrastructura socială și creșe până în 2027
30.01.2026
15:01
1032
Detențiune pe viață pentru criminalul care a ucis doi soți la Grătiești și a fugit de lege peste 20 de ani
30.01.2026
14:39
835
Universitățile pot accesa 9,5 milioane de euro pentru infrastructura modernă de cercetare în Moldova
30.01.2026
14:11
1068
Zelenski îl provoacă pe Putin: „Vino tu la Kiev, dacă îndrăznești”, după invitația la negocieri la Moscova
30.01.2026
14:06
1248
Crimă deghizată în sinucidere la Milano: fost bancher ucrainean cu pașaport românesc, găsit mort după o întâlnire misterioasă
30.01.2026
13:37
987
Kremlinul confirmă: Trump i-a cerut lui Putin să oprească atacurile asupra Kievului pentru o săptămână
30.01.2026
11:43
1030
Concursul auto al partidului „Șansa” se încheie cu condamnarea unui bărbat pentru finanțare ilegală și confiscarea premiului
30.01.2026
11:02
1078
Rusia lovește Ucraina cu racheta Iskander și 111 drone la scurt timp după ce Trump spune că Putin a promis oprirea atacurilor pentru o săptămână
30.01.2026
10:37
917
ULTIMA ORĂ // Tariful la gazele naturale SCADE. „Energocom”. depus cererea, iar ANRE urmează să ia decizia finală. Cât vor trebui să scoată din buzinare moldovenii
30.01.2026
10:34
968
ANCE pregătește organizarea examenelor naționale 2026: reguli actualizate, pretestări și campanii pentru integritate academică
30.01.2026
08:30
901
Horoscopul zilei 30.01.2026
30.01.2026
06:30
1040
Zelenski salută pauza de iarnă a atacurilor anunţată de Trump, dar Moscova refuză să confirme oprirea loviturilor
PROGRAM // Începe Reuniunea Teatrelor Naționale Românești: „La Chișinău vor veni TOATE Teatrele Naționale din Republica Moldova și România!”
VIDEO // Un nou atac armat în Sydney. Patru persoane au fost înjunghiate într-o biserică, în timpul slujbei. Momentul, transmis LIVE
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”
1 MDL
1 EUR
20.13
1 USD
16.85
1 RON
3.95
1 RUB
0.22
1 UAH
0.39




Inapoi














