Soluția Comisiei Slusari de a obține raportul Kroll-2 pentru a-l face public
2232
Comisia parlamentară de anchetă pentru elucidarea tuturor circumstanțelor devalizării sistemului bancar din Republica Moldova și investigării fraudei bancare, creată în această săptămână în Parlament, a avut astăzi prima ședință.
Vicespicherul Alexandru Slusari, care conduce această comisie, a anunțat că în cadrul ședinței s-a decis să fie solicitate toate documentele care s-au păstrat în Parlament de la cele două comisii anterioare care au investigat frauda bancară - prima condusă de comunistul Oleg Reidman și a doua de către democratul Marcel Răducan.
Slusari a declarat, într-o conferință de presă, că mai multe documente „au dispărut suspect” și că săptămâna viitoare, cel mai probabil, se va recurge la audierea persoanelor care au avut tangență cu devalizarea sistemului bancar.
Mai mult, deputatul afirmă că actuala coaliție de guvernare „se va adresa direct” Companiei Kroll pentru a solicita cel de-al doilea raport „pe care noi vrem să-l publicăm”.
Acest pas vine după ce, recent, Banca Națională a Moldovei a declarat că raportul a fost remis Procuraturii Generale, iar ultima a invocat „clauza de confidențialitate” pentru a refuza cererea deputaților.
„Cetățenii trebuie să-și cunoască eroii care, din 2010 încoace, au contribuit la devalizarea sistemului bancar”, a spus Slusari.
Amintim că din Comisia de anchetă pentru elucidarea tuturor circumstanțelor devalizării sistemului bancar din Republica Moldova și investigării fraudei bancare fac parte socialiștii Vladimir Golovatiuc, Vladimir Țurcan și Adrian Lebedinschi, Alexandru Slusari din partea PPDA, Dumitru Alaiba și Lilian Carp din partea PAS. De asemenea, trei membri ar urma să fie desemnați de „viitoarea opoziție”, adică de Partidul Democrat și Partidul „Șor”.
Comisia este condusă de Alexandru Slusari - președinte, Vladimir Golovatiuc - vicepreședinte, iar Lilian Carp - secretar.
10.11.2023
13:29
28.06.2021
11:45
09.07.2020
16:00
26.06.2020
16:19
05.06.2020
15:57
28.05.2020
19:30
27.05.2020
15:19
26.05.2020
14:00
25.05.2020
09:48
22.05.2020
16:35
20.05.2020
13:45
20.05.2020
09:28
12.08.2026
14:09
12.08.2026
14:08
12.08.2026
13:57
12.08.2026
13:52
12.08.2026
13:38
12.08.2026
13:38
12.08.2026
13:25
12.08.2026
12:50
12.08.2026
12:32
12.08.2026
12:24
12.08.2026
12:24
12.08.2026
11:50
12.08.2026
11:48
12.08.2026
11:42
12.08.2026
11:38
12.08.2026
11:38
12.08.2026
11:07
12.08.2026
11:07
12.08.2026
11:01
12.08.2026
10:42
12.08.2026
10:37
12.08.2026
10:32
12.08.2026
10:23
12.08.2026
10:02
12.08.2026
09:39
Trump presează Iranul pentru redeschiderea Strâmtorii Ormuz și anunță negocieri intense pentru un acord rapid
SpaceX își dublează veniturile, dar arde miliarde: pariul uriaș al lui Musk pe Starlink și AI prăbușește acțiunile pe bursă
AI de la Anthropic și OpenAI, acuzată de autonomie și înșelăciune în teste britanice de securitate pe GitHub
Bărbat înarmat, prins lângă terenul de golf al lui Donald Trump din California, după ce ar fi spionat pregătirile de securitate. Ce arsenal au găsit anchetatorii în locuința sa
Mii de angajați SpaceX devin milionari după listarea record pe bursă: inginerul care își vinde treptat acțiunile de 23 de milioane de dolari
















