Șoldănești // Le-au promis că vor fi dădace în Grecia, dar au fost impuse să se prostitueze
2587
Două tinere din raionul Șoldănești au ajuns să practice prostituția în Grecia, după ce li s-a promis că vor fi dădace și vor avea un salariu lunar de 3 500 de euro.
Doi locuitori ai raionului Șoldănești vor sta următorii opt ani după gratii, fiind găsiți vinovați de trafic de ființe umane.
Potrivit procurorilor, în anul 2009, inculpaţii au recrutat două tinere, care aveau o stare materială grea, pentru a munci în Grecia. Victimelor li s-a promis că vor fi angajate în calitate de dădace şi vor avea un salariu de 3 500 de euro lunar. Inculpaţii le-au perfectat victimelor actele necesare pentru plecare, iar la începutul anului 2010 acestea au ajuns în Grecia unde au fost impuse să presteze servicii sexuale timp de câteva săptămâni.
În luna iulie 2013, Judecătoria sectorului Centru i-a condamnat pe inculpați la patru ani de închisoare cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe un termen de doi ani. Procurorii au considerat sentinţa ilegală şi au contestat-o, solicitând ca inculpaţii să fie condamnaţi la închisoare cu executare pentru trafic de fiinţe umane.
Decizia Curții de Apel Chișinău este cu drept de atac.
28.03.2016
10:40
12.01.2016
16:31
14.11.2015
12:28
06.10.2015
16:21
01.10.2015
15:22
28.09.2015
15:01
09.09.2015
06:30
15.08.2015
17:05
22.07.2015
09:44
19.07.2015
11:49
18.07.2015
10:45
09.07.2015
12:26
10.11.2026
14:15
10.11.2026
14:05
10.11.2026
13:21
10.11.2026
13:14
10.11.2026
12:31
10.11.2026
11:59
10.11.2026
11:11
10.11.2026
10:41
10.11.2026
10:27
10.11.2026
10:12
10.11.2026
09:55
10.11.2026
09:37
10.11.2026
09:10
10.11.2026
09:03
10.11.2026
07:02
10.11.2026
04:24
10.11.2026
04:14
10.11.2026
03:42
10.11.2026
03:25
10.11.2026
02:08
10.11.2026
00:38
09.11.2026
22:54
09.11.2026
21:48
09.11.2026
21:29
09.11.2026
19:49
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Revenit de la Moscova, Igor Dodon îi cere Maiei Sandu grațierea Evgheniei Guțul, omul de încredere al lui Ilan Șor
Avocat trimis în judecată: ar fi primit 5 800 de euro și 22 000 de lei pentru influențarea a două dosare
















