Situaţia pe litoralul bulgăresc, după inundaţii
2735
dailybusiness.ro
Situaţia începe să revină la normal în sudul litoralului bulgăresc, după inundaţiile provocate de ploile de marţi şi miercuri, dar în municipalităţile Sozopol şi Ţarevo va fi menţinută starea de urgenţă, au anunţat autorităţile bulgare.
Autorităţile au precizat că starea de urgenţă poate fi ridicată la Primorsko şi Biala, în condiţiile în care situaţia revine la normal, după ce ploile torenţiale de marţi şi miercuri au dus la revărsarea râurilor Diavolska şi Ropotamo, potrivit site-ul Novinite.com, citat de Mediafax.
Traficul a fost reluat pe drumul principal dintre Sozopol şi Primorsko, care fusese inundat de ploile torenţiale.
În oraşul Primorsko, o staţiune turistică populară, plaja a suferit daune importante provocate de apele revărsate ale râului Diavolska, iar aeroportul a fost inundat, pentru câteva ore arătând ca un „lac”, potrivit unor martori citaţi de site-ul Dariknews.bg.
Turiştii au fost evacuaţi din zeci de hoteluri, care au suferit inundaţii la parter.
În Sozopol, s-au înregistrat pagube atât la nivelul infrastructurii, cât şi al plajelor.
10.03.2026
04:53
159
Trusă americană de hacking pentru iPhone, ajunsă la spionii ruși și hackeri chinezi după scurgeri de la contractorul militar L3Harris
289
„Războaiele roșu vs albastru” dintre școli, panică mai mult între părinți decât între elevi pe rețelele sociale
303
Deputații britanici resping interdicția totală a rețelelor sociale pentru copiii sub 16 ani și optează pentru restricții flexibile
251
Ruperea legăturilor cu familia, tot mai des discutată online: de ce pentru mulți e „ultima soluție” pentru sănătatea mintală
10.03.2026
01:49
294
SUA dau undă verde taxiurilor aeriene electrice: program FAA de testare în 26 de state pentru noile aeronave eVTOL
303
Ferme de conținut din străinătate, descoperite că inundă rețelele cu deepfake-uri politice despre Regatul Unit
10.03.2026
00:02
338
Angajați OpenAI și Google sar în apărarea Anthropic în procesul contra Pentagonului privind „riscul pentru lanțul de aprovizionare”
09.03.2026
23:07
398
Anthropic lansează Code Review, un recenzent AI pentru controlul valului de cod generat de inteligența artificială
09.03.2026
21:18
467
„Acordul DOJ cu Live Nation și Ticketmaster, contestat de 26 de state: monopolul pe piața biletelor rămâne”
09.03.2026
21:00
510
Anthropic dă în judecată Pentagonul după ce a fost etichetată drept „risc pentru lanțul de aprovizionare” în AI
09.03.2026
20:44
440
Vreme senină și ușor mai caldă în Republica Moldova, marți, 10 martie 2026
266
„Războaiele roșu vs albastru” dintre școli, panică mai mult între părinți decât între elevi pe rețelele sociale
269
Deputații britanici resping interdicția totală a rețelelor sociale pentru copiii sub 16 ani și optează pentru restricții flexibile
228
Ruperea legăturilor cu familia, tot mai des discutată online: de ce pentru mulți e „ultima soluție” pentru sănătatea mintală
10.03.2026
01:49
280
SUA dau undă verde taxiurilor aeriene electrice: program FAA de testare în 26 de state pentru noile aeronave eVTOL
286
Ferme de conținut din străinătate, descoperite că inundă rețelele cu deepfake-uri politice despre Regatul Unit
10.03.2026
00:02
320
Angajați OpenAI și Google sar în apărarea Anthropic în procesul contra Pentagonului privind „riscul pentru lanțul de aprovizionare”
09.03.2026
23:07
384
Anthropic lansează Code Review, un recenzent AI pentru controlul valului de cod generat de inteligența artificială
09.03.2026
21:18
457
„Acordul DOJ cu Live Nation și Ticketmaster, contestat de 26 de state: monopolul pe piața biletelor rămâne”
09.03.2026
21:00
500
Anthropic dă în judecată Pentagonul după ce a fost etichetată drept „risc pentru lanțul de aprovizionare” în AI
09.03.2026
20:44
434
Vreme senină și ușor mai caldă în Republica Moldova, marți, 10 martie 2026
468
Supraviețuitorii de la Hillsborough, revoltați după ce inteligența artificială Grok a generat insulte despre tragedie pe platforma X
433
Anthropic dă în judecată guvernul SUA după ce a fost etichetată „risc pentru lanțul de aprovizionare”
09.03.2026
19:11
423
MEC lansează consultări publice pentru noua Concepție a disciplinei „Chimie” în învățământul general
485
Spionii olandezi avertizează: hackeri ai guvernului rus vizează utilizatorii Signal și WhatsApp din întreaga lume
09.03.2026
19:01
483
Gruparea chineză Salt Typhoon, campanie globală de spionaj cibernetic împotriva giganților de telefonie și internet
09.03.2026
18:23
457
Fondatorul XPrize lansează un concurs de 3,5 milioane de dolari pentru a crea noul univers „Star Trek” optimist al viitorului
09.03.2026
18:08
527
Sheryl Sandberg și Nick Clegg intră în board-ul Nscale, startup-ul AI european evaluat la 14,6 miliarde de dolari și partener al OpenAI în proiectul „Stargate Norway”
09.03.2026
17:58
481
Conferință la Bălți despre deportări, foamete organizată și războiul de pe Nistru, în cadrul Decadei Memoriei și Recunoștinței
09.03.2026
17:52
432
52 de elevi premiați la Olimpiada Republicană de Informatică 2026, găzduită de UTM
09.03.2026
17:37
650
ULTIMA ORĂ // Ședință de URGENȚĂ la Guvern în legătură cu majorarea prețurilor la produsele petroliere. Importatorii și distribuitorii de benzină și MOTORINĂ au raportat ce volume pot importa, în contextul războiului din Orientul Mijlociu
09.03.2026
17:03
468
MEC lansează consultări publice pentru noua Concepție a disciplinei „Fizică. Astronomie” în învățământul general
09.03.2026
15:17
523
Flipkart își mută sediul central înapoi în India, pregătind terenul pentru listarea la bursă până în 2027
09.03.2026
13:58
596
Japonia modernizează un gimnaziu din Ștefan Vodă pentru a asigura condiții mai bune elevilor, inclusiv copiilor refugiați din Ucraina
09.03.2026
13:29
579
ULTIMA ORĂ // Benzina se apropie de 25 de lei, iar motorina de 24 de lei. Conflictul din Iran aruncă în aer prețurile la pompă și în R. Moldova
09.03.2026
12:58
580
Bărbat de 35 de ani, care a șantajat din penitenciar o femeie cu imagini intime, condamnat la 9 ani de închisoare și amendă de 107 500 lei
SUA dau undă verde taxiurilor aeriene electrice: program FAA de testare în 26 de state pentru noile aeronave eVTOL
1 MDL
1 EUR
20.08
1 USD
17.37
1 RON
3.94
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40


Inapoi














