SITUAŢIA SE AGRAVEAZĂ. Germania a anunțat că intră în RĂZBOI
9323
Guvernul federal german este gata să livreze „în cel mai scurt timp posibil” arme kurzilor din Irak, a declarat, miercuri, ministrul Afacerilor Externe al Germaniei, Frank-Walter Steinmeier, informează AFP, citată de romaniatv.net.
„Dorim să facem aceasta, într-un volum care să consolideze capacitatea kurzilor de a se apăra”, a declarat Steinmeier în timpul unei conferinţe de presă, evocând riscurile unei „catastrofe” care ar avea consecinţe „devastatoare” pentru restul lumii.
Steinmeier a explicat că Germania va trimite iniţial mai mult ajutor umanitar şi echipament neletal precum caschete sau vehicule blindate, analizând în acelaşi timp, în coordonare cu partenerii europeni, nevoile kurzilor.
La rândul său, ministrul Apărării al Germaniei, Ursula von der Leyen, care a participat de asemenea la conferinţa de presă, a evocat „rapiditatea” în a curma vieţi şi „incredibila brutalitate” a islamiştilor, care au provocat „o catastrofă umanitară” şi care „trebuie opriţi”, în timp ce Steinmeier a denunţat metodele „barbare” ale jihadiştilor din Irak.
Ursula von der Leyen a precizat că nevoile forţelor armate kurde şi mijloacele germane vor fi analizate în zilele următoare, primele concluzii fiind aşteptate săptămâna viitoare. „Intrăm în faza de colectare de date”, a spus ministrul german al Apărării.
Decizia germană intervine după lungi ezitări, Berlinul fiind reticent în a se implica în conflicte, din cauza trecutului său militarist.
Potrivit unui recent sondaj de opinie, circa 74% dintre germani se opun trimiterii de arme.
Înainte de Germania, alte ţări europene, între care şi Franţa, au decis să livreze arme în Irak, unde jihadiştii Statului Islamic seamănă, din iunie, teroare.
De asemenea, preşedintele francez Francois Hollande va propune „în perioada următoare” o conferinţă pe tema situaţiei de securitate din Irak şi a luptei împotriva grupării radicale sunnite Statul Islamic, apreciind că situaţia internaţională se află în „cel mai dificil” moment din 2001.
05.09.2024
11:59
15.04.2024
19:28
20.04.2023
07:30
17.02.2023
14:32
18.01.2023
19:59
16.12.2022
14:28
22.11.2022
13:11
10.10.2022
07:30
04.05.2022
19:59
12.12.2021
09:47
25.01.2021
20:00
25.01.2021
19:01
13.09.2026
02:43
13.09.2026
00:02
13.09.2026
00:01
12.09.2026
23:38
12.09.2026
23:29
12.09.2026
23:19
12.09.2026
23:08
12.09.2026
22:09
12.09.2026
21:16
12.09.2026
21:07
12.09.2026
20:55
12.09.2026
20:41
12.09.2026
19:58
12.09.2026
19:54
12.09.2026
19:28
12.09.2026
19:14
12.09.2026
19:11
12.09.2026
18:04
12.09.2026
16:55
12.09.2026
16:47
12.09.2026
15:54
12.09.2026
14:47
12.09.2026
14:28
12.09.2026
14:27
12.09.2026
14:15
INTERVIU // Radiografia pieței imobiliare cu Vlad Musteață, CEO Proimobil: „Cererea pentru terenurile din suburbiile Chișinăului a crescut semnificativ”
ULTIMA ORĂ // O dronă Shahed a survolat R. Moldova spre Chișinău și Ungheni. Spațiul aerian, restricționat de urgență pentru câteva minute
Atac intenționat al Rusiei pe teritoriul nostru. Drona rusească prăbușită la Râșcani ar fi avut misiunea de a DISTRUGE avionul lui Zelenski în R. Moldova
ULTIMA ORĂ // O nouă dronă căzută în R. Moldova a provocat un INCENDIU la Rîșcani. Patru focare de foc într-un lan de floarea-soarelui!
Alexandr Stoianoglo își încearcă norocul la șefia UTA Găgăuzia, după înfrângerea la prezidențiale în fața Maiei Sandu
















