Shakira rupe tăcerea despre soțul ei, Gerard Pique, și dezvăluie calvarul fizic prin care trece
3633
Celebra cântăreață Shakira a vorbit despre soțul ei Gerard Pique, fundașul lui FC Barcelona, după victoria răsunătoare obținută de catalani în fața lui Real Madrid.
FC Barcelona nu a avut milă de eterna rivală Real Madrid, pe care a învins-o cu un neverosimil 4-0 în etapa cu numărul 29 din campionatul Spaniei. Catalanii s-au impus chiar în fieful „galacticilor” din capitală, iar Gerard Pique a răbufnit după fluierul de final și nu și-a stăpânit bucuria.
Soția acestuia, Shakira, l-a lăudat pe soțul său, despre care spune că este în continuare cel mai bun apărător din lume, cu toate că a ajuns la 35 de ani.
FC Barcelona a dat de pământ cu Real Madrid, 4-0, iar Gerard Pique a fost ridicat în slăvi de soția lui, Shakira, la finalul meciului de pe Santiago Bernabeu.
Cântăreața a transmis un mesaj emoționant prin intermediul rețelelor de socializare, numindu-l pe soțul său „cel mai bun fundaș din lume”.
Artista a ținut să menționeze că apărătorul lui FC Barcelona a trecut peste durerile fizice pe care le resimte și a dat totul de fiecare dată pentru a apăra cum trebuie tricoul catalanilor. Shakira susține că soțul ei îi interzice, în general, să discute despre astfel de lucruri în spațiul public.
Columbianca a ales să transmită acest mesaj după ce imaginile cu Pique bucurându-se fără reținere la finalul întâlnirii de pe stadionul Santiago Bernabeu au devenit virale.
„Gerard nu mă lasă să spun aceste lucruri în mod public. Dar, numai el, cu eroismul său, poate juca așa, depășind orice accidentare sau durere și dând mereu tot ce e mai bun. Nu pentru că ar fi soțul meu, ci pentru că este cel mai bun fundaș central din lume… Am spus!”, este mesajul postat de Shakira pe rețelele de socializare.
06.02.2026
20:30
85
Sâmbătă, 7 februarie 2026: vreme mai blândă și mai uscată în Republica Moldova
06.02.2026
20:03
228
Maia Sandu, reacție la raportul Congresului SUA: libertatea de exprimare nu apără conturile false și manipularea online
06.02.2026
18:43
321
Bruxelles lovește în petrolul lui Putin: al 20-lea pachet de sancțiuni UE interzice serviciile maritime pentru exporturile rusești
06.02.2026
17:58
392
Rusia condiționează negocierile nucleare multilaterale de participarea Marii Britanii și Franței, în timp ce SUA presează China, iar Beijingul refuză
06.02.2026
16:51
363
Moldova lansează platforma www.studyin.md pentru a atrage mai mulți studenți străini în universitățile sale
06.02.2026
16:12
433
Cuplu ucis în propria casă și copil rănit în atacurile cu drone rusești din Zaporojie: 517 lovituri în 15 localități, adăpost de câini și mii de consumatori lăsați fără curent
06.02.2026
14:54
413
Moscova și Kiev continuă negocierile „foarte complexe, dar constructive” de la Abu Dhabi, după primul schimb de prizonieri din octombrie
491
Procuratura Generală își trasează prioritățile pentru 2026: consolidarea procuraturilor teritoriale, specializarea procurorilor și protejarea drepturilor omului
06.02.2026
12:19
534
Parlamentul blochează moțiunea simplă împotriva politicilor MAIA, pe fundalul creșterii exporturilor agroalimentare către UE
06.02.2026
12:07
661
Adjunctul șefului GRU, generalul Vladimir Alekseiev, împușcat într-un bloc din Moscova și spitalizat; autorul atacului, deocamdată neidentificat
06.02.2026
20:03
36
Maia Sandu, reacție la raportul Congresului SUA: libertatea de exprimare nu apără conturile false și manipularea online
06.02.2026
18:43
291
Bruxelles lovește în petrolul lui Putin: al 20-lea pachet de sancțiuni UE interzice serviciile maritime pentru exporturile rusești
06.02.2026
17:58
365
Rusia condiționează negocierile nucleare multilaterale de participarea Marii Britanii și Franței, în timp ce SUA presează China, iar Beijingul refuză
06.02.2026
16:51
344
Moldova lansează platforma www.studyin.md pentru a atrage mai mulți studenți străini în universitățile sale
06.02.2026
16:12
418
Cuplu ucis în propria casă și copil rănit în atacurile cu drone rusești din Zaporojie: 517 lovituri în 15 localități, adăpost de câini și mii de consumatori lăsați fără curent
06.02.2026
14:54
398
Moscova și Kiev continuă negocierile „foarte complexe, dar constructive” de la Abu Dhabi, după primul schimb de prizonieri din octombrie
479
Procuratura Generală își trasează prioritățile pentru 2026: consolidarea procuraturilor teritoriale, specializarea procurorilor și protejarea drepturilor omului
06.02.2026
12:19
520
Parlamentul blochează moțiunea simplă împotriva politicilor MAIA, pe fundalul creșterii exporturilor agroalimentare către UE
06.02.2026
12:07
650
Adjunctul șefului GRU, generalul Vladimir Alekseiev, împușcat într-un bloc din Moscova și spitalizat; autorul atacului, deocamdată neidentificat
06.02.2026
11:56
566
Investițiile au crescut cu 22%, 64.000 de locuri noi de muncă și reforme pro-europene anunțate de Ministerul Dezvoltării Economice pentru 2026
06.02.2026
11:27
494
Laboratoare STEAM ultramoderne în nouă școli model din Moldova, modernizate cu finanțare de la Uniunea Europeană
06.02.2026
09:47
782
Investițiile imobiliare în România sunt o metodă legală de a evita anularea documentelor românești
06.02.2026
08:24
551
Canada relaxează obligaţia maşinilor 100% electrice până în 2035, dar lansează un nou plan masiv de sprijin pentru industria auto electrică
06.02.2026
08:14
547
Horoscopul zilei 06.02.2026
06.02.2026
07:56
875
Bombardamente ucrainene asupra orașului Belgorod: guvernatorul vorbește despre „daune grave” și ședință de urgență
06.02.2026
01:25
768
Trump vrea un nou tratat nuclear „îmbunătăţit şi modernizat” cu Rusia după expirarea New START
05.02.2026
22:23
864
Dosarele Epstein expun încercările lui Steve Bannon de a folosi banii miliardarului pentru a întări extrema dreaptă și curentul eurosceptic din Europa
05.02.2026
20:35
933
Ninsori și lapoviță în toată țara – vremea de vineri, 06.02.2026
05.02.2026
20:12
912
Lavrov susţine că Putin e gata să vorbească „serios” cu Macron şi dezvăluie existenţa unor contacte secrete ale Moscovei cu lideri europeni
05.02.2026
18:05
824
SUA și Rusia reiau dialogul militar la nivel înalt pentru a evita escaladarea conflictului din Ucraina
05.02.2026
16:40
888
Alexandru Munteanu promite noi investiții în modernizarea Spitalului Raional Hâncești și a sistemului de sănătate
05.02.2026
16:09
836
Elevi din Chișinău, implicați într-un program educațional despre Holocaust, după vizionarea filmului „La Rafle”
05.02.2026
15:50
902
Kremlinul ia în derâdere investigația Poloniei privind presupusele legături ale lui Jeffrey Epstein cu serviciile secrete ruse
05.02.2026
15:25
820
Ucraina și Rusia reiau schimburile de prizonieri: acord la Abu Dhabi pentru eliberarea a 314 militari, mediat de SUA și EAU
05.02.2026
14:18
871
Moldova testează în sandbox energetic un sistem digital avansat de monitorizare în timp real a rețelelor electrice de joasă tensiune
Maia Sandu, reacție la raportul Congresului SUA: libertatea de exprimare nu apără conturile false și manipularea online
Bruxelles lovește în petrolul lui Putin: al 20-lea pachet de sancțiuni UE interzice serviciile maritime pentru exporturile rusești
Rusia condiționează negocierile nucleare multilaterale de participarea Marii Britanii și Franței, în timp ce SUA presează China, iar Beijingul refuză
Moldova lansează platforma www.studyin.md pentru a atrage mai mulți studenți străini în universitățile sale
1 MDL
1 EUR
20.04
1 USD
16.99
1 RON
3.93
1 RUB
0.22
1 UAH
0.39


Inapoi














