Sfaturile medicului psihiatru pentru petrecerea sărbătorilor. Cum putem să avem un Crăciun împreună cu familia
1484
Apropierea sărbătorilor de iarnă ne surprinde într-un moment dificil, în care pandemia de coronavirus nu este încă pusă sub control. Suntem sub stare de alertă, iar autoritățile ne îndeamnă să ne limităm cât mai mult deplasările în această perioadă. Medicul psihiatru Petronela Nechita de la Institutul de Psihiatrie „Socola” din Iaşi atrage atenţia că acest lucru poate să ne aducă o serie de „provocări emoţionale şi logistice”, cărora va trebui să învăţăm să le facem faţă. Ea vine cu o serie de sfaturi atât pentru cei care vor sta acasă, cât și pentru cei care vor merge totuși să-și viziteze familia.
„Pentru mulţi oameni va fi o perioadă grea, deoarece petrecerea sărbătorilor singuri, fără prieteni sau doar cu membrii familiei poate aduce cu sine încercări greu de gestionat. Din fericire, însă, pandemia ne oferă şi oportunităţi de a face din această vacanţă una de neuitat, prin experienţe noi, diferite. Această pandemie ne-a schimbat viaţa în mai multe moduri, iar trimiterea de vouchere sau cadouri poate fi o modalitate relativ uşoară de a-i anunţa pe cei dragi că ne gândim la ei. Sărbătorirea virtuală sau doar cu membrii propriei familii, cu aplicarea constantă a măsurilor pentru reducerea răspândirii SARS-CoV-2, reprezintă cel mai scăzut risc”, a declarat dr. Petronela Nechita, pentru Agerpres.
Medicul oferă şi alternative pentru petrecerea cât mai frumoasă a sărbătorilor, una dintre acestea fiind crearea de videoclipuri. Şi colindele înregistrate ar putea fi o variantă.
„Când ne vizităm familia adesea este implicată muzica. În multe dintre casele românilor auzeam răsunând colindele interpretate, de cele mai multe ori, de mezinii familiei, dar anul acesta va trebui ca mulţi dintre noi să ne mulţumim cu înregistrarea video a câtorva colinde şi trimiterea lor pe e-mail, messenger sau whatsapp. Gândiţi-vă că părinţii, fraţii, copiii, nepoţii s-ar putea bucura nespus de mult de aceste surprize. Dacă ştiţi să cântaţi la un instrument, de exemplu, vioară, chitară, pian, puteţi să vă faceţi propriile videoclipuri cu tematică de sărbătoare. Secretul este să vă distraţi şi să vă lăsaţi imaginaţia liberă”, a fost recomandarea medicului.
Aceleași tradiții, dar de la distanță
Tot cu ajutorul tehnologiei, membrii familiei aflaţi la mare distanţă unii de alţii pot sta la aceeaşi masă sau, de ce nu, să joace diverse jocuri.
„Majoritatea vacanţelor de sfârşit de an implicau familia aşezată în jurul unei mese pline cu mâncăruri delicioase. Anul acesta, cu ajutorul platformelor video de comunicare, este uşor să petreceţi minute sau ore stând la masă la dumneavoastră acasă şi purtând o conversaţie de la distanţă cu prietenii şi membrii familiei. Astfel, toată lumea are şansa să gătească şi să-şi împărtăşească poveştile prin smartphone, tabletă sau laptop. Dacă în anii trecuţi aveaţi obiceiul de a juca diverse jocuri cu prietenii, puteţi păstra această tradiţie, dar de la distanţă", spune Nechita.
Din cauza impactului psihologic al pandemiei, multor oameni le este dificil să rămână activi fizic.
„Acum, este indicat ca exerciţiul să devină o prioritate zilnică. Activitatea fizică îmbunătăţeşte, de asemenea, sănătatea mintală. Plimbările în apropierea casei, adică simpla mişcare, vă vor îmbunătăţi sănătatea şi starea de bine”, ne sfătuieşte medicul.
Petronela Nechita avertizează că cel mai mare risc de răspândire a noului coronavirus în acest moment îl reprezintă adunările de familie.
„Amintiţi-vă că există riscuri asociate călătoriei şi interacţiunii cu persoanele care nu au fost testate pentru coronavirus înainte de eveniment. Aeroporturile, staţiile de autobuz, gările, transportul public, benzinăriile şi staţiunile de odihnă sunt toate locuri în care călătorii pot fi expuşi virusului în aer şi pe suprafeţe. Amânarea călătoriei şi petrecerea acasă a sărbătorilor este cel mai bun mod de a vă proteja pe dumneavoastră şi pe ceilalţi”, consideră aceasta.
3 reguli pentru întâlnirile de familie
A rămâne acasă este cel mai sigur mod de a ne proteja, iar dacă trebuie să călătorim este bine să ne informăm cu privire la riscuri - a mai transmis medicul.
„Încercaţi să menţineţi întrunirile de familie scurte şi cu un număr restrâns de persoane, aproximativ 5 sau chiar mai puţin. Dacă vremea o permite, ţineţi întâlnirea în aer liber. Pentru a vă proteja pe dumneavoastră şi pe cei dragi, atât acum cât şi de sărbători, este recomandat să urmaţi trei sfaturi: primul este purtarea măştii atunci când sunteţi afară, în public, şi când sunteţi în interior cu persoane care nu fac parte din familia dumneavoastră. Singura excepţie este în timp ce mâncaţi sau consumaţi băuturi. Un al doilea sfat este să staţi la distanţă de persoanele care nu fac parte din familia imediată. De asemenea, este important să vă spălaţi bine şi frecvent mâinile”, mai spune medicul psihiatru.
Trebuie evitate activităţile care prezintă un risc mai mare de răspândire a COVID-19 - este un alt sfat al medicului.
„Cel mai bun plan pentru sfârşitul acestui an este să rămâneţi acasă şi să renunţaţi la călătoriile pe care le făceaţi în mod obişnuit. În felul acesta, reduceţi riscul de a contracta COVID-19 de la alte persoane sau de a-l transmite celor dragi. Este de datoria noastră să facem tot ce putem pentru a ne proteja rudele şi prietenii. Acest sezon de sărbători va rămâne în amintirea noastră. Evitaţi activităţile care prezintă un risc mai mare de răspândire a COVID-19. Luaţi în considerare alternativele distractive care prezintă un risc mai mic de răspândire a noului coronavirus. De asemenea, este foarte important să rămânem încrezători că prin progreselor rapide realizate de cercetările medicale în cele din urmă vom controla pandemia astfel încât să putem oferi, din nou, o îmbrăţişare de sărbători tuturor persoanelor pe care le iubim. Până atunci, vă rugăm să aveţi grijă de sănătatea dumneavoastră şi a celor din jurul dumneavoastră”, a mai spus medicul ieşean.
22.04.2026
23:00
2
Google Cloud își lansează a opta generație de cipuri AI TPU pentru a reduce dependența de Nvidia
22.04.2026
22:49
44
Apple repară vulnerabilitatea din iOS prin care poliția putea recupera mesaje șterse din notificările iPhone
22.04.2026
21:41
210
Google transformă Chrome în coleg de muncă AI pentru companii, cu funcții auto browse și securitate sporită
307
Google aduce AI Overviews în Gmail la birou: rezumate inteligente din emailuri pentru utilizatorii Workspace
22.04.2026
20:19
338
Republica Moldova: 23 aprilie 2026 aduce încălzire și vânt alert
22.04.2026
20:06
311
Gigantul Rituals, victimă a unui atac cibernetic: datele personale ale milioane de clienți, compromise
22.04.2026
18:54
373
OpenAI se aliază cu Infosys pentru a accelera adoptarea instrumentelor de inteligență artificială în marile companii
22.04.2026
17:26
454
Serviciile britanice de informații: 100 de țări folosesc spyware capabil să spargă telefoane și computere
22.04.2026
17:09
521
Vladimir Plahotniuc, 19 ani de închisoare pentru conducerea unei organizații criminale și prejudiciu de peste 63 de milioane de dolari și euro statului
22.04.2026
16:54
431
Startupul 10x Science vrea să rezolve blocajul creat de avalanșa de medicamente generate de inteligența artificială
22.04.2026
21:41
46
Google transformă Chrome în coleg de muncă AI pentru companii, cu funcții auto browse și securitate sporită
261
Google aduce AI Overviews în Gmail la birou: rezumate inteligente din emailuri pentru utilizatorii Workspace
22.04.2026
20:19
305
Republica Moldova: 23 aprilie 2026 aduce încălzire și vânt alert
22.04.2026
20:06
275
Gigantul Rituals, victimă a unui atac cibernetic: datele personale ale milioane de clienți, compromise
22.04.2026
18:54
344
OpenAI se aliază cu Infosys pentru a accelera adoptarea instrumentelor de inteligență artificială în marile companii
22.04.2026
17:26
423
Serviciile britanice de informații: 100 de țări folosesc spyware capabil să spargă telefoane și computere
22.04.2026
17:09
491
Vladimir Plahotniuc, 19 ani de închisoare pentru conducerea unei organizații criminale și prejudiciu de peste 63 de milioane de dolari și euro statului
22.04.2026
16:54
405
Startupul 10x Science vrea să rezolve blocajul creat de avalanșa de medicamente generate de inteligența artificială
22.04.2026
16:42
449
Școala Profesională nr. 11 se transformă în centru social pentru persoane cu dizabilități, iar două colegii din Chișinău și Strășeni își schimbă statutul în centre de excelență
22.04.2026
14:39
702
Sentință ISTORICĂ // Vladimir Plahotniuc, condamnat la 19 ani de închisoare în dosarul „Frauda Bancară”. Instanța a dispus și încasarea a 60 de MILIOANE de dolari din contul fostului lider PD. Ce i s-a incriminat
22.04.2026
14:35
541
Guvernul schimbă regulile pentru manualele școlare: accent pe calitate, utilizarea eficientă a fondului special și extinderea categoriilor de elevi care primesc gratuit manuale
22.04.2026
14:06
430
Ministerul Educației propune reguli clare pentru camerele video în grădinițe, cu accent pe siguranța copiilor și protecția datelor personale
22.04.2026
13:27
503
Cod galben de vânt – 23.04.2026, interval 09-21
22.04.2026
12:22
700
R. Moldova atinge un nivel record de 93% în implementarea reformelor UE. Guvernul instituie un control drastic asupra celor 1,9 miliarde de euro
22.04.2026
12:07
582
Georgian condamnat la închisoare după ce a încercat să mituiască un polițist de frontieră cu 3900 de dolari la Aeroportul Chișinău
22.04.2026
11:59
810
Adio, munca la negru // Guvernul lansează „e-Zilieri”, un voucherul digital care le transformă munca la câmp în ani de pensie
22.04.2026
11:50
530
INVESTIȚII ÎN VIITOR // Zece complexuri sportive noi și manuale școlare de calitate europeană. Guvernul a aprobat planul „Sport 2030”
22.04.2026
11:42
530
Guvernul oprește starea de urgență, dar menține pentru 60 de zile starea de alertă în sectorul energetic la nivel național
22.04.2026
10:28
519
Bărbat din Criuleni, 1 an și 8 luni de închisoare pentru încălcarea repetată a ordonanței de protecție a soției
22.04.2026
10:16
764
I-a ABANDONAT pe cetățenii din stânga Nistrului în ÎNTUNERIC și frig, iar acum vrea să-i „salveze” de R. Moldova. Serghei Șoigu amenință cu intervenția în Transnistria pentru a „proteja” cetățenii ruși. Reacția Chișinăului: „Declarații nefondate”
22.04.2026
10:02
1107
Italienii fac ZID în jurul premierului Georgia Meloni, după ce a fost ATACATĂ în ultimul hal de PROPAGANDISTUL nr. 1 al lui Putin. Ambasadorul Rusiei la Roma a fost convocat de MAE al Italiei
22.04.2026
09:28
746
Un subaltern al lui Șor, CONDAMNAT și cu banii confiscați. Acesta a fost obligat să dea statului peste 8 milioane de lei
22.04.2026
09:14
749
Șase polițiști reținuți de CNA pentru mită de la traficanții de droguri. Conducerea Inspectoratului, suspendată din funcție
22.04.2026
08:28
535
Horoscopul zilei 22.04.2026
22.04.2026
06:59
825
Care vor fi cele mai bogate țări din Europa în 2030 în proiecțiile FMI: pe ce loc se va afla R. Moldova
Ministerul Educației propune reguli clare pentru camerele video în grădinițe, cu accent pe siguranța copiilor și protecția datelor personale
R. Moldova atinge un nivel record de 93% în implementarea reformelor UE. Guvernul instituie un control drastic asupra celor 1,9 miliarde de euro
INVESTIȚII ÎN VIITOR // Zece complexuri sportive noi și manuale școlare de calitate europeană. Guvernul a aprobat planul „Sport 2030”
Guvernul oprește starea de urgență, dar menține pentru 60 de zile starea de alertă în sectorul energetic la nivel național
1 MDL
1 EUR
20.25
1 USD
17.22
1 RON
3.97
1 RUB
0.23
1 UAH
0.39


Inapoi














