SFAT // Doctorii să nu mai prescrie chimioterapie; tumorile se extind, efectele - catastrofale
1603
ziuacj.net
Medicul Teofil Lung de la Clinica de Chirurgie Maxilo-Facială Cluj face apel către doctori să nu mai prescrie chimioterapie în cazurile de cancer la cap sau la gât, pentru că nu au rezultate, tumorile se extind, iar efectele sunt „catastrofale", el spunând că sunt sute de astfel de cazuri, scrie ziuadecj.realitatea.net.
Teofil Lung, fost şef al Clinicii de Chirurgie Maxilo-Facială din Cluj-Napoca, a declarat că la această unitate medicală ajung foarte mulţi pacienţi cu cancer la cap sau la gât care au urmat chimio şi cobaltoterapie şi la care tumorile canceroase s-au extins, transmite corespondentul MEDIAFAX.
„Am un mesaj către colegii medici, pentru că fenomenul este, deja, unul cronic, sunt sute de cazuri. Medicii la care se prezintă pacienţii au învăţat în şcoală şi au imprimat în mintea lor de medici ideea că în secolul XXI cancerul se rezolvă cu chimioterapie şi cobaltoterapie. Fac o mică biopsie pacientului şi îl trimit spre aceste terapii. Sunt sute de cazuri care au trecut prin aceste faze şi nu au niciun rezultat. Mesajul meu vine spre aceşti colegi medici, că acest cancer de cap şi gât nu reacţionează nici la chimioterapie, nici la cobaltoterapie, indiferent cât sunt de performante", a declarat Lung.
El a spus că sunt „pacienţi iradiaţi cu aparatură ultramodernă, care au ajuns la clinică având tumora în extensie".
„Să ştie pacienţii că foarte multe forme de cancer noi le putem vindeca în proporţie de sută la sută. Sunt situaţii în care aceste cancere, prin terapie chirurgicală bine dirijată, se vindecă în totalitate, fără chimioterapie sau cobaltoterapie. Îi rog pe colegii mei medici să renunţe la aceste idei de a face terapiile acestea", a afirmat Lung.
Potrivit acestuia, medicii respectivi nu ar trebui să lase pacientul „în forme depăşite de boală", cu invazie oculară, nazală sau cerebrală a tumorii, care puteau fi tratate, cu succes, în faze incipiente.
„Sunt sute de cazuri purtate prin clinici din ţară sau străinătate, cazuri de tumoare avansată şi ne pun în situaţia de a face lucruri imposibile. Noi putem să îi ajutăm pe aceşti oameni, dar vin prea târziu. Tratamentele de chimio sau cobaltoterapie nu numai că nu sunt eficiente, dar au efecte secundare catastrofale asupra sistemului de apărare a organismului", susţine fostul şef al Clinicii de Chirurgie Maxilo-Facială Cluj-Napoca.
Potrivit acestuia, chimioterapiile distrug măduva hematoformatoare, iar organismul este pus în situaţia de a nu se mai putea apăra.
Teofil Lung a adăugat că citostaticele sunt medicamente din care se câştigă „foarte mult", fiind cele mai scumpe de pe piaţă, iar unii medici „din asta trăiesc".
„Unii din asta trăiesc, îi trimit pe pacienţi să facă şedinţe de chimioterapie, chiar dacă nu e cazul, sunt afaceri extraordinare. Nu există tumoare pe lumea asta, şi este dovedit histopatologic, care să fie tratată cu chimioterapie şi să dispară. Nu am văzut asta în 40 de ani de carieră", a afirmat Teofil Lung.
El a dat exemplul unui pacient în vârstă de 65 de ani din Buftea, care a urmat zeci de şedinţe de chimio şi cobaltoterapie, a suferit cinci operaţii şi a ajuns la clinica din Cluj-Napoca, sperând că se mai poate face ceva.
„A fost operat la Spitalul Colţea din Bucureşti de un profesor universitar care a intrat un pic şi a zis că mai mult nu poate şi l-a trimis la iradiere, la cobalto şi chimioterapie. Este o invazie formidabilă a tumorii care a trecut din partea stângă a feţei în partea dreaptă, a atins ochiul stâng, nasul şi maxilarele. A mai suferit alte patru operaţii şi a avut zeci de şedinţe de chimio şi cobaltoterapie. Şi a venit la noi să îl operăm. Putea fi rezolvat în prima fază, fără să îi scoatem ochiul, dar acum tumora a ajuns la baza craniului şi ajunge în creier. Noi va trebui să îi scoatem ochiul, să scoatem nasul şi maxilarul, va trebui transplant de faţă", a declarat chirurgul clujean.
Pacientul respectiv, Radu Gheorghe, a declarat, la rândul său, că în urma şedinţelor de chimio şi cobaltoterapie tumora la sinusuri de care suferă s-a extins.
„Am făcut din 2011 un număr de 31 de şedinţe de radioterapie şi 12 de şedinţe de citostatice şi cinci operaţii. Cred că a fost vorba de o greşeală profesională în cazul meu, specialiştii trebuie să sesizeze aceste situaţii. Am avut încredere în medici şi am mers pe mâna lor. Mi-au spus că citostaticele şi radioterapia vor micşora tumora, dar nu a fost adevărat, din contra, a crescut", a spus pacientul.
Un alt pacient din Bucureşti, în vârstă de 68 de ani, a fost diagnosticat cu un cancer viscerocranios şi a fost trimis la chimioterapie şi cobaltoterapie, iar sub aceste terapii tumora a crescut şi a invadat hemifaţa stângă, maxilarul şi mandibula.
„A fost operat la Clinica de Chirurgie Maxilo-Facială din Cluj-Napoca, dar problema este cu tegumentul după iradiere, astfel încât nu se închide zona, nu se unesc plăgile. Nu putem face nici microchirurgie. Mergem pe o soluţie să închidem cât putem", a explicat medicul Teofil Lung.
Pacientul, Dumitru Răducanu, a declarat, la rândul său, că şedinţele de chimioterapie şi cobaltoterapie urmate i-au făcut „mult rău".
22.04.2017
10:01
1991
Un tribunal din Italia a RECUNOSCUT legătura dintre telefonul mobil și tumori
12.03.2017
07:01
4508
DESCOPERIRE // Acest remediu ucide 93% dintre celulele de cancer la colon în doar două zile!
24.02.2025
10:38
2355
„Stejarul” despre Stejar: Numele lui Dinu Lipatti, într-un ziar din Elveția anilor ’50
14.02.2025
17:09
4111
IMAGINI RARE cu Grigore Vieru, care ar fi împlinit azi 90 de ani: ,,Dacă visul unora a fost ori este să ajungă în Cosmos, eu viaţa întreagă am visat să trec Prutul"
04.02.2025
12:29
21325
VIDEO // O instalație ce costă 24 000 de lei permite un consum zilnic de electricitate de doar 2 lei: Invenția unui moldovean, testată cu succes la Bălți și Râbnița!
23.01.2025
10:15
4092
Presa loială Kremlinului l-a dat de gol pe Vicol, cel care intenționa să livreze gaze în Transnistria „de la traderi europeni”, audiat de SIS: Pion în jocul Moscovei, la fel ca și compania din Cipru
20.01.2025
09:12
2568
Pianistul român ale cărui degete „inventau notele”: Radu Lupu, discreție și genialitate în lumea pianului
01.01.2025
12:02
8447
Nicolae Enciu // Academicianul Ioan-Aurel Pop împlinește 70 de ani: Românii și România în opera sa
30.12.2024
08:59
5917
TOP NAȚIONAL // Grigore și Galina Cojocaru, fermierii anului 2024: Primul și, deocamdată, unicul agent economic din R. Moldova care exportă carne de pasăre pe piața UE
27.12.2024
08:59
6596
TOP NAȚIONAL: Olivia Sanduleac, vameșul anului 2024: A depistat, împreună cu Amy, una dintre cele mai mari cantități de droguri, ascunse în trimiteri poștale
13.02.2026
01:46
155
Franţa şi Norvegia parafează un acord militar de miliarde pentru bombe planante şi supraveghere destinate Ucrainei
13.02.2026
00:24
318
Propaganda pro-Kremlin exploatează dosarul Epstein pentru a acuza fals Ucraina de trafic internaţional de copii
12.02.2026
23:54
310
Macron spune că reluarea dialogului cu Putin nu este urgentă și cere o poziție comună a europenilor înainte de negocieri
12.02.2026
22:44
381
Liderii UE promit reforme rapide la Castelul Alden Biesen pentru a întări economia Europei în fața Chinei și a lui Trump
12.02.2026
22:05
365
Macron şi Merz, mână în mână la summitul UE de la Alden Biesen, în timp ce disputele franco-germane pe economia europeană persistă
12.02.2026
21:58
336
Greva piloților și însoțitorilor de bord paralizează Lufthansa: aproape 800 de zboruri anulate și 100.000 de pasageri afectați
12.02.2026
20:58
389
Vineri, 13 februarie 2026: nori persistenți și apariția ploilor în Republica Moldova
12.02.2026
20:38
372
ULTIMA ORĂ // Liga Națiunilor 2026/27: R. Moldova revine în Liga C! „Tricolorii” și-au aflat adversarii după tragerea la sorți de la Bruxelles - Kazahstan, Slovacia și Insulele Feroe
12.02.2026
20:12
457
Misterul celor şase morţi de la Petrohan şi Okolciţa: ancheta scoate la iveală o posibilă sectă, abuzuri sexuale şi eşecuri grave ale instituţiilor din Bulgaria
12.02.2026
19:50
486
Regatul Unit oferă Ucrainei 575 milioane de euro pentru apărarea aeriană, în timp ce Germania denunță „terorismul împotriva populației civile ucrainene”
12.02.2026
19:39
450
Orban cere UE să oprească finanțarea Ucrainei și să direcționeze banii către economia europeană
12.02.2026
17:49
505
Şeful pentru politici al Pentagonului cere o NATO bazată pe parteneriat, pe fondul retragerii treptate a trupelor americane din Europa
12.02.2026
17:47
490
Parlamentul a votat în primă lectură reforma Codului Educației: școli reorganizate, note reintroduse și sprijin extins pentru profesori și elevi
12.02.2026
17:07
420
Buget majorat la 91,5 milioane lei pentru federațiile sportive în 2026, în funcție de performanțele din 2025
12.02.2026
15:39
596
Zelenski acuză CIO că sprijină Rusia după descalificarea olimpicului ucrainean Vladislav Heraskevich
12.02.2026
13:56
592
Atac sângeros cu cuțitul într-un cartier din Sofia: un mort și doi răniți, la câteva zile după agresiunea din metrou
12.02.2026
13:38
657
Ministrul ucrainean de externe acuză CIO de „ruşine” după descalificarea lui Vladislav Heraskevich pentru casca în memoria sportivilor ucişi de Rusia
12.02.2026
13:31
529
Guvernul accelerează pregătirile pentru Capitolul 15 – Energie în negocierile de aderare la UE
12.02.2026
13:22
767
Ungaria riscă să restituie 10 miliarde de euro după ce un aviz al Curţii de Justiţie UE contestă decizia Comisiei Europene
12.02.2026
13:07
554
Fermierii din nordul țării, instruiți la Soroca privind protecția solului și evidența activităților agricole
12.02.2026
13:04
551
Moldova și Turcia își modernizează Acordul de Comerț Liber pentru a stimula exporturile și a simplifica regulile de origine
12.02.2026
13:02
465
MEC pornește campania națională „O scrisoare ține loc de îmbrățișare” pentru copiii din Ucraina
12.02.2026
10:54
561
Ministerul Energiei prezintă agenției Fitch Ratings reformele și noile investiții care transformă sectorul energetic al Republicii Moldova
12.02.2026
10:44
697
Atac rusesc masiv lasă Odesa fără curent și apă, Kievul lovit cu rachete balistice, trei morți la Harkov
12.02.2026
10:36
602
Tâlhari trimiși după gratii la Chișinău: patru bărbați primesc până la 9 ani de închisoare
Franţa şi Norvegia parafează un acord militar de miliarde pentru bombe planante şi supraveghere destinate Ucrainei
Propaganda pro-Kremlin exploatează dosarul Epstein pentru a acuza fals Ucraina de trafic internaţional de copii
Macron spune că reluarea dialogului cu Putin nu este urgentă și cere o poziție comună a europenilor înainte de negocieri
Liderii UE promit reforme rapide la Castelul Alden Biesen pentru a întări economia Europei în fața Chinei și a lui Trump
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
16.93
1 RON
3.95
1 RUB
0.22
1 UAH
0.39




Inapoi














