Sfântul Ilie, prăznuit pe 20 iulie: prorocul tunetelor și al ploii, ocrotitor al aviatorilor și aducător de belșug în case

Pe 20 iulie, creștinii ortodocși îl prăznuiesc pe Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul, una dintre cele mai importante figuri ale Vechiului Testament. Sărbătoarea este marcată cu cruce roșie în calendarul ortodox, iar în jurul acestei zile s-au păstrat numeroase tradiții, obiceiuri și credințe populare legate de ploaie, recolte, fulgere și pomenirea celor morți.

Sfântul Ilie este cunoscut ca făcător de minuni, aducător de ploaie în vremuri de secetă și ocrotitor al aviatorilor. În credința populară românească, el este descris drept stăpân al tunetelor și fulgerelor, care străbate cerul într-un car de foc și lovește forțele răului cu puterea fulgerului.

Sfântul Ilie s-a născut în Tesvi, în ținutul Galaad, într-o familie de preoți din seminția lui Aaron. Numele de Tesviteanul provine chiar de la localitatea în care a venit pe lume, notează crestinortodox.ro. Copilăria și originile sale preoțești au avut un rol important în formarea sa duhovnicească.

El a trăit cu mai bine de 800 de ani înainte de nașterea lui Iisus Hristos, în timpul domniei regelui Ahab, conducător al Regatului Israel. Era o perioadă marcată de idolatrie și de îndepărtarea multor oameni de credința în Dumnezeul adevărat, iar viața religioasă a poporului era profund tulburată.

Potrivit tradiției, Dumnezeu l-a ales pe Ilie pentru a apăra credința și pentru a-i mustra pe cei care se închinau zeului Baal. Curajul, fermitatea și râvna sa pentru adevăr l-au transformat într-unul dintre cei mai respectați proroci ai Vechiului Testament.

Biserica îi acordă o cinstire aparte. Ziua sa este însemnată cu roșu în calendar, o distincție rară pentru proroci și un semn al importanței sale în istoria mântuirii și în conștiința credincioșilor.

Tradiția spune că tatăl său, preotul Sovac, ar fi avut o vedenie în ziua nașterii copilului. El ar fi văzut oameni îmbrăcați în alb care l-au înfășat pe prunc în scutece de foc și i-au dat să guste o flacără. Această vedenie a fost interpretată ca un semn al chemării sale profetice.

Această imagine simbolizează râvna pentru Dumnezeu și puterea credinței care i-au marcat întreaga viață. Flacăra arată, în înțelegerea Bisericii, focul harului dumnezeiesc prezent în inima prorocului.

Regele Ahab s-a căsătorit cu Isabela, prințesă feniciană închinătoare a lui Baal. Sub influența ei, conducătorul i-a îndemnat pe israeliți să abandoneze credința strămoșească și să se închine idolilor, ridicând altare păgâne și provocând o adâncă rătăcire spirituală în rândul poporului.

Sfântul Ilie a condamnat public aceste practici. El a mustrat idolatria și a încercat să îi întoarcă pe oameni către Dumnezeu, chemându-i la pocăință și la părăsirea cultului lui Baal.

Potrivit Scripturii, el i-a spus regelui: „Viu este Domnul Dumnezeul lui Israel, înaintea Căruia slujesc eu; în aceşti ani nu va fi nici rouă, nici ploaie decât numai când voi zice eu!”. Această profeție a schimbat radical viața întregului popor.

După cuvintele sale, o secetă cumplită a cuprins țara timp de trei ani și jumătate. Pământul s-a uscat, recoltele au fost distruse, iar oamenii au înțeles tot mai mult gravitatea îndepărtării de Dumnezeul lor.

Relatările biblice și tradiția Bisericii amintesc numeroase minuni asociate cu Sfântul Ilie. Ele arată nu doar puterea rugăciunii sale, ci și grija lui Dumnezeu pentru cei care cred și se încred în El.

În timpul retragerii sale la pârâul Cherit, corbii i-au adus hrană pentru a-l păstra în viață în mijlocul foametei. Mai târziu, un înger l-a întărit în drumul său spre Muntele Horeb, când era istovit și descurajat.

Prin rugăciune, a oprit ploaia pentru trei ani și jumătate, iar apoi, tot prin rugăciune, a cerut din nou ploaie pentru a pune capăt secetei. Astfel a arătat că Dumnezeu este stăpân peste natură și vremuri.

Tot el a înmulțit făina și untdelemnul unei văduve din Sarepta Sidonului, salvând-o de la moarte în vremea foametei. Mai mult, i-a readus la viață fiul, arătând astfel puterea lui Dumnezeu asupra morții.

Una dintre cele mai cunoscute minuni este cea de pe Muntele Carmel. Acolo, Sfântul Ilie a chemat foc din cer peste jertfa adusă lui Dumnezeu și a arătat poporului, în fața preoților lui Baal, că Dumnezeul lui Israel este Dumnezeul cel adevărat, care răspunde la rugăciune.

În multe zone din România, Sfântul Ilie este considerat stăpânul tunetelor și al fulgerelor. Tradiția populară spune că el străbate cerul într-un car de foc și lovește diavolii cu un bici aprins, gonind răul și curățind văzduhul.

Lui i se atribuie și puterea de a trimite ploaia după perioade îndelungate de secetă, motiv pentru care agricultorii și oamenii de la sate îi cer ocrotirea pentru recolte și ploi la timp. Rugăciunile adresate lui se leagă adesea de belșug și rod bogat.

Aceste credințe populare s-au născut din legătura puternică dintre proroc și episodul biblic al secetei prelungite și al revenirii ploii. Ele au fost transmise din generație în generație, îmbinând elemente biblice și tradiții locale.

Potrivit tradiției creștine, Sfântul Ilie nu a trecut prin moarte asemenea celorlalți oameni. El a fost ridicat la cer într-un car de foc, tras de cai de foc, într-un mod minunat și tainic, în văzul ucenicului său Elisei.

Acest moment este unul dintre cele mai cunoscute episoade din viața sa și explică reprezentările iconografice în care apare într-un car în flăcări. Imaginea carului de foc a rămas, de aceea, definitorie pentru modul în care credincioșii și-l închipuie.

Biserica învață că Sfântul Ilie este viu în grija lui Dumnezeu și că s-a arătat alături de Moise la Schimbarea la Față a Mântuitorului, pe Muntele Tabor. Astfel, el este văzut ca un martor al slavei dumnezeiești a lui Hristos.

În România, Sfântul Ilie este și patronul spiritual al aviatorilor. El a fost ales ocrotitor al Aviației Române în anul 1913, tocmai pentru legătura simbolică dintre ridicarea sa la cer și zborul oamenilor prin văzduh.

Legătura dintre Sfântul Ilie și aviație își are rădăcina în tradiția ridicării sale la cer în carul de foc. De aceea, ziua lui a devenit ocazie de rugăciune și pentru toți cei care își leagă viața de cer și zbor.

Din acest motiv, 20 iulie este și Ziua Aviației Române, când sunt comemorați eroii aerului și este invocată protecția sfântului asupra tuturor aviatorilor.

Sărbătoarea de pe 20 iulie este însoțită de numeroase obiceiuri populare. Ele se leagă de muncă, de vreme, de roadele pământului și de pomenirea celor plecați dintre cei vii.

În multe zone ale țării, oamenii evitau muncile agricole și activitățile grele din gospodărie. Se credea că nerespectarea zilei putea aduce grindină, furtuni sau pagube mari asupra recoltelor. Așadar, ziua era ținută ca o adevărată sărbătoare de odihnă.

Credincioșii participă la Sfânta Liturghie și se roagă pentru sănătate, liniște și protecție. Rugăciunile se îndreaptă atât către Dumnezeu, cât și către Sfântul Ilie ca mijlocitor pentru ploaie binecuvântată și pace în case.

Una dintre cele mai cunoscute tradiții spune că primele mere nu trebuie consumate înainte de a fi binecuvântate și împărțite de pomană în ziua Sfântului Ilie. Acest obicei este adânc înrădăcinat în multe comunități rurale.

În unele zone exista credința că oamenii nu mâncau mere înainte de această zi pentru a evita grindina mare cât fructele. Se considera că nerăbdarea de a gusta roadele ar putea atrage pedeapsa cerului.

După sfințire, merele erau oferite rudelor, vecinilor sau persoanelor nevoiașe, iar abia apoi familia gusta din primele roade. Gestul simboliza recunoștința pentru recolta primită și speranța într-un an bogat, ferit de calamități.

În tradiția populară, de Sfântul Ilie se împart mere, miere și alte fructe de sezon în memoria celor adormiți. Aceste daruri se leagă de credința că sufletele celor plecați primesc bucurie prin milosteniile făcute în numele lor.

Mulți oameni duc aceste roade la biserică pentru a fi binecuvântate, apoi le oferă de pomană. Bătrânii spuneau că împărțirea roadelor este un semn de mulțumire pentru binecuvântările primite și o rugăciune pentru sănătate, prosperitate și recolte bogate.

Ziua Sfântului Ilie este strâns legată și de pomenirea celor trecuți la cele veșnice. În multe zone ale țării, femeile pregăteau pachete cu fructe și bucate, pe care le ofereau de pomană pentru sufletele celor adormiți.

Există tradiții care amintesc în special de pomenirea copiilor decedați. În unele sate, femeile chemau copii străini și le ofereau mere căzute din pom, ca act de milostenie și ca rugăciune tăcută pentru micuții plecați prea devreme din această viață.

Sfântul Ilie este considerat și ocrotitorul apicultorilor. Legătura cu apicultura se vede mai ales în obiceiurile legate de recoltarea mierii și de binecuvântarea acesteia la biserică.

În trecut, în jurul datei de 20 iulie avea loc recoltarea mierii. Bărbații mergeau în stupină îmbrăcați în haine de sărbătoare și gustau apoi din mierea nouă împreună cu familia și vecinii, transformând momentul într-o adevărată bucurie comunitară.

O parte din miere era dusă la biserică pentru binecuvântare și împărțită celor apropiați, în semn de recunoștință și speranță pentru un an roditor. Se credea că mierea sfințită aduce sănătate și protecție asupra casei.

Peste 140.000 de români își sărbătoresc onomastica de Sfântul Ilie. Cel mai întâlnit prenume masculin este Ilie, însă printre variantele răspândite se numără și Iliuță, Elias, Lica sau Ilieș, fiecare păstrând legătura cu numele prorocului.

În cazul femeilor, cele mai cunoscute nume sunt Ilinca, Iliana, Lia, Eliana sau Iliuța. Aceste prenume amintesc de cinstirea deosebită de care se bucură Sfântul Ilie în tradiția ortodoxă românească.

Pe 20 iulie, mii de familii își serbează rudele și apropiații care poartă numele Sfântului Proroc Ilie sau derivate ale acestuia. Ziua devine astfel prilej de rugăciune, masa în familie, urări de bine și aducere aminte de bogata moștenire spirituală legată de acest mare proroc.