17:07:08 20.09.2025
Stiri

Sentința MOTIVATĂ în dosarul lui Ilan Șor: Magistrații au stabilit că primarul de Orhei a SPĂLAT banii, dar nu este beneficiarul lor

Anticorupție 17.07.2017 16:40 Vizualizări9454
Sentința MOTIVATĂ în dosarul lui Ilan Șor: Magistrații au stabilit că primarul de Orhei a SPĂLAT banii, dar nu este beneficiarul lor

Procurorii și apărătorii primarului de Orhei, Ilan Șor, condamnat de prima instanță la șapte ani și jumătate de închisoare într-un penitenciar de tip semiînchis la sfârșitul lunii iunie curent, au ridicat astăzi de la Judecătoria Buiucani sentința motivată.

Aceasta are 104 pagini și atât procurorul de caz, Andrei Băieșu, cât și avocatul Iulian Balan au declarat astăzi că vor studia argumentele instanței și vor face recurs la Curtea de Apel, acuzarea fiind nemulțumită de termenele de detenție dictate lui Șor, după ce a cerut 19 ani de închisoare, în timp ce apărarea va solicita achitarea clientului.

Instanța de la Buiucani a stabilit că Ilan Șor se face vinovat de spălare de bani, dar nu el ar fi beneficiarul acestora.

CITIȚI și DOC // Ce prevede detenția într-un penitenciar de tip semiînchis: Șor ar putea sta într-o încăpere izolată, se va putea deplasa liber pe teritoriul închisorii și fără escortă în afara penitenciarului

„În acțiunile lui Șor nu există infracțiunea de care este acuzat. (...) Nu s-a ocupat cu spălarea banilor. Șor a spus primul suma furată din bănci (600 de milioane de dolari - n.r.), înaintea companiei Kroll. Mai sunt dosare penale deschise care vor demonstra până la urmă cine sunt beneficiarii. Ilan Șor i-a numit în autodenunțurile sale”, a spus Iulian Balan.

Menționăm că bunurile lui Ilan Șor sunt sub sechestru din anul 2015, iar acesta a fost eliberat din arest până la pronunțarea unei sentințe definitive pe numele său.

Astăzi primarul de Orhei nu a venit la Judecătoria Buiucani, avocatul acestuia afirmând că Șor „nu pierde niciun minut” și muncește, după ce aproape un an a fost lipsit de posibilitatea de a conduce Primăria Orhei.

Autor:
Stiri relevante
Top stiri
20.09.2025 08:18 457 Horoscopul zilei 20.09.2025

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare în R. Moldova, pentru cine ați vota?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte