Șeful diplomației de la Chișinău, către omologul său din Principatul Liechtenstein: „Aceste zile sunt istorice pentru aspirațiile noastre europene. Lucrăm împreună cu CE pentru a apropia perspectiva de integrare europeană a R. Moldova”
2287
R. Moldova parcurge în aceste zile un moment istoric, fiindcă procesul de integrare în UE nu mai reprezintă „o dorință unilaterală” a noastră, dar a devenit „un proces comun” în care lucrăm împreună cu Comisia Europeană (CE) pentru a apropia perspectiva de aderare a republicii noastre la UE, odată cu înmânarea chestionarului care vizează cererea de aderare a R. Moldova la UE.
„Aceste zile sunt, într-adevăr, istorice pentru aspirațiile noastre europene, pentru că, până alaltăieri, toate demersurile care vizau apropierea noastră de UE erau o exprimare a dorinței noastre unilaterale de a ne integra în UE. Din săptămâna curentă, a devenit un proces comun în care noi lucrăm împreună cu CE pentru a apropia perspectiva de integrare europeană a republicii noastre. Evident, avem foarte mult de lucru, avem foarte multă responsabilitate pentru a face bine acest lucru, acest proces nu se va termina peste noapte sau peste câteva săptămâni, dar este un lucru foarte important pentru noi că acest proces a demarat”, a declarat astăzi vicepremierul Nicu Popescu, în cadrul unei conferințe de presă susținută în comun cu ministra Afacerilor Externe, Educației și Sportului a Principatului Liechtenstein, Dominique Hasler, care efectuează o vizită în R. Moldova.
CITIȚI și VIDEO // DECLARAȚIE: Autoritățile de la Chișinău vor completa până în luna iunie chestionarul recepționat de la Comisia Europeană cu privire la cerea de integrare a R. Moldova în UE
Ministra din Liechtenstein a exprimat susținerea țării sale pentru aspirațiile noastre europene, dar și solidaritatea cu R. Moldova, care a preluat un număr mare de refugiați ucraineni fugiți din calea războiului.
Dominique Hasler a anunțat că Liechtenstein a oferit susținere financiară organizațiilor din R. Moldova care acordă ajutor refugiaților ucraineni și este gata să preia un anumit număr de refugiați pentru a decongestiona republica noastră.
„Trăim vremuri dificile. În acest război din vecinătatea Dvs., cauzat de agresiunea nejustificată a Federației Ruse împotriva Ucrainei, milioane de oameni au fost nevoiți să fugă din țara lor și încă mai mulți s-ar putea să le urmeze calea din motivul atrocităților și atacurilor împotriva lor. (...) Trebuie să fim foarte recunoscători vecinilor Ucrainei și în special R. Moldova pentru că a găzduit acest număr mare de refugiați. Liechtenstein rămâne solidar cu R. Moldova. Țara mea a decis să primească o parte din refugiații care se află acum în R. Moldova pentru a reduce povara din republica Dvs.”, a afirmat ministrul din Liechtenstein.
Cei doi oficiali au mai discutat despre dezvoltarea relațiilor economice bilaterale, Nicu Popescu mulțumind oaspetelui pentru asistența țării sale acordată deja de 15 ani pentru proiecte de dezvotare a învațamântului profesional-tehnic și agricol din R. Moldova.
„Am stabilit să dinamizăm semnarea Acordului de Liber Schimb cu statele Asociației Europene a Liberului Schimb și am propus accelerarea procesului de negociere a Acordului cu privire la evitarea dublei impuneri între țările noastre. Este prima vizită a unui ministru de Externe din Principat în ultimii 11 ani și alt semn de solidaritate a comunității internaționale cu Republica Moldova în procesul nostru de reforme și modernizare”, a mai spus Nicu Popescu.
10.04.2026
18:32
45
YouTube scumpește din nou abonamentele Premium și Music în Statele Unite
10.04.2026
16:13
307
Blocul „Alternativa” se DEZINTEGREAZĂ. După ce readus în Parlament pe Tkaciuk și Stoianoglo, primarul Ion Ceban se „DISOCIAZĂ” de colegii care au încercat să arunce în aer REFERENDUMUL privind integrarea în UE a R. Moldova
10.04.2026
16:01
334
Guvernul prezintă raportul intermediar privind gestionarea stării de urgență în sectorul energetic
10.04.2026
15:18
315
MEC alocă 2 milioane de lei pentru programul „Nisporeni - Capitala Sportului 2026”
10.04.2026
13:35
548
Ex-deputată condamnată pentru îmbogățire ilicită: amendă uriașă, confiscări și interdicție 10 ani în funcții publice
10.04.2026
13:03
409
Nereguli grave de gestionare la Grădina Botanică Națională „Alexandru Ciubotaru”: auditul MEC indică pierderi potențiale de 10 milioane de lei și sesizează CNA
10.04.2026
11:56
507
VIDEO // Schema „Insolvabilitatea”: Membri unei familii, bănuiți de spălare de bani și evaziune fiscală de peste 7 000 000 de lei în domeniul agricol. Cum funcționa SCHEMA
10.04.2026
09:22
543
Proiectul „EU4REFORMS – DNA” modernizează infrastructura genetică a Poliției și extinde cooperarea cu statele UE
10.04.2026
09:19
533
Lider informal al organizației criminale „Kitaeț”, trimis în judecată: bunuri de peste 6 milioane de lei, puse sub sechestru
10.04.2026
08:16
538
Horoscopul zilei 10.04.2026
10.04.2026
01:39
743
OpenAI lansează abonamentul ChatGPT Pro de 100 de dolari pe lună pentru dezvoltatori
10.04.2026
16:13
295
Blocul „Alternativa” se DEZINTEGREAZĂ. După ce readus în Parlament pe Tkaciuk și Stoianoglo, primarul Ion Ceban se „DISOCIAZĂ” de colegii care au încercat să arunce în aer REFERENDUMUL privind integrarea în UE a R. Moldova
10.04.2026
16:01
328
Guvernul prezintă raportul intermediar privind gestionarea stării de urgență în sectorul energetic
10.04.2026
15:18
308
MEC alocă 2 milioane de lei pentru programul „Nisporeni - Capitala Sportului 2026”
10.04.2026
13:35
537
Ex-deputată condamnată pentru îmbogățire ilicită: amendă uriașă, confiscări și interdicție 10 ani în funcții publice
10.04.2026
13:03
401
Nereguli grave de gestionare la Grădina Botanică Națională „Alexandru Ciubotaru”: auditul MEC indică pierderi potențiale de 10 milioane de lei și sesizează CNA
10.04.2026
11:56
498
VIDEO // Schema „Insolvabilitatea”: Membri unei familii, bănuiți de spălare de bani și evaziune fiscală de peste 7 000 000 de lei în domeniul agricol. Cum funcționa SCHEMA
10.04.2026
09:22
543
Proiectul „EU4REFORMS – DNA” modernizează infrastructura genetică a Poliției și extinde cooperarea cu statele UE
10.04.2026
09:19
532
Lider informal al organizației criminale „Kitaeț”, trimis în judecată: bunuri de peste 6 milioane de lei, puse sub sechestru
10.04.2026
08:16
537
Horoscopul zilei 10.04.2026
10.04.2026
01:39
743
OpenAI lansează abonamentul ChatGPT Pro de 100 de dolari pe lună pentru dezvoltatori
10.04.2026
01:23
726
Procurorul general al Floridei deschide o anchetă asupra OpenAI, invocând riscuri pentru minori, securitatea națională și legătura cu atacul armat de la FSU
10.04.2026
00:55
705
Volkswagen renunță la producția electricului ID.4 în SUA și pariază pe noul Atlas pe benzină
09.04.2026
23:31
617
Florida deschide anchetă împotriva OpenAI, acuzată că ChatGPT ar fi fost folosit la planificarea unui atac armat mortal
09.04.2026
23:04
578
Anthropic limitează lansarea modelului Mythos: protecție pentru internet sau pentru propriul profit?
09.04.2026
20:47
686
Vineri, 10 aprilie 2026: cer mai senin și ploi în retragere în toată Republica Moldova
09.04.2026
18:19
742
Șeful Amazon, Andy Jassy, își înțeapă rivalilor Nvidia, Intel și Starlink în scrisoarea anuală către acționari
09.04.2026
17:55
786
Parlamentul a aprobat legea lanțurilor scurte de aprovizionare: un singur intermediar între producător și consumator
698
Instagram extinde la nivel internațional restricțiile de conținut inspirate de ratingurile pentru filme destinate adolescenților
09.04.2026
17:36
640
Ministerul Agriculturii consultă asociațiile de profil privind înființarea Oficiului Horticol
09.04.2026
16:57
636
Robo-taxiurile Waymo vor raporta gropile din asfalt direct în Waze pentru șoferi și autorități
09.04.2026
16:57
698
Reactoarele cu plasmă ale Radify promit să rupă dominația Chinei asupra pământurilor rare
721
Poliția Națională introduce o platformă digitală pentru evaluarea și monitorizarea performanței angajaților
09.04.2026
16:48
709
Statul pregătește „Zone de Accelerare” și ghișeu unic digital pentru a impulsiona investițiile în energia regenerabilă în Republica Moldova
09.04.2026
16:32
644
Toate cererile pentru subvenționarea asigurărilor agricole din 2025 au fost achitate integral de AIPA
09.04.2026
16:31
755
Lucrările la stația Prut-2 și pe tronsonul Cantemir-Fălciu avansează pentru integrarea căii ferate moldovene în rețeaua europeană
Blocul „Alternativa” se DEZINTEGREAZĂ. După ce readus în Parlament pe Tkaciuk și Stoianoglo, primarul Ion Ceban se „DISOCIAZĂ” de colegii care au încercat să arunce în aer REFERENDUMUL privind integrarea în UE a R. Moldova
Guvernul prezintă raportul intermediar privind gestionarea stării de urgență în sectorul energetic
MEC alocă 2 milioane de lei pentru programul „Nisporeni - Capitala Sportului 2026”
Ex-deputată condamnată pentru îmbogățire ilicită: amendă uriașă, confiscări și interdicție 10 ani în funcții publice
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
17.24
1 RON
3.95
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40


Inapoi














