23:37:11 10.04.2026
Stiri

SECRETUL SUCCESULUI: La 30 de ani, MILIONAR pe bani publici

Anticorupție 17.09.2016 19:30 Vizualizări2571
SECRETUL SUCCESULUI: La 30 de ani, MILIONAR pe bani publici Agerpres

Tânăra Maria Gabriela Horga, un candidat sigur pe listele PNL Constanța pentru Camera Deputaților, este ceea ce se cheamă un bugetar de succes, scrie Jurnalul național.

La 23 de ani, era consiliera lui Daniel Dăianu la Parlamentul European, apoi a lui Daniel Chiţoiu, în Parlamentul României, la Ministerul Economiei şi la ANAF. Pupila foştilor miniştri liberali a devenit doctor în economie la 27 de ani, iar acum predă atât la Universitatea Ovidius, din Constanţa, cât şi la ASE Bucureşti. Fost vicepreşedinte al tineretului liberal, Maria Gabriela Horga cunoaşte din 2012 o ascensiune absolut fabuloasă, primind în acest timp posturi în consiliile de administraţie sau comisiile de privatizare ale companiilor cu acţionariat de stat GDF Suez Energy, Active Conexe SA, SAAF, Electrica SA, Electrica Muntenia Sud SA, Electrica Distribuţie Muntenia Sud SA, Nuclearelectrica, Hidroelectrica, Eximbank şi Romaero. Joburile la stat i-au adus câteva sute de mii de lei, la care se adaugă dividende de la Fondul Proprietatea şi de la firmele proprii de alte câteva sute de mii. În plus, încasează an de an venituri din chirii şi recuperează împrumuturi date cu dobândă societăţilor sale, dar şi naşului de cununie.

Numai în 2014, când publica ultima sa declaraţie de avere, Maria Gabriela Horga raporta venituri totale de aproape un milion de lei, plus bijuterii în valoare de 60.000 de euro.

Milioane de la stat

Tânăra a devenit milionară în euro de pe urma celor 43 de contracte primite de la stat în perioada 2010- 2015, majoritatea după ce a început să ocupe funcţii de conducere în companii publice. Firma Mariei Horga, Euro Audit Service SRL din Târgovişte este specializată în instalaţii electrice şi a încasat în total de la stat 6.338.122,03 de euro, prin contrate semnate cu primăriile Buftea, Târgovişte, Târgu Jiu, Cugir, Conteşti, Şelaru şi Vişina, Consiliul Judeţean Dâmboviţa, Enel Distribuţie Muntenia, Compania Naţională de Investiţii, Electrica Distribuţie Transilvania Sud etc. O altă firmă de-a sa, Blitz Lightning Company SRL, acum în faliment, a contractat lucrări publice de încă 500.000 de euro, în perioada 2008- 2010.

Maria Gabriela Horga este singurul candidat sigur de locul său pe listele PNL Constanța pentru Parlament. Tânăra milionară din contracte și funcții la stat a fost impusă direct de către conducerea centrală a PNL, mai scrie Jurnalul național.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
Top stiri
10.04.2026 08:16 620 Horoscopul zilei 10.04.2026

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
Capricorn
Vărsător
Pești
Berbec
Taur
Gemeni
Rac
Leu
Fecioară
Balanță
Scorpion
Săgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.12 1 USD 17.24 1 RON 3.95 1 RUB 0.22 1 UAH 0.40
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte