Secretarul general al NATO cere Rusiei eliberarea imediată a lui Aleksei Navalnîi: Cei responsabili de tentativa de asasinat asupra sa trebuie deferiți justiției
1456
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, s-a alăturat luni comunității occidentale în a condamna arestarea opozantului rus Aleksei Navalnîi la întoarcerea acestuia în Rusia și în a solicita eliberarea acestuia din detenție.
„Mă alătur apelurilor internaționale pentru eliberarea imediată a lui Aleksei Navalnîi. Cei responsabili de tentativa de asasinat asupra sa, cu utilizarea armelor chimice interzise, trebuie deferiți justiției. Rusia trebuie să respecte angajamentele sale privind drepturile omului și statul de drept“, a scris Stoltenberg, pe contul său de Twitter, transmite caleaeuropeana.ro.
Opozantul rus Alexei Navalnîi a fost arestat duminică seara, la punctul de control al paşapoartelor de pe aeroportul Şeremetievo din Moscova. Autoritatea penitenciară din Rusia (FSIN) a confirmat că agenţii l-au reţinut pe Navalnîi, cel mai cunoscut critic al preşedintelui Vladimir Putin.
Navalnîi a revenit de la Berlin, unde fusese internat din august pentru a fi tratat după otrăvirea cu agent neurotoxic Noviciok, deşi ştia că ar putea fi arestat.
Reacții de condamnare fermă a acțiunilor Rusiei și de solicitare a eliberării lui Navalnîi au venit și din partea președinților Consiliului European, Parlamentului European și Înaltului Reprezentant al UE, a președintelui Comisiei Europene, a prim-ministrului Poloniei, a țărilor baltice și a României, prin vocea miniștrilor de externe, a șefului diplomației germane, dar și a Statelor Unite, atât prin intermediul administrației Trump, cât și a viitoarei administrații Biden.
De asemenea, liderii grupurilor PPE și Renew Europe în Parlamentul European, Manfred Weber, respectiv Dacian Cioloș, au solicitat o dezbatere în plen privind arestarea lui Navalnîi.
06.10.2026
00:30
06.10.2026
00:17
05.10.2026
23:37
05.10.2026
22:25
05.10.2026
21:15
05.10.2026
20:42
05.10.2026
20:30
05.10.2026
20:18
05.10.2026
20:17
05.10.2026
20:07
06.10.2026
00:30
06.10.2026
00:17
05.10.2026
23:37
05.10.2026
22:25
05.10.2026
21:15
05.10.2026
20:42
05.10.2026
20:30
05.10.2026
20:18
05.10.2026
20:17
05.10.2026
20:07
05.10.2026
20:01
05.10.2026
20:00
05.10.2026
19:38
05.10.2026
19:26
05.10.2026
19:21
05.10.2026
18:55
05.10.2026
17:50
05.10.2026
17:45
05.10.2026
17:25
05.10.2026
17:25
05.10.2026
16:44
05.10.2026
16:43
05.10.2026
16:39
05.10.2026
16:02
05.10.2026
16:00
05.10.2026
15:58
S.A. „Energocom” REZILIAZĂ contractul de peste 6,3 milioane de lei pe an pentru sediul legat de afaceristul Arcadie Topalo
Imagin TULBURĂTOARE // Sfârșit tragic după un DIVORȚ dureros. Și-a anunțat moartea în direct pe rețelele de socializare și s-a împușcat în casa soției. Biletul de adio al tânărui de 30 de ani. „Cer iertare. Asta e soarta”
Igor Grosu desființează planul partidelor conduse de Voronin, Dodon, Chicu, Ceban, Costiuc și Usatîi: „O alianță formată la comanda Moscovei pentru a opri parcursul european”
VIDEO // O dronă rusească s-a prăbușit și a EXPLODAT în raionul Anenii Noi, lângă satul Hârbovăț
Evenimentul anului în business! Miliardari mondiali și lideri de top vin la Chișinău pentru a transforma afacerile din Moldova















