Se caută un nou DIRECTOR pentru funcția de director al Teatrului „Vasile Alecsandri” din Bălți. Cine sunt pretendentele și ce avere au
1745
Teatrul Național „Vasile Alecsandri” din Bălți ar putea avea un nou director. Asta după ce membrii Comisiei de concurs, selectați de Ministerul Culturii, vor evalua dosarele și capacitățile manageriale ale pretendenților la funcția de șef al instituției. Pentru fotoliul de director și-au depus candidatura doi concurenți: actualul director interimar, Onorina Burlac-Tanase, artistă emerită și Ina Ilașciuc-Ungureanu, actriță, artistă emerită, informează NordNews.
Potrivit sursei citate, ambele candidate au fost admise pentru următoarea etapă a concursului, și anume proba interviului și prezentarea planului managerial, care se va desfășura vineri, 28 iulie la Ministerul Culturii.
Potrivit Regulamentului, pretendenții la funcția de director al teatrului trebuie să întrunească cumulativ următoarele condiții:
1) să aibă studii superioare în științe administrative, economie, business și administrare, drept sau în domeniul general arte;
2) să posede limba română, precum și o limbă de circulație internațională (engleză, franceză – nivel A2);
3) să aibă o vechime în muncă în domeniul de specialitate de cel puțin cinci ani;
4) să nu aibă vârsta de 65 de ani împliniți la data expirării termenului de depunere a dosarului pentru concurs;
5) să nu aibă antecedente penale;
6) să dețină cetățenia Republicii Moldova;
7) să nu fie vizat de interdicția de a ocupa o funcție publică sau de demnitate publică, ce derivă dintr-un act de constatare al Autorității Naționale de Integritate (ANI) sau din hotărârile judecătorești, care au rămas definitive;
8) să nu fi fost concediat(ă) în urma aplicării sancțiunii disciplinare în ultimii 5 ani.
Cine (se) vrea director. Merite din CV și cifre din declarațiile de avere

ONORINA BURLAC-TANASE
Onorina Burlac-Tanase este actriță la Teatrul „Vasile Alecsandri” din anul 1998. Potrivit CV-lui și palmaresului prezentat atât la minister, cât și pe site-ul Teatrului Național „Vasile Alecsandri”, până la numirea ei în funcția de director interimar al instituției, a jucat preponderent roluri secundare și episodice, iar din 2020 a început să apară tot mai des pe scenă. Prin urmare, colectivul teatrului a solicitat Președinției ca Onorinei Burlac-Tănase să-i fie oferit titlul de „Artist emerit”.
STUDII
Onorina Burlac-Tănase a absolvit Facultatea de Muzică și Pedagogie Muzicală a Universității de Stat „Alecu Russo” din Bălți, specialitatea Actorie (2000). În 2015, a obținut diploma de master în Științe Politice, specializarea Administrare Publică, la Academia de Administrare Publică.
VENITURI ȘI BUNURI
Conform declarației de avere și interese personale depusă la Autoritatea Națională de Integritate, actualul șef interimar al Teatrului Național „Vasile Alecsandri” din Bălți se poate lăuda cu un venit pentru anul 2022 de peste 268 de mii de lei, din salariul de director de teatru.
Onorina Burlac-Tanase și soțul ei au în posesie trei apartamente și un garaj. Valoarea totală a bunurilor este de peste 685 mii de lei.
Tot din aceeași declarație reiese că în anul 2022, Onorina Burlac-Tănase a devenit proprietara unui automobil marca BMW, model X3, anul fabricației 2016. La categoriile Valoarea bunului, Valoarea de piață a bunului, Motivul diferenței dintre valoarea bunului și valoarea de piață a bunului, Onorina Tănase indică că ar fi cumpărat automobilul contra sumei de 50 de mii de lei. Pe site-urile de specialitate, o asemenea mașină costă de la 20 de mii până la 35 de mii de euro.
INA ILAȘCIUC-UNGUREANU
Ina Ilașciuc este actriță la Teatrul Național „Vasile Alecsadri” din Bălți din anul 2000. Portivit informațiilor din CV-ul ei, a jucat atât roluri principale, cât și secundare sau episodice și regizat 6 spectacole. În 2008, a fost distinsă cu titlul „Artist emerit”.
STUDII
Ina Ilașciuc a absolvit Facultatea de Muzică și Pedagogie Muzicală a Universității de Stat „Alecu Russo” din Bălți, specialitatea Actorie (2000). Apoi, a urmat studiile la Facultatea de Drept a aceleiași universități, obținând diplomele de licență și master.
AVERE
Potrivit declarației de venit pe care a prezentat-o la Inspectoratul Fiscal, Ina Ilașciuc-Ungureanu ridică un salariu anual de 134 de mii de lei, prin cumul, de la Teatru, dar și de la Centrul de Creație din Bălți, unde este director artistic. Ina Ilașciuc este proprietara unui apartament cu o suprafață de aproape 90mp, în valoare de aproape 50 de mii de euro.
Teatrul Național „Vasile Alecsandri” din Bălți a fost fondat la 16 mai 1957, mai întâi ca trupă moldovenească pe lângă teatrul rus, care activa în Bălți din anul 1947. Denumirea curentă o primește la 16 mai 1990. Clădirea teatrului a fost inaugurată în aceeași zi. Teatrul dispune de două săli, mare și mică, ambele cu scene turnante. Sala mare dispune de 584 locuri.
Au montat în diferite perioade: Mihai Volontir, Iulian Codău, Anatol Răcilă, Constantin Stavrat, Ion Puiu, Mihai Gîrnu, Victor Drumi, Ion Marcoci, Ciprian Răcilă, Ina Ilașciuc-Ungureanu.
De la 11 august 1957 și până la 27 iulie 2012 pe scena bălțeană au fost montate aproape 300 spectacole.
11.04.2026
17:40
0
Nvidia investește în SiFive, startup-ul RISC-V de cipuri AI deschise evaluat la 3,65 miliarde de dolari
11.04.2026
08:05
489
Horoscopul zilei 11.04.2026
11.04.2026
04:30
756
Artemis II, prima misiune NASA spre orbita Lunii după 50 de ani, încheiată cu o amerizare perfectă în Pacific
11.04.2026
00:53
722
Anthropic își suspendă și reactivează în câteva ore contul creatorului OpenClaw, pe fondul noii „claw tax” și al acuzațiilor de copiere a funcțiilor
10.04.2026
23:41
699
Reciclarea bateriilor lovește zidul: Ascend Elements intră în faliment după investiții de 900 de milioane de dolari
10.04.2026
21:06
699
Vreme mai blândă și cer mai acoperit în Republica Moldova, sâmbătă, 11 aprilie 2026
10.04.2026
20:54
729
Femeie din California dă în judecată OpenAI: acuză că ChatGPT i-a alimentat urmăritorul și că firma a ignorat avertismentele de pericol
10.04.2026
19:02
887
Franța renunță la Windows și trece la Linux pentru a-și recâștiga „suveranitatea digitală” și a reduce dependența de tehnologia americană
10.04.2026
18:51
709
Maia Sandu, la expoziția despre Pogromul de la Chișinău din 1903: „Avem datoria să ne amintim pentru a onora victimele și a păstra adevărul istoric”
10.04.2026
18:32
644
YouTube scumpește din nou abonamentele Premium și Music în Statele Unite
11.04.2026
08:05
484
Horoscopul zilei 11.04.2026
11.04.2026
04:30
752
Artemis II, prima misiune NASA spre orbita Lunii după 50 de ani, încheiată cu o amerizare perfectă în Pacific
11.04.2026
00:53
719
Anthropic își suspendă și reactivează în câteva ore contul creatorului OpenClaw, pe fondul noii „claw tax” și al acuzațiilor de copiere a funcțiilor
10.04.2026
23:41
696
Reciclarea bateriilor lovește zidul: Ascend Elements intră în faliment după investiții de 900 de milioane de dolari
10.04.2026
21:06
697
Vreme mai blândă și cer mai acoperit în Republica Moldova, sâmbătă, 11 aprilie 2026
10.04.2026
20:54
727
Femeie din California dă în judecată OpenAI: acuză că ChatGPT i-a alimentat urmăritorul și că firma a ignorat avertismentele de pericol
10.04.2026
19:02
881
Franța renunță la Windows și trece la Linux pentru a-și recâștiga „suveranitatea digitală” și a reduce dependența de tehnologia americană
10.04.2026
18:51
708
Maia Sandu, la expoziția despre Pogromul de la Chișinău din 1903: „Avem datoria să ne amintim pentru a onora victimele și a păstra adevărul istoric”
10.04.2026
18:32
643
YouTube scumpește din nou abonamentele Premium și Music în Statele Unite
10.04.2026
16:13
838
Blocul „Alternativa” se DEZINTEGREAZĂ. După ce i-a readus în Parlament pe Tkaciuk și Stoianoglo, primarul Ion Ceban se „DISOCIAZĂ” de colegii care au încercat să arunce în aer REFERENDUMUL privind integrarea în UE a R. Moldova
10.04.2026
16:01
698
Guvernul prezintă raportul intermediar privind gestionarea stării de urgență în sectorul energetic
10.04.2026
15:18
631
MEC alocă 2 milioane de lei pentru programul „Nisporeni - Capitala Sportului 2026”
10.04.2026
13:35
985
Ex-deputată condamnată pentru îmbogățire ilicită: amendă uriașă, confiscări și interdicție 10 ani în funcții publice
10.04.2026
13:03
788
Nereguli grave de gestionare la Grădina Botanică Națională „Alexandru Ciubotaru”: auditul MEC indică pierderi potențiale de 10 milioane de lei și sesizează CNA
10.04.2026
11:56
885
VIDEO // Schema „Insolvabilitatea”: Membri unei familii, bănuiți de spălare de bani și evaziune fiscală de peste 7 000 000 de lei în domeniul agricol. Cum funcționa SCHEMA
10.04.2026
09:22
889
Proiectul „EU4REFORMS – DNA” modernizează infrastructura genetică a Poliției și extinde cooperarea cu statele UE
10.04.2026
09:19
889
Lider informal al organizației criminale „Kitaeț”, trimis în judecată: bunuri de peste 6 milioane de lei, puse sub sechestru
10.04.2026
08:16
813
Horoscopul zilei 10.04.2026
10.04.2026
01:39
1036
OpenAI lansează abonamentul ChatGPT Pro de 100 de dolari pe lună pentru dezvoltatori
10.04.2026
01:23
1057
Procurorul general al Floridei deschide o anchetă asupra OpenAI, invocând riscuri pentru minori, securitatea națională și legătura cu atacul armat de la FSU
10.04.2026
00:55
957
Volkswagen renunță la producția electricului ID.4 în SUA și pariază pe noul Atlas pe benzină
09.04.2026
23:31
880
Florida deschide anchetă împotriva OpenAI, acuzată că ChatGPT ar fi fost folosit la planificarea unui atac armat mortal
09.04.2026
23:04
793
Anthropic limitează lansarea modelului Mythos: protecție pentru internet sau pentru propriul profit?
09.04.2026
20:47
888
Vineri, 10 aprilie 2026: cer mai senin și ploi în retragere în toată Republica Moldova
09.04.2026
18:19
983
Șeful Amazon, Andy Jassy, își înțeapă rivalilor Nvidia, Intel și Starlink în scrisoarea anuală către acționari
Horoscopul zilei 11.04.2026
Artemis II, prima misiune NASA spre orbita Lunii după 50 de ani, încheiată cu o amerizare perfectă în Pacific
Anthropic își suspendă și reactivează în câteva ore contul creatorului OpenClaw, pe fondul noii „claw tax” și al acuzațiilor de copiere a funcțiilor
Reciclarea bateriilor lovește zidul: Ascend Elements intră în faliment după investiții de 900 de milioane de dolari
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
17.24
1 RON
3.95
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40


Inapoi














