Scurtmetrajul unui regizor moldovean care va ajunge la Cannes
944
Filmul regizorului moldovean Dumitru Grosei „Cadoul” a fost selectat în catalogul Romanian Short Waves 2014 pentru Short Film Corner, un eveniment cinematografic în cadrul Festivalului de Film de la Cannes.
Filmul relatează povestea unui băiat căruia tatăl i-a dăruit un binoclu şi l-a luat pentru prima dată la vânătoare. Protagonistul trăieşte istoria similară celei din poemul „Moartea căprioarei” de Nicolae Labiş, fiind impus până la urmă să omoare o căprioară.
Dumitru Grosei povesteşte că lucrările asupra filmului au fost o experienţă inedită. Pe parcursul filmărilor, regizorul a avut scene dificile, pentru că implicau animale sălbatice imobilizate cu tranchilizator. „Cea mai grea secvență era cea de final, când tatăl își obligă copilul să împuște căprioara rănită. Conform scenariului, se declanșa o împușcătură în căprioară cu un glonte orb. Inginerul de sunet Mihai Bogos, fiind foarte sensibil, era împotriva unei arme încărcate. După câteva duble false, am spus echipei: dacă nu filmăm cu împușcătură, eu abandonez filmarea și plec... Atunci, inginerul de sunet s-a lăsat înduplecat. Imediat ce am încărcat pușca, actorii s-au schimbat, iar după dublă aproape toți membrii echipei au început să lăcrimeze”, povestește regizorul.
Filmul a fost selectat în secţiunea non-competitivă a festivalului. Programul este destinat profesioniştilor din industria de cinema dedicată scurtmetrajului, secţiune non-competitivă a Festivalului de Film de la Cannes. Din miile de filme de scurtmetraj din toată lumea, „Cadoul” a a fost selectat alături de încă 30 de filme, dar nu a ajuns în competiţia oficială pentru Palme d'Or.
Andrian Adam
24.12.2018
15:40
03.12.2018
19:30
13.10.2018
11:01
24.09.2018
07:30
22.09.2018
13:32
29.07.2018
17:30
27.07.2018
16:40
21.07.2018
08:30
08.07.2018
11:30
16.05.2018
19:03
13.05.2018
20:02
21.09.2026
11:47
21.09.2026
11:44
21.09.2026
11:40
21.09.2026
11:15
21.09.2026
11:06
21.09.2026
11:06
21.09.2026
10:54
21.09.2026
10:40
21.09.2026
10:31
21.09.2026
09:58
21.09.2026
09:51
21.09.2026
09:39
21.09.2026
09:01
21.09.2026
08:31
21.09.2026
07:42
21.09.2026
00:35
21.09.2026
00:32
21.09.2026
00:01
20.09.2026
23:55
20.09.2026
23:26
20.09.2026
22:28
20.09.2026
20:27
20.09.2026
20:01
20.09.2026
20:01
20.09.2026
19:51
Dorin Recean îl desființează pe Ion Chicu, „premierul lui Dodon și Plahotniuc, care a vrut să pună pe spatele moldovenilor așa-numita datorie de miliarde a regiunii transnistrene”: „Un fals flagrant lansat pentru a submina R. Moldova”
Avertisment privind Moldova: Putin ar putea viza țara, iar Kremlinul ar pregăti trimiterea a mii de soldați în Transnistria
Horoscopul zilei 15.09.2026
Europa se REINVENTEAZĂ din temelii. Daniel Vodă, despre noul discurs al Ursulei von der Leyen: „R. Moldova are șansa ISTORICĂ să devină un pilon de securitate”
ULTIMA ORĂ // Val de numiri la Guvern: Cine va conduce Fiscul, Proprietatea Publică, Asigurările în Medicină și Plățile în Agricultură

















