SCHIMBARE // Buletinele de identitate și pașapoartele NU vor mai fi eliberate în regim de URGENȚĂ
2980
Serviciul de eliberare a buletinului de identitate în termene de trei ore și șase ore, iar a pașaportului în termenele de trei ore, șase ore și zece zile calendaristice a fost sistat începând din 15 aprilie curent.
Agenția Servicii Publice anunță că implementează prestarea serviciilor de eliberare a buletinului de identitate și a pașaportului la data adresării solicitantului, care va fi efectuată de către Serviciul eliberare a actelor de identitate Centru, municipiul Chișinău (SEAI Centru), str. Alexandru cel Bun nr. 56.
Cererile vor fi recepționate de luni până vineri în intervalul orar 8. 00 - 13.00, iar înmânarea actelor se va desfășura între orele 16. 30 - 17.00. Același serviciu va elibera actele de identitate în termen de 24 de ore și cinci zile calendaristice.
Programul de lucru al oficiului este de luni până sâmbătă: 8.00 – 17.00. În ziua de sâmbătă, SEAI Centru va presta servicii numai în termenele de cinci zile lucrătoare, 15 și 30 de zile calendaristice.
De asemenea, în centrele multifuncționale din municipiul Chișinău nr.1, 2, 3 și 4 vor fi prestate servicii de eliberare a actelor de identitate doar în termene de cinci zile lucrătoare, 15 și 30 de zile calendaristice.
24.03.2025
12:32
05.09.2020
17:44
18.08.2020
11:57
27.07.2020
17:00
10.07.2020
13:51
10.07.2020
08:30
01.07.2020
12:13
24.06.2020
11:46
23.06.2020
17:30
19.06.2020
16:36
20.09.2026
18:16
20.09.2026
17:21
20.09.2026
15:37
20.09.2026
13:56
20.09.2026
13:15
20.09.2026
12:42
20.09.2026
12:38
20.09.2026
12:23
20.09.2026
11:37
20.09.2026
11:24
20.09.2026
11:00
20.09.2026
10:34
20.09.2026
09:46
20.09.2026
09:40
20.09.2026
09:36
20.09.2026
08:40
20.09.2026
06:16
20.09.2026
05:49
20.09.2026
02:48
20.09.2026
00:34
20.09.2026
00:23
20.09.2026
00:23
20.09.2026
00:15
19.09.2026
23:32
19.09.2026
22:29
Ex-funcționar al administrației de la Tiraspol, DESFIINȚEAZĂ retorica Kremlinului și respinge „protecția” Moscovei în stânga Nistrului: „Protecția voastră înseamnă orașe și sute de sate șterse de pe fața pământului"
Dorin Recean îl desființează pe Ion Chicu, „premierul lui Dodon și Plahotniuc, care a vrut să pună pe spatele moldovenilor așa-numita datorie de miliarde a regiunii transnistrene”: „Un fals flagrant lansat pentru a submina R. Moldova”
Avertisment privind Moldova: Putin ar putea viza țara, iar Kremlinul ar pregăti trimiterea a mii de soldați în Transnistria
Ministerul Justiției reafirmă sprijinul pentru modernizarea profesiei notariale, la conferința despre succesiunile transfrontaliere
Horoscopul zilei 15.09.2026


















