SCHEMĂ // Șase mașini de LUX, FURATE din statele UE, depistate în R. Moldova: Introduse ilegal în republică și VÂNDUTE unor cumpărători de bună-credință. Pagubă de 15 milioane de lei
4788
Polițiștii și procurorii au depistat și ridicat de pe teritoriul R. Moldova alte șase mașini care ar fi sustrase de pe teritoriul Uniunii Europene, în cadrul unei operațiuni desfășurate în comun cu autoritățile de aplicare a legii din România, Franța, Germania, Ungaria, sub egida Centrului Sud-Est European de Aplicare a Legii (SELEC).
Mașinile au fost introduse ilegal în R. Moldova și vândute unor cumpărător de bună-crediță, care au rămas acum și fără automobile, și fără bani.
Oamenii legii au stabilit că, după sustragerea mijloacelor de transport, acestora le erau modificate elementele de identificare a caroseriei și ulterior introduse în R. Moldova prin contrabandă. La traversarea frontierei de stat, erau plasate plăcuțe de înmatriculare clonate de pe alte automobile înregistrate în mod oficial. În așa fel erau perfectate acte false pentru plăcuțele de înmatriculare clonate. Apoi, mașinile erau înmatriculate în baza actelor europene obținute în mod fraudulos și expuse spre vânzare pe piața auto din R. Moldova.
Până la momentul actual, în cadrul operațiunii internaționale au fost identificate și ridicate circa 38 de automobile procurate, cumpărătorilor fiindu-le cauzate daune materiale în proporții deosebit de mari.
Aceștia s-au pomenit că mașinile pe care credeau că le dețin legal sunt, de fapt, furate. Astfel, victimelor le-a fost cauzat un prejudiciu material în sumă totală de circa 15 milioane de lei.
Poliția le recomandă cetățenilor să fie foarte atenți atunci când procură automobile.
10.11.2026
16:27
10.11.2026
16:12
10.11.2026
16:10
10.11.2026
15:48
10.11.2026
15:41
10.11.2026
15:34
10.11.2026
14:47
10.11.2026
14:15
10.11.2026
14:05
10.11.2026
13:21
10.11.2026
13:14
10.11.2026
11:59
10.11.2026
16:12
10.11.2026
16:10
10.11.2026
15:48
10.11.2026
15:41
10.11.2026
15:34
10.11.2026
14:47
10.11.2026
14:15
10.11.2026
14:05
10.11.2026
13:21
10.11.2026
13:14
10.11.2026
12:31
10.11.2026
11:59
10.11.2026
11:11
10.11.2026
10:41
10.11.2026
10:27
10.11.2026
10:12
10.11.2026
09:55
10.11.2026
09:37
10.11.2026
09:10
10.11.2026
09:03
10.11.2026
07:02
10.11.2026
04:24
10.11.2026
04:14
10.11.2026
03:42
10.11.2026
03:25
10.11.2026
02:08
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Revenit de la Moscova, Igor Dodon îi cere Maiei Sandu grațierea Evgheniei Guțul, omul de încredere al lui Ilan Șor
Avocat trimis în judecată: ar fi primit 5 800 de euro și 22 000 de lei pentru influențarea a două dosare















