Satul „hobbiţilor” din Rogojeni vrea să renască prin turism rural şi tradiţii moldoveneşti
1641
Un cătun moldovenesc aflat în declin, Rogojeni, cu o mână de case pe jumătate îngropate, supranumit ”satul hobbiţilor”, mizează pe tradiţii pentru a renaşte şi a atrage vizitatori. ”Ne temem că comuna va dispărea, pentru că mai sunt foarte puţini oameni”, spune primarul Ruslan Groza, profesor de istorie în vârstă de 46 de ani, care mai conduce aproximativ 30 de săteni, faţă de cei 200 câţi erau în urmă cu câteva zeci de ani.
”Vreau să dezvolt această localitate, să construiesc drumuri, să renovez casele care mai pot fi renovate şi să dezvolt turismul”, declară el, convins că aceasta e şansa satului. Rogojeni, situat la două ore la nord de aeroportul din Chişinău, capitala acestei ţări cu 2,4 milioane de locuitori, este una dintre rarele aşezări care mai au case joase, numite ”băşti”.
Cu uşile lor mici de la intrare, care te obligă să te apleci, aceste locuinţe pitoreşti din piatră sunt pe jumătate îngropate în dealuri înverzite, departe de drumuri asfaltate şi de agitaţia urbană. Tot mai mulţi turişti au început să vină după deschiderea către public a unei case din sat, renovată în 2020, povesteşte Groza, care admite că nu ţine o socoteală exactă a numărului de vizitatori.
Când AFP a ajuns la Rogojeni, la începutul lui ianuarie, Sangkyoung Lee, un student sud-coreean, se afla printre invitaţii veniţi să deguste porc fript în fân, preparat pentru festinul din Ajunul Crăciunului, sărbătorit la 7 ianuarie de unele ţări şi parohii ortodoxe. Astfel de obiceiuri sunt ”greu de văzut” în alte părţi, spune tânărul de 22 de ani, uimit în faţa porcului aburind, sub fulgii de zăpadă.
Înăuntrul casei transformate în muzeu se servesc apoi o tocană, mămăligă cu brânză de capră, roşii verzi marinate şi vin roşu. Toate sunt aşezate pe o masă dintr-o cameră mică, cu pereţi albaştri, decoraţi cu covoare brodate în culori vii. Ruslan Groza, mândru de acest patrimoniu, recunoaşte însă că cea mai mare parte a clădirilor au fost abandonate, inclusiv vechea şcoală şi o biserică din care au mai rămas doar pereţii exteriori.
”RĂCOARE VARA, CALD IARNA”
În timp ce zeci de mii de moldoveni aleg anual să emigreze în căutarea unei vieţi mai bune, depopularea rurală acţionează ca o otravă lentă şi obligă satele să se unească. Începând cu 2014, s-a pierdut aproape o jumătate de milion de locuitori, potrivit recensământului din 2024. Mariana Groza, soţia primarului, crede că numai ”tradiţia poate inversa această tendinţă”.
Profesoară de literatură şi de franceză, această femeie de 45 de ani a lansat un atelier de broderie şi de costume populare, pe care îl promovează pe TikTok. ”Nu trece o zi fără să lucrez la goblen sau să croşetez. Dacă nu o fac, am impresia că mi-am pierdut ziua”, mărturiseşte ea. Împreună cu alte femei, inclusiv două octogenare, cântă cântece tradiţionale în faţa muzeului, sună din clopoţel, iar un bărbat le acompaniază la acordeon.
Pe una dintre melodiile cele mai antrenante, cele două bunici încep să danseze cu o bucurie molipsitoare. ”Atunci când m-am căsătorit aici, era multă lume. Erau copii, satul era frumos”, îşi aminteşte una dintre ele, Maria Ardeleanu. ”Acum nu mai e nimeni. Doar noi, o mână de femei bătrâne”, spune cu regret, dar adaugă că îi face plăcere să vorbească cu turiştii curioşi să afle cum e viaţa la ”başcă”.
”Le spun că vara e răcoare, că este plăcut în interior şi că iarna este cald şi că nu ies prea mult”, explică ea, lăudând izolaţia naturală a locuinţei tradiţionale. La final, când se termină cântecele şi cântăreţii aruncă boabe de grâu către ascultători, în semn de prosperitate, partenera ei de dans începe să numere câte a prins. ”Opt”, calculează ea veselă. ”Tradiţia spune că ăsta e numărul de ani care-mi mai rămân de trăit”.
03.03.2026
01:56
36
Instagram, acuzat că a urmărit creșterea timpului petrecut în aplicație și a vizat intenționat adolescenții, deși știa de milioanele de copii sub 13 ani
03.03.2026
00:09
337
Cancerul bucal tot mai frecvent la tineri între 30 și 40 de ani: cauze, prevenție și simptome care impun control medical imediat
02.03.2026
21:12
389
Maia Sandu, mesaj despre memoria războiului de pe Nistru și responsabilitatea școlii în apărarea adevărului istoric
02.03.2026
21:09
869
ULTIMA ORĂ // PSRM, pe un butoi de pulbere. Dodon recunoaște că în rândul socialiștilor sunt persoane care îl vor la ÎNCHISOARE
02.03.2026
20:25
482
Vreme mai rece și local ploi în Republica Moldova, marți 03.03.2026
02.03.2026
19:47
464
Norvegia își deschide ambasadă la Chișinău: premierul Munteanu discută cu Kamilla Kolshus extinderea cooperării și sprijinul de 181 milioane euro pentru Moldova
02.03.2026
18:59
495
Memoria victimelor regimului sovietic și a războiului din 1992, condamnată la Conferința „Cultura memoriei și recunoștinței” și asumată ca fundament pentru parcursul european al Republicii Moldova
02.03.2026
18:18
572
Hackeri activiști susțin că au spart Departamentul Securității Interne al SUA și au publicat online date despre mii de contracte ICE cu giganți tech și contractorii apărării
02.03.2026
18:08
479
Ministerul Educației lansează la Chișinău Decada „Memoriei și Recunoștinței”, la 34 de ani de la izbucnirea războiului din 1992
02.03.2026
17:48
519
Lovituri aeriene SUA-Israel în Iran, combinate cu atacuri cibernetice și prăbușirea internetului în întreaga țară
03.03.2026
00:09
313
Cancerul bucal tot mai frecvent la tineri între 30 și 40 de ani: cauze, prevenție și simptome care impun control medical imediat
02.03.2026
21:12
378
Maia Sandu, mesaj despre memoria războiului de pe Nistru și responsabilitatea școlii în apărarea adevărului istoric
02.03.2026
21:09
854
ULTIMA ORĂ // PSRM, pe un butoi de pulbere. Dodon recunoaște că în rândul socialiștilor sunt persoane care îl vor la ÎNCHISOARE
02.03.2026
20:25
471
Vreme mai rece și local ploi în Republica Moldova, marți 03.03.2026
02.03.2026
19:47
455
Norvegia își deschide ambasadă la Chișinău: premierul Munteanu discută cu Kamilla Kolshus extinderea cooperării și sprijinul de 181 milioane euro pentru Moldova
02.03.2026
18:59
486
Memoria victimelor regimului sovietic și a războiului din 1992, condamnată la Conferința „Cultura memoriei și recunoștinței” și asumată ca fundament pentru parcursul european al Republicii Moldova
02.03.2026
18:18
562
Hackeri activiști susțin că au spart Departamentul Securității Interne al SUA și au publicat online date despre mii de contracte ICE cu giganți tech și contractorii apărării
02.03.2026
18:08
469
Ministerul Educației lansează la Chișinău Decada „Memoriei și Recunoștinței”, la 34 de ani de la izbucnirea războiului din 1992
02.03.2026
17:48
509
Lovituri aeriene SUA-Israel în Iran, combinate cu atacuri cibernetice și prăbușirea internetului în întreaga țară
02.03.2026
15:32
482
158,79 milioane lei pentru fermieri: subvenții autorizate în februarie 2026 pentru dezvoltarea agriculturii
02.03.2026
15:04
773
Șoferi, faceți PLINUL. Războiul din Iran provocă SCUMPIREA carburanților în R. Moldova. Această tendință se va păstra, după ce a fost blocată Strâmtoarea Ormuz prin care trec circa 20% dintre cantitățile de țiței la nivel mondial
02.03.2026
14:39
1140
AVERTISMENT // Mai mulți așa-zisi funcționari și OFICIALI din Transnistria riscă să rămână fără CETĂȚENIA R. Moldova: „Ei trebuie să răspundă în fața Constituției, nu a Kremlinului și a autorităților separatiste”
02.03.2026
14:19
520
MEC pune la dispoziția grădinițelor două seturi noi de proiecte tematice și didactice pentru educația timpurie
02.03.2026
13:48
581
Maia Sandu, la Marșul Memoriei: „Cerem cu fermitate retragerea trupelor rusești și păstrăm vie flacăra libertății”
02.03.2026
12:08
638
Granturi de până la 1 milion USD pentru fermieri: Apelul 5 AGGRI, deschis între 2 martie și 29 mai 2026
02.03.2026
08:02
740
Horoscopul zilei 02.03.2026
01.03.2026
22:07
1234
Maia Sandu a deschis ediția jubiliară a Festivalului Internațional de Muzică „Mărțișor” la Chișinău
01.03.2026
19:54
849
OpenAI își apără acordul grăbit cu Pentagonul: acuzații de risc de supraveghere internă și arme autonome
01.03.2026
19:25
809
Investitorii fug de startupurile AI SaaS de suprafață și pariază doar pe soluții cu profunzime, date proprii și control real al workflow-ului
01.03.2026
19:01
872
Vreme mai blândă și stabilă în Republica Moldova, 2–8 martie 2026
01.03.2026
15:53
812
Băuturile cu electroliți, între modă și necesitate: când sunt utile și când e suficientă apa simplă
894
Mega-centru de date pentru inteligență artificială la Hurlford: șansă pentru Ayrshire sau amenințare pentru apă, mediu și comunitate?
01.03.2026
08:32
936
Horoscopul zilei 01.03.2026
01.03.2026
08:21
1171
Teheranul confirmă uciderea ayatolahului Khamenei. Iranul a lansat duminică un nou val de ATACURI. Explozii puternice și în Dubai. Cine a fost Khamenei, liderul suprem al Iranului timp de aproape patru decenii
01.03.2026
01:09
1116
Paramount, pe cale să preia Warner Bros. Discovery pentru 111 miliarde de dolari, după retragerea Netflix, într-o fuziune care poate rescrie regulile la Hollywood
Cancerul bucal tot mai frecvent la tineri între 30 și 40 de ani: cauze, prevenție și simptome care impun control medical imediat
Maia Sandu, mesaj despre memoria războiului de pe Nistru și responsabilitatea școlii în apărarea adevărului istoric
Norvegia își deschide ambasadă la Chișinău: premierul Munteanu discută cu Kamilla Kolshus extinderea cooperării și sprijinul de 181 milioane euro pentru Moldova
Memoria victimelor regimului sovietic și a războiului din 1992, condamnată la Conferința „Cultura memoriei și recunoștinței” și asumată ca fundament pentru parcursul european al Republicii Moldova
1 MDL
1 EUR
20.22
1 USD
17.23
1 RON
3.97
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40


Inapoi














