Șase străzi din Orhei au fost RECONSTRUITE simultan. Șor: „Orheiul este unicul oraş din ţară care a implementat proiecte de infrastructură majore cu resurse proprii”
2754
Șase străzi importante din municipiul Orhei au fost date ieri în exploatare. „În premieră, Întreprinderea Municipală „Servicii Comunale Locative” din Orhei, a finalizat cu propriile forțe lucrările de reconstrucție a drumurilor, demarate acum câteva săptămâni”, se arată într-un comunicat de presă al Primăriei conduse de Ilan Șor.
Potrivit sursei citate, în prezența factorilor de decizie ai Primăriei, dar și a locuitorilor municipiului, au fost date în exploatare șase artere cu o lungime de peste 1 500 de metri. „Aceste străzi se aflau într-o stare deplorabilă şi nu au fost reparate decenii la rând. Este vorba despre străzile, care se intersectează cu strada centrală Vasile Lupu şi anume: Junimii, Maxim Gorki, Sportivilor, Nicolae Stamati, Alexandru cel Bun şi stradela Maxim Gorki.
Lucrările de reconstrucţie şi modernizare au inclus propulsarea şi excavarea suprafeţelor, precum şi acoperirea cu pietriș. Ulterior, muncitorii au acoperit drumurile cu un strat de până la 10 cm de asfalt bituminos. Totodată, pe lângă modernizarea carosabilului au fost schimbate bordurile, iar căile de acces spre curțile locatarilor au fost asfaltate”, se arată în comunicat.
Prezent la inaugurarea acestor străzi, primarul Ilan Șor a promis că la fel ca și cele șase artere, toate drumurile din Orhei vor fi modernizate și reabilitate cu propriile forțe. „Orheiul devine unicul oraş din ţară, care nu doar modernizează şi implementează proiecte de infrastructură majore, dar şi utilizează resursele umane şi tehnice proprii. De asemenea, în cel mai scurt timp vom procura o uzină de producere a asfaltului şi pavajului, care va duce la micșorarea cheltuielilor şi la crearea noilor locuri de muncă. Pentru noi este important ca orheienii să aibă locuri de muncă, aici, acasă. Acest lucru ne va permite ca, în câţiva ani, să reconstruim şi să modernizăm toate drumurile din Orhei”, a subliniat Șor.
Primăria Orhei precizează că la reabilitarea şi modernizarea drumurilor au fost utilizate materiale de cea mai înaltă calitate. „E vorba de peste 2 000 de metri de bordură şi aproximativ 2 000 de tone de asfalt. Peste 20 de muncitori au lucrat în regim de alertă, concomitent pe mai multe străzi. Potrivit planului de acţiuni promovat de primarul de Orhei în anul 2017, lucrările de modernizare şi reabilitare a drumurilor continuă și vor fi extinse pe străzile Vasile Mahu, Gheorghe Asachi, Ciprian Porumbescu, Chişinăului, Renaşterii Naţionale, Doina și Ion Aldea Teodorovici, Parfionov, strada care duce spre Cimitirul Evreiesc (va fi amenajat și cimitirul), străzile Constantin Brâncuși, strada Dimo şi drumul către parcul Ivanos. Totodată, în reparaţie capitală şi modernizare amplă va intra şi artera principală a Orheiului, strada Vasile Lupu”.
Sursa citată mai amintește că, în ultimii doi ani, odată cu venirea lui Ilan Șor în fruntea orașului Orhei, au fost reconstruiți aproximativ 30 de kilometri de drum și șase kilometri de trotuare, iar în unele sectoare ale orașului, unde străzile erau practic inexistente, ele au fost asfaltate pentru prima dată.
16.01.2026
18:43
977
Premierul Munteanu transformă Consiliul Economic într-un parteneriat activ cu mediul de afaceri pentru creștere durabilă și debirocratizare
16.01.2026
17:19
959
Exporturile Republicii Moldova au crescut cu 4,4% în ianuarie–noiembrie 2025, cu orientare tot mai accentuată spre piața UE
16.01.2026
17:05
850
Moldova își modernizează rapid sectorul energetic, cu sprijinul UE, pentru securitate și integrare europeană
16.01.2026
11:26
821
Elveția investește 3,9 milioane de franci pentru integritatea IMM-urilor și reducerea birocrației în Republica Moldova
16.01.2026
10:40
802
Ministerul Energiei analizează șase proiecte inovatoare în Sandbox pentru digitalizarea și modernizarea sectorului energetic
15.01.2026
17:12
1048
Republica Moldova accelerează integrarea energetică cu UE: noi piețe de electricitate, interconexiuni cu România și avans major la regenerabile
15.01.2026
15:37
1336
Chișinăul cere Tiraspolului ridicarea posturilor neautorizate din raionul Dubăsari pentru a permite aprovizionarea satelor de pe malul stâng al Nistrului
14.01.2026
17:02
1177
Investiții de peste 210 MILIOANE de lei în planuri urbanistice generale pentru 293 de localități din țară
14.01.2026
16:51
948
Granturi de milioane de euro pentru eficiența energetică a IMM-urilor din R. Moldova
14.01.2026
14:53
1177
Expert în finanțe și guvernanță corporativă, Oleg Bivol preia funcția de secretar de stat la Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării
18.01.2026
12:43
301
Atacuri rusești la Harkov și Sumî: o tânără ucisă și patru răniți, printre care un copil de 7 ani
18.01.2026
10:39
477
Peste 163.000 de militari ruşi ucişi în Ucraina, confirmaţi nominal de investigaţia Mediazona
18.01.2026
10:06
395
Siegfried Mureșan: Acordul comercial UE–SUA, amânat în Parlamentul European din cauza tensiunilor provocate de Donald Trump
18.01.2026
08:39
437
Horoscopul zilei 18.01.2026
18.01.2026
07:49
499
Zelenski avertizează: Rusia vizează sistemul nuclear de energie al Ucrainei într-o strategie periculoasă
18.01.2026
07:28
452
SUA au eliminat în Siria un lider al unei grupări afiliate al-Qaida, legat de atacul ISIS în care au murit trei americani
17.01.2026
23:53
780
UE pregătește un răspuns ferm la noile taxe vamale ale lui Trump pentru Groenlanda: Von der Leyen, Costa și liderii europeni resping „șantajul” american
17.01.2026
20:43
724
Premierul R. Moldova, Alexandru Munteanu: personal aş vota pentru unirea cu România, dar ca prim-ministru urmez voinţa majorităţii pentru integrarea europeană
17.01.2026
20:42
728
Vreme stabilă și ger moderat în Republica Moldova, duminică 18.01.2026
17.01.2026
10:32
953
SUA pregătesc un „Consiliu al Păcii” pentru Ucraina, după modelul structurii create de Trump pentru Gaza
17.01.2026
08:24
827
Horoscopul zilei 17.01.2026
17.01.2026
06:51
956
Delegaţie de rang înalt de la Kiev merge la Washington pentru discuţii cu Witkoff şi Kushner despre pace şi reconstrucţia Ucrainei
16.01.2026
21:44
1153
Satul „hobbiţilor” din Rogojeni vrea să renască prin turism rural şi tradiţii moldoveneşti
16.01.2026
20:39
1135
Cer mai închis și ger persistent în Republica Moldova, sâmbătă, 17 ianuarie 2026
16.01.2026
19:27
1268
Boala lui Ramzan Kadîrov reaprinde temerile privind instabilitatea din Cecenia și vulnerabilitatea Kremlinului
16.01.2026
19:06
1048
Orban își construiește campania pe o petiție națională anti-Ucraina, mizând pe nemulțumirea tot mai mare față de finanțarea UE pentru Kiev
16.01.2026
18:53
992
Maia Sandu îl primește la Chișinău pe președintele Albaniei pentru discuții despre cooperare și integrare europeană
16.01.2026
18:50
1503
Bruxelles propune aderare rapidă la UE cu vot limitat pentru noii membri. Moldova deschisă compromisului, Ucraina și Muntenegru resping formula
16.01.2026
18:43
977
Premierul Munteanu transformă Consiliul Economic într-un parteneriat activ cu mediul de afaceri pentru creștere durabilă și debirocratizare
16.01.2026
18:20
1057
Zelenski spune că sistemele aeriene occidentale au rămas fără muniție în timpul atacurilor rusești asupra infrastructurii energetice
16.01.2026
17:19
959
Exporturile Republicii Moldova au crescut cu 4,4% în ianuarie–noiembrie 2025, cu orientare tot mai accentuată spre piața UE
16.01.2026
17:07
1006
Zelenski respinge acuzațiile lui Trump, trimite delegație la Washington pentru garanții de securitate și speră să semneze „pachetul de prosperitate” la Davos
16.01.2026
17:05
850
Moldova își modernizează rapid sectorul energetic, cu sprijinul UE, pentru securitate și integrare europeană
16.01.2026
16:48
814
MEC schimbă regulile de evaluare: mai multă corectitudine pentru elevi și autonomie pentru profesori
16.01.2026
16:42
800
Peste 43.000 de elevi instruiți la nivel național pentru prevenirea consumului de droguri în școli
Atacuri rusești la Harkov și Sumî: o tânără ucisă și patru răniți, printre care un copil de 7 ani
Peste 163.000 de militari ruşi ucişi în Ucraina, confirmaţi nominal de investigaţia Mediazona
Siegfried Mureșan: Acordul comercial UE–SUA, amânat în Parlamentul European din cauza tensiunilor provocate de Donald Trump
Horoscopul zilei 18.01.2026
1 MDL
1 EUR
19.92
1 USD
17.12
1 RON
3.91
1 RUB
0.22
1 UAH
0.39








Inapoi














