Șapte sate din raionul Telenești au un centru de sănătate comun. Nou-nouț!
7107
În satul Mândrești, raionul Telenești, a fost inaugurat astăzi un centru de sănătate în care vor primi tratament oamenii din șapte sate. Acesta este cel de-al 53-lea centru dintre cele 77, construite sau renovate în R. Moldova cu suportul Băncii Mondiale.
La inaugurarea centrului s-a adunat tot satul Mândrești. Oamenii, cu mic și mare, au venit să sărbătorească deschiderea noului spital. La lansare a participat ministrul Sănătății, Andrei Usatâi, președintele Partidului Liberal Democrat din Moldova, Vlad Filat, și reprezentanți de la Banca Mondială.
Carlos Paolo Belli, reprezentant al Băncii Mondiale, a afirmat că, acum doi ani când a vizitat satul, a dorit să vadă aici un centru medical, iar astăzi visul său a devenit realitate. „Vreau ca oamenii să vină aici nu doar pentru că sunt bolnavi, dar și să se informeze despre un mod de viață sănătos. Vreau să vin peste doi ani și să văd centrul plin de oameni”, a conchis acesta.
Ministrul Sănătății, Andrei Usatâi, a declarat că Republica Moldova s-a transformat într-un șantier modern de construcție a centrelor de sănătate. „Această instituție arată coerența și dezvoltarea medicală a Moldovei”, a afirmat ministrul. Trei medici și șapte asistente medicale vor consulta pacienții din satul Mândrești și din satele aproapiate.
Varvara Bâlici, directoarea centrului, spune că toată viața a visat la asemenea condiții de muncă. „Tot echipamentul este nou, laboratorul, fotoliul ginecologic, avem mobilier nou. E o plăcere să lucrezi aici”, susține medicul. Mobilierul din centrul medical a fost asigurat de administrația publică locală din Telenești.
Costul întregului proiect (cele 77 de centre) se ridică la circa 170 de milioane de lei sau circa 14 milioane de dolari. Fiecare centru de sănătate a beneficiat de circa 2,5 milioane de lei.
Proiectul „Servicii de Sănătate și Asistență Socială” a fost planificat pentru perioada 2009-2012, dar a fost extins ulterior până în 2014. Din cele 77 de centre care urmau să fie renovate, 19 au fost reparate, iar 53 sunt construcții noi. Până la sfârșitul anului următor, urmează să se mai construiască și repare încă 24 de centre de sănătate.
Potrivit unui raport al Ministerului Sănătății, numărul vizitelor la medici a crescut cu 13% după deschiderea centrelor rurale de sănătate. La fel, și recomandările medicale s-au majorat cu 53%. Totodată, a crescut rata de testare a cancerului cervical cu 22%, iar rata pacienților testați cu hipertesiune – cu 10%.
15.12.2018
13:00
13.12.2018
08:30
12.12.2018
08:30
10.12.2018
14:38
05.12.2018
17:04
26.11.2018
14:39
18.09.2018
13:19
14.09.2018
08:20
21.08.2018
09:30
08.08.2018
07:30
02.08.2018
09:02
12.08.2026
07:26
12.08.2026
07:04
12.08.2026
03:14
12.08.2026
02:26
12.08.2026
02:17
12.08.2026
00:52
11.08.2026
23:41
11.08.2026
23:23
11.08.2026
22:49
11.08.2026
21:49
11.08.2026
21:11
11.08.2026
20:37
11.08.2026
20:22
11.08.2026
19:43
11.08.2026
19:18
11.08.2026
18:59
11.08.2026
17:45
11.08.2026
17:31
11.08.2026
17:29
11.08.2026
17:27
11.08.2026
17:23
11.08.2026
16:57
11.08.2026
16:55
11.08.2026
16:16
11.08.2026
15:30
Procurorii britanici cer justiției din SUA să-i țină în arest pe frații Tate: risc de fugă și intimidare a martorilor în dosarul de extrădare
Drone doboară clădiri rezidențiale în portul rusesc Novorossiisk, zeci de aparate interceptate și în Sevastopol, iar un atac rusesc incendiază un centru comercial la Zaporojie
Putin, la Universitatea din Novosibirsk: „Nu mi-a fost frică niciodată de nimic”, nici de „ameninţările” inteligenţei artificiale
De ce e atât de greu să pui un preț corect pe inteligența artificială și pe consumul de tokeni





















