Săptămâna Educației 2026: cinci zile de dezbateri și reforme pentru viitorul școlii din Republica Moldova
1132
Ministerul Educației și Cercetării va organiza, în perioada 20-24 mai 2026, cea de-a treia ediție a Săptămânii Educației, o platformă națională dedicată dialogului, schimbului de bune practici și promovării celor mai importante politici și inițiative din domeniul educației.
Pe parcursul acestei săptămâni, se vor reuni cadre didactice, elevi, studenți, manageri educaționali, parteneri de dezvoltare, reprezentanți ai autorităților publice, precum și experți naționali și internaționali. Ei vor discuta despre transformările în curs și prioritățile sistemului educațional din Republica Moldova.
Timp de cinci zile, Ministerul Educației și Cercetării, împreună cu partenerii de dezvoltare și comunitatea educațională, vor aborda progresele, provocările și perspectivele sistemului educațional. Discuțiile vor acoperi toate nivelurile – de la educația timpurie și învățământul general, până la învățământul profesional tehnic, universitar și domeniul cercetării.
Săptămâna Educației va începe pe 20 mai, la maib park, cu un amplu eveniment de deschidere având genericul „Reforma în educație: schimbări pentru oameni și pentru viitorul țării”. La eveniment vor participa reprezentanți ai autorităților publice, ai comunității educaționale, parteneri de dezvoltare, elevi, studenți și experți din domeniu, care vor prezenta principalele rezultate ale anului de studii 2025-2026. Totodată, va fi analizat impactul reformelor educaționale asupra beneficiarilor direcți.
Ediția din acest an a Săptămânii Educației cuprinde 21 de evenimente tematice: conferințe, forumuri și ateliere interactive. Acestea vor aduce în prim-plan cele mai importante reforme și inițiative din sistemul educațional – de la transformarea digitală și dezvoltarea școlilor model, până la educația timpurie, incluziune, formarea competențelor viitorului și orientarea în carieră. În același timp, vor avea loc sesiuni specializate pentru cadre didactice, educatori, manageri universitari, profesori de educație fizică, mentori și reprezentanți ai autoguvernărilor studențești, cu accent pe leadership, tehnologii educaționale, curriculum, sănătate și incluziune.
Unul dintre momentele de vârf ale săptămânii va fi pe 24 mai, la Arena Chișinău. Acolo sunt așteptați peste 4.000 de absolvenți de liceu la un târg universitar național, organizat cu participarea tuturor universităților publice din țară. Evenimentul are drept scop promovarea oportunităților de studii în Republica Moldova și încurajarea tinerilor să aleagă cariere cu impact, inclusiv profesia pedagogică.
Agenda completă a evenimentelor este disponibilă pe saptamanaeducatiei.md, iar toate sesiunile vor fi transmise live pe paginile de Facebook și Youtube ale Ministerului Educației și Cercetării.
Ediția din acest an este organizată cu sprijinul partenerilor de dezvoltare ai Ministerului Educației și Cercetării, inclusiv Uniunea Europeană, Banca Mondială, Norvegia, UNFPA, UNICEF, PNUD, UN Women, Parteneriatul Global pentru Educație, Guvernul Statelor Unite ale Americii, Guvernul Germaniei și Agenția Germană pentru Cooperare Internațională (GIZ). Sunt implicați și Biroul de Cooperare al Elveției, Serviciul de Dezvoltare Liechtenstein (LED), Biroul de Coordonare al Agenției Austriece pentru Dezvoltare în Moldova (ADA), Guvernul Regatului Unit, Consiliul Europei și alte organizații care contribuie la dezvoltarea unui sistem educational modern, incluziv și adaptat nevoilor generațiilor actuale.
20.09.2026
13:56
20.09.2026
13:15
20.09.2026
12:42
20.09.2026
12:38
20.09.2026
12:23
20.09.2026
11:37
20.09.2026
11:24
20.09.2026
11:00
20.09.2026
10:34
20.09.2026
09:46
20.09.2026
13:56
20.09.2026
13:15
20.09.2026
12:42
20.09.2026
12:38
20.09.2026
12:23
20.09.2026
11:37
20.09.2026
11:24
20.09.2026
11:00
20.09.2026
10:34
20.09.2026
09:46
20.09.2026
09:40
20.09.2026
09:36
20.09.2026
08:40
20.09.2026
06:16
20.09.2026
05:49
20.09.2026
02:48
20.09.2026
00:34
20.09.2026
00:23
20.09.2026
00:23
20.09.2026
00:15
19.09.2026
23:32
19.09.2026
22:29
19.09.2026
20:44
19.09.2026
19:32
19.09.2026
17:50
Ex-funcționar al administrației de la Tiraspol, DESFIINȚEAZĂ retorica Kremlinului și respinge „protecția” Moscovei în stânga Nistrului: „Protecția voastră înseamnă orașe și sute de sate șterse de pe fața pământului"
Dorin Recean îl desființează pe Ion Chicu, „premierul lui Dodon și Plahotniuc, care a vrut să pună pe spatele moldovenilor așa-numita datorie de miliarde a regiunii transnistrene”: „Un fals flagrant lansat pentru a submina R. Moldova”
Avertisment privind Moldova: Putin ar putea viza țara, iar Kremlinul ar pregăti trimiterea a mii de soldați în Transnistria
Ministerul Justiției reafirmă sprijinul pentru modernizarea profesiei notariale, la conferința despre succesiunile transfrontaliere
Horoscopul zilei 15.09.2026
















