Sânge albastru // Un cuplu perfect
1852
Îndrăgostiți înainte de a se cunoaște
Mihai I este rege al României între 20 iulie 1927 și 8 iunie 1930, precum și între 6 septembrie 1940 și 30 decembrie 1947. Este stră-strănepot al reginei Victoria a Marii Britanii și văr de gradul trei al reginei Elisabeta a Elisabeta a II-a.
În noiembrie 1947, Majestatea Sa a întâlnit-o pe Principesa Ana de Bourbon-Parma la căsătoria Principesei Elisabeta a Marii Britanii. S-a îndrăgostit de ea la prima vedere.
La întoarcerea în țară, Regele Mihai a cerut să se căsătorească cu Principesa Ana. Acest fapt a creat panică în rândurile autorităților comuniste și, probabil, a provocat grăbirea hotărârii de a-i cere abdicarea. Petru Groza și Gheorghe Gheorghiu-Dej l-au amenințat cu execuția a o mie de tineri, în cazul în care nu ar fi abdicat. La 3 ianuarie 1948, Regele Mihai și Regina-mamă părăsesc România, luând cu ei doar câteva bunuri personale.
O jumătate de secol păstrează secretul
Principele Radu al României (ginerele Familiei Regale) a făcut publicmodul inedit în care a început povestea de dragoste dintre Regele Mihai I şi Regina Ana. Cei doi s-au îndrăgostit unul de altul înainte să se întâlnească. O jumătate de secol a tăcut regele, Regina Ana aflând secretul abia la Nunta de Aur.
Era la Palatul Elisabeta. Pe vremea aceea nu era televiziune, cinematograful prezenta reportaje înainte de film - priveau la ştiri, se uitau să vadă ce se întâmplă în lume.
Aşa a văzut-o regele pe regină, într-un reportaj de ştiri. L-a rugat în secret pe operator să îi scoată fotogramele cu viitoarea regină şi să i le facă fotografii. A păstrat două poze şi nu i-a spus niciodată.
Pe de altă parte, nici Regele Mihai nu-i era străin viitoarei regine. Știa de el din ziarele de la Paris şi era nerăbdătoare să îl întâlnească. Auzise că trenul Regelui României se va opri o jumătate de oră şi voia să-l vadă de pe peron. Nu și-au povestit despre aceste apropieri niciodată.
Căsătoria și viața după abdicare
În iunie 1948 s-au căsătorit. Pleacă în Marea Britanie. Autoritățile române comuniste i-au retras Regelui Mihai cetățenia română în același an. Din 1956 se stabilesc în Elveția, unde locuiesc peste patruzeci și cinci de ani și tot aici se află, pentru moment, casa familiei.În Familia Regală se nasc cinci fete.
Regele păstrează încă de atunci legătura cu evenimentele din țară.
După 1997, de marile sărbători creștine Familia Regală alege să fie alături de cei dragi fie la castelul său de la Săvârșin din județul Arad,fie la Palatul Elisabeta din București, pus la dispoziție prin decizie parlamentară.
Anul acesta au lipsit din Țară din cauza stării de sănătate a Reginei Ana care, la 18 septembrie, va împlini venerabila vârstă de 90 de ani.
La 10 iunie au sărbătorit 65 de ani de căsătorie. Astfel, regele și regina devin primii din întreaga istorie a regilor și voievozilor României care au sărbătorit vreodată Nunta de Safir.
Povestea de dragoste a Majestăților Lor merge mai departe decât destinul personal al unui bărbat și al unei femei a căror iubire se măsoară cu durata unei vieți. Este povestea unui exil, a unei țări, a unei părți irosite dintr-un secol de neînțeles, este povestea unui neam lovit de alții și rătăcit în el însuși.
07.12.2018
19:02
3373
Mihai I - Un Rege în vâltoarea războiului
23.08.2018
16:40
4277
TULBURĂTOR! // Cum trăiau românii zilele cumplite de după 23 august 1944!
31.05.2018
12:00
2386
C. T. Popescu: CCR l-a pus pe Iohannis în SITUAŢIA Regelui Mihai între 1945 şi 1947
23.12.2017
11:00
3098
Ce le-a transmis REGELE MIHAI I românilor pe 21 decembrie 1989
21.12.2017
07:30
5857
Cine este bărbatul în ROŞU, pata de culoare dintr-o mulţime îmbrăcată în negru la funeraliile Regelui Mihai l
20.12.2017
08:01
2712
COMUNICAT // Principesa Margareta mulțumește ROMÂNILOR
20.12.2017
18:00
7308
FOTO // Cine sunt fiicele Regelui Mihai I al României
17.12.2017
20:01
4069
INTERVIU document // Momentul în care Regele Mihai a restabilit adevărul istoric
17.12.2017
19:30
3057
OMAGIU // Da, n-am fost un milion azi în stradă. Am fost 23 de milioane, în țară, în gări și peste tot în lume
17.12.2017
09:03
8920
Ce scrie PRESA internațională despre funeraliile Regelui Mihai
17.12.2017
16:01
4094
Un PSIHOLOG a analizat comportamentul fiicelor Regelui Mihai: semnele identificate de specialist
17.12.2017
14:04
2019
Cum l-a URMĂRIT Securitatea pe Regele Mihai
13.02.2026
16:27
44
Peste 13 mii de locuitori din regiunea transnistreană muncesc oficial pe malul drept al Nistrului, majoritatea în Chișinău
13.02.2026
15:54
103
La Conferinţa de securitate de la München, cartea preşedintelui Finlandei domină vânzările în librăria MSC
13.02.2026
15:10
261
Ministerul Energiei mizează pe tineri pentru modernizarea și securitatea sectorului energetic
13.02.2026
15:02
218
Republica Moldova își promovează universitățile peste hotare prin noua platformă studyin.md
13.02.2026
14:24
274
Atelier la Ialoveni despre soluții digitale inteligente pentru fermieri și protecția culturilor
13.02.2026
14:13
311
Kremlinul confirmă un nou ciclu de negocieri Rusia–Ucraina, posibil la Miami sau Abu Dhabi, „săptămâna viitoare”
13.02.2026
13:21
349
Granturi de până la 1 milion de dolari pentru zootehnie, legumicultură și culturi horticole de nișă prin Proiectul AGGRI
442
Grup de șantajiști, prins după ce a extorcat peste 47 000 de euro amenințând cu blocarea conturilor de Instagram
13.02.2026
11:42
513
Merz și Macron deschid în prim-plan conferința de securitate de la München, sub presiunea SUA și a războiului din Ucraina
13.02.2026
10:25
494
Judecător condamnat pentru fals în declarații după ce Curtea de Apel a anulat achitarea, dar scăpat de pedeapsă prin prescripție
13.02.2026
10:10
402
Miniştrii Radu Miruţă şi Oana Ţoiu reprezintă România la Conferinţa de Securitate de la Munchen, alături de şeful Directoratului de Securitate Cibernetică
13.02.2026
09:34
493
Campania „Învață în Moldova” continuă: 12.000 de elevi de liceu, în tururi organizate la universitățile din țară
13.02.2026
09:25
513
Doi angajați ai unei spălătorii auto din Chișinău au furat mașina clientului, au făcut accident și au ajuns în fața judecății
13.02.2026
08:45
608
Marco Rubio, înaintea Conferinţei de la Munchen: Europa vrea să ştie încotro se îndreaptă parteneriatul cu SUA în noua eră geopolitică
13.02.2026
08:31
505
Horoscopul zilei 13.02.2026
13.02.2026
07:59
556
Trump sfidează criticile după videoclipul rasist cu soții Obama și refuză sancționarea vreunui angajat
13.02.2026
07:34
565
Kremlinul își modernizează comunicarea: serviciul de presă al lui Putin folosește inteligența artificială
13.02.2026
06:45
568
Raportul „Under Destruction” de la München avertizează: Europa trebuie să se rupă militar de SUA şi să se pregătească pentru o confruntare prelungită cu Rusia
13.02.2026
06:42
577
Rusia boicotează reuniunea inaugurală a Consiliului Păcii, anunță purtătoarea de cuvânt a MAE rus
13.02.2026
06:31
571
Europa, între neîncredere în Trump și speranțe prudente în misiunea lui Marco Rubio la Conferinţa de Securitate de la München
13.02.2026
06:21
490
Conferinţa de Securitate de la München 2026, deschisă pe fondul crizei de încredere în relaţiile transatlantice şi al unei lumi „în plin proces de destrămare”
13.02.2026
05:37
640
Ucraina deschide exportul de armament în plin război pentru a finanța extinderea industriei de apărare
13.02.2026
01:46
662
Franţa şi Norvegia parafează un acord militar de miliarde pentru bombe planante şi supraveghere destinate Ucrainei
13.02.2026
00:24
662
Propaganda pro-Kremlin exploatează dosarul Epstein pentru a acuza fals Ucraina de trafic internaţional de copii
12.02.2026
23:54
623
Macron spune că reluarea dialogului cu Putin nu este urgentă și cere o poziție comună a europenilor înainte de negocieri
FOTO // Un model din R. Moldova, noua iubită a celebrului actor american Sean Penn. Cei doi au fost suprinși sărutându-se pe străzile din Madrid
Jim Carrey a desenat o caricatură a Melaniei Trump care a pus Twitter-ul pe jar
Cât valorează inelul de logodnă personalizat primit de Maria Sharapova
Cum le-a schimbat trecerea timpului pe cele mai frumoase actrițe de la Hollywood. Imagini vechi de peste 20 de ani
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
16.93
1 RON
3.95
1 RUB
0.22
1 UAH
0.39


Inapoi














