Saakașvili: Următorul atac armat al Rusiei nu va viza o țară post-sovietică. Se va întâmpla în Europa

„Putin a învinuit întotdeauna Occidentul pentru agresiunile Rusiei din Georgia în 2008, Ucraina în 2014 și Siria în 2015. Mijloacele mass-media susținute de Kremlin întăresc acest mesaj, expunând audiența la un flux constant de știri alarmante despre „încercuirea Rusiei” de către forțele NATO și subliniind că această condamnare a acțiunilor lui Putin din partea Occidentului este o dovadă a „rusofobiei” vesticilor”, scrie Mikhail Saakașvili într-un articol publicat în revista Foreign Policy, citat de Pagina de Rusia.

„Mulți se întreabă ce câștigă Putin prin promovarea unei astfel de politici. Încălcând normele internaționale, el a devenit un paria mondial. Sancțiunile americane și europene au dat o lovitură serioasă economiei rusești aflate în dificultate, dând naștere la întrebarea de ce Putin acceptă să platească acest preț uriaș pentru câteva fâșii de pământ”, scrie Saakașvili.

„În Crimeea, în estul Ucrainei, în Osetia de Sud sau în altă parte, pe care Putin o consideră „curtea din spate” a Rusiei, ocuparea de teritorii nu a fost niciodată un scop în sine. Scopul lui Putin este astăzi același ca atunci când a invadat țara mea în 2008: să sporească controlul asupra pârghiilor puterii în Rusia. Ori de câte ori îi scade popularitatea internă, Putin fie intensifică un conflict existent, fie inițiază o nouă ofensivă”.

„Și, desigur, tactica sa functioneaza. Putin conduce cea mai mare țară din lume de aproape două decenii, consolidând și mai mult controlul cu fiecare criză. E adevarat, alegătorii ruși încearcă să traisca din pensii de 200 de dolari pe lună, dar baza electorală a lui Putin poate fi mândră de faptul că trăiește într-o superputere. Putin este și predictibil, și logic: invazia teritoriului unui vecin mai slab este o modalitate mai ieftină și mai rapidă de a ridica ratingul personal comparativ cu, de exemplu, îmbunătățirea sistemului anti-utopic de sănătate al Rusiei. Nu este întâmplător faptul că ratingul de aprobare al lui Putin a atins punctul culminant în 2015 după anexarea Crimeei. Mai târziu, în acel an, când economia Rusiei s-a prăbușit, intervenția în Siria a reaprins flacăra patriotismului în Rusia. În plus, acțiunile Moscovei în Siria au marcat tranziția de la aventurismul militar în fostele republici sovietice la proiecția puterii dincolo de „curtea din spate” a Rusiei”.

„Cu siguranță, acești pași au fost criticati aspru de Washington și Bruxelles, dar aceste condamnări doar au crescut popularitatea sa în interiorul Rusiei…”.

„Ce este carcateristic în ultimele luni, când popularitatea lui Putin scade, el declanșează tot mai multe provocări”, scrie Saakașvili, referindu-se la capturarea a trei nave militare ucrainene care încearcau să treacă prin Strâmtoarea Kerci. Încălcarea de catre Putin a normelor și legislației internaționale în „curtea din spate” a Rusiei nu pare să mai șocheze lumea. El deja a redesenat cu forța granițe în Europa și nu a pățit nimic. Acum, pentru a provoca mânia Occidentului, trebuie să facă ceva și mai obraznic. Întrebarea nu este dacă va ataca, ci unde va ataca”, crede autorul.

Din punctul său de vedere, țara atacată nu va fi Belarus, deoarece „Putin puțin probabil să beneficieze de pe urma demonstrării puterii într-o țară pe care majoritatea rușilor deja o consideră parte integrantă a Rusiei”, iar țările baltice, membre NATO, beneficiază de protecția acordată de articolul 5 al NATO.

„Cel mai probabil obiectiv al Rusiei în viitorul apropiat este fie Finlanda, fie Suedia. Ambele țări sunt membre ale UE, dar nu sunt membre ale NATO”, scrie Saakașvili. „Prin atacarea unei țări care nu este membră a NATO, Putin nu riscă contraofensiva NATO în baza Articolului 5. Dar, ținând cont că atacă o țară europeană, el se poate aștepta la o crestere a aprobării publice în țara sa, care doreste cu disperare victorii. Aceasta este o analiză cost-beneficiu simplă, pe care Putin a făcut-o înainte de mai multe ori. Fiecare investiție a puterii rusești a adus dividende”.

„Nu mă aștept ca tancurile rusești să intre în Helsinki sau Stockholm”, adaugă el. „Dar ar fi relativ simplu pentru Moscova să captureze o bucată de pământ într-o enclavă arctică îndepărtată sau o mică insulă precum Gotlandul suedez, având în vedere posibilitățile sale strategice pe flancul său nordic. La urma umrei, cine va lupta din cauza unei insule baltice înghețate sau a unei părți din tundra finlandeză? NATO nu va lupta, dar Putin va lupta – pentru că pentru el mizele sunt mai mari”.

„Un fost stat sovietic precum Estonia, chiar dacă este membru al NATO, este perceput de mulți ca nu este destul de vestic. Acest punct de vedere ar putea să nu fie pe deplin precis, dar în politică, percepția adesea contează mai mult decât realitatea. Cu toate acestea, în ceea ce privește Finlanda și Suedia, percepția și realitatea coincid. Ele nu sunt foste republici sovietice; fără îndoială sunt parte a Occidentului”, zice fostul președinte georgian.

„Acest lucru poate părea șocant, dar Putin a șocat lumea de mai multe ori. Occidentul nu-și mai permite să fie luat din nou prin surprindere”, trage concluzia autorul.