S-a trezit la MORGĂ, înainte de propria autopsie

Campania „Dependenţa României - Alcoolismul, boala din pahar” continuă. Aproape trei milioane de români beau fără măsură. Principalul motiv pe care îl invocă este stresul, la rândul lui - cauzat de sărăcie.

Pentru alte explicaţii ne putem apleca însă şi asupra mediului familial. O dată, sunt acele gene transmisibile de la părinţii alcoolici, aşa cum arată studii făcute în ultimii 20 de ani. De cealaltă parte stau practici, fără vreo susţinere medicală, dezvoltate în special de la ţară, dar adoptate de foarte mulţi români.

Copiii care primesc de băut „de poftă”, bebeluşii adormiţi cu tărie, vinul roşu care „face sânge” ori berea care „ajută lactația” sunt doar câteva exemple.

Raul Giura a făcut milioane de dolari din traficul cu alcool. La fel de uşor i-a pierdut din cauza dependenţei. Povesteşte că a ajuns să bea, într-o singură zi, 60 de beri şi doi litri de votcă.

S-a trezit la morgă, înainte de propria autopsie, şi a aflat că a fost declarat mort de două ori din cauza băuturii.

Raul a tot căutat variante de a scăpa de viciu, apelând până şi la vraci ori vrăjitoare. Nimic nu a funcţionat. Tratamentul din spitalele de psihiatrie româneşti este oricum ineficient. Iar şansele de recidivă sunt de peste 90%. De altfel, şi Raul s-a pus pe picioare abia când a intrat într-un grup al alcoolicilor anonimi al unei fundaţii particulare.

Atenţie, urmează detalii ce vă pot afecta emoţional.

„Doamne, da-mi seninătatea să accept ceea ce nu pot schimba, curaj să schimb ceea ce pot şi înţelepciunea să le deosebesc. Facă-se voia Ta şi nu a mea”.

L-am întâlnit pe Raul la întrunirea Alcoolicilor Anonimi din Cluj. El coordonează centrul. Pentru ceilalţi, este ilustrarea lui „se poate”. Dovadă că sala este arhiplină. Ochi şi urechi la vorbitor. Peste tot, însă, fețe triste şi brăzdate de cicatrici, urme ale unor conflicte cauzate de băutură.

Priviri care se agaţă de o vorbă bună ca de ultima speranţă. Şi mâini tremurânde, împreunate ba a rugăciune, ba a disperare.

Toţi caută îndrumarea lui Raul. Doar un alcoolic poate să îi înţeleagă. Rând pe rând spun ce au pe suflet, fără să fie întrerupţi. Apoi, e timpul pentru sfaturi.

Puterea propriului exemplu, pe asta mizează Raul când le povesteşte suferinzilor prin ce a trecut. S-a născut într-o zona viticolă, pe Valea Ampoiului, poarta spre Ţară Moţilor. Toţi cei din casă beau. Pe când avea doar câteva luni, părinţii au găsit modalitatea prin care bebeluşul să nu-i deranjeze.

Vă sună cunoscut?

Nici când a început să meargă în picioare atitudinea familiei nu s-a schimbat.

RAUL GIURA: „Îmi spunea bunica că trebuia să mă duc pe ascuns să beau o cană cu apă. Îmi spunea „Nu bea apă că-ţi face rău”, zicea „Uite acolo vinul, ia vin”, era vin mai slab pentru noi ca şi copii, dar vin se bea”.

Fără să ştie că geneticienii au căutat explicaţii pentru alcoolism zeci de ani şi, în cele din urmă, le-au şi găsit, Raul ne-a mărturisit crezul său: „Am moştenit pasiunea pentru băutură şi dependenţa”.

Iar faptul că starea lui s-a deteriorat mai repede decât a rudelor, spre exemplu, întăreşte ideea genelor transmisibile.

La nici 14 ani, Raul avea deja la activ un episod de comă alcoolică. Şi-a dat seama că e pe un drum greşit şi a încercat să-şi spele păcatele prin sport.

„La 15 ani eram deja în divizia A, făceam Rugby, la 17 ani eram deja în Naţională şi asta m-a ferit cumva de o degradare rapidă”.
A avut însă ghinion să se accidenteze de tânăr. Şi să fie obligat să renunţe.

La 24 de ani s-a căsătorit şi a devenit rapid tatăl a două fete. Profesional, îi mergea, teoretic, bine. Făcea contrabandă cu spirtoase, de altfel, lumea îl ştia drept „Regele alcoolului din România”.

Şi bea din ce în ce mai mult.

Era multimilionar, însă, viaţa i se ducea de râpă.

Ca să scape de puşcărie, Raul a plătit bani grei. Toată averea, mai precis.

Singur, falit, descumpănit, a cedat. A vrut să o termine cu viaţa:

„Mie mi s-a pus într-o zi de două ori diagnosticul de deces . M-au trimis la morgă şi eu mi-am revenit la morgă. Eram dezbrăcat în pielea goală pe o masă de inox, aveam trasate liniile de autopsie, aveam legat de degetul mare „mort la ora cutare” şi acolo mi-am revenit. Am simţit că mă afundam într-o întunecime, simţeam aşa o groază, ştiam că mă duc în Iad, dar nu ştiu de ce nici în ziua de azi Dumnezeu a ales să îmi dea o altă şansă. Mi-am văzut toată viaţa mea cu lux de amănunte şi ce e interesant că am văzut-o din ambele perspective, am simţit toată durerea pe care am pricinuit-o”.

Nici aşa însă nu a putut stăvili dorinţa de a consuma alcool. Bea fără oprire. La un moment dat, Raul a întâlnit-o pe Carmen, actuala sa soţie, care a încercat imediat să-l ajute. Ca să-l ţină departe de băutură, femeia l-a convins să se mute la ţară. O schimbare deloc inspirată.

Ajuns la capătul puterilor, Raul a mai testat o dată propria voinţă. A jurat cu mâna pe Biblie că va sta departe de alcool un an. În ziua în care s-a împlinit sorocul, s-a dus direct la cârciumă. Zice el să vadă dacă s-a lecuit.

„Mi-am luat o bere, am zis mai merge o bere şi am băut 60 de beri şi un litru de vodkă de parcă stomacul meu era Sahara, până am ajuns o epavă, nu mâncam câte două săptămâni”.

Acasă, scenariul după care curgeau zilele devenise neverosimil. Ţintuit la pat, Raul folosea un fluier ca să ceară de băut. Spre disperarea nevestei, tovarăşii de pahar îi îndeplineau dorinţele şi îl aprovizionau cu te miri ce.

Într-o zi, în urmă cu 16 ani, Carmen a adus acasă un preot. El i-a povestit lui Raul despre Alcoolicii Anonimi din Cluj, iar bărbatul a tras de el să meargă până acolo.

Viaţa i s-a schimbat complet. Din clipa în care a trecut pragul casei în care se întâlneau toţi cei cu probleme, nu a mai băut un strop.

A găsit adăpost în credinţă, în Dumnezeu. Şi puterea de a-i ajuta pe alţii. Raul merge acum prin închisori şi în zonele rău famate ale Clujului ca să le vorbească oamenilor despre patima beţiei.

Lucrează chiar şi cu alcoolicii adunaţi de pe stradă. Cu cei cărora le spunem „boschetari”. Uneori, îi aduce la el acasă. Carmen le dă haine curate şi le pune pe masă o farfurie cu hrană caldă. Iar Raul le vorbeşte calm.

De cele mai multe ori, se întâlnesc într-un sediu din oraşul Cluj-Napoca. Însă marea lui dorinţă este să termine Centrul pentru Reabilitarea Dependenţilor de Alcool pe care a început să-l construiască la ţară, cu ajutorul unei biserici din America.

O echipă de misionari trage tare ca să termine finisajele interioare. Au venit aici pe banii lor, pentru că, spre deosebire de noi, americanii înţeleg foarte bine ce înseamnă boala alcoolismului.

În toată lumea, indiferent de metoda aplicată, eficiența tratamentului ţine de internarea pacienţilor într-un centru precum cel pe care îl construieşte Raul.

Noul centru al lui Raul va putea găzdui cel mult 12 persoane, pentru început. Visul lui este să-l extindă la o sută. În România însă sunt aproape trei milioane de alcoolici.

Iar statul, prin Ministerul Sănătăţii, nu face deocamdată nimic pentru acest flagel.

Sursa: stirileprotv.ro