Românii, fără vize în Canada de la 1 decembrie! Precizări făcute de MAE
3304
Sursa: realitatea.net Începând cu data de 1 decembrie 2017, de la orele 16.00 (ora României), cetățenii români vor beneficia de posibilitatea de a călători în Canada fără vize, pentru șederi de maxim șase luni în scop turistic (inclusiv pentru vizitarea familiei / cunoștințelor sau pentru prospectarea oportunităților de afaceri), pe baza oricărui pașaport românesc valabil.
Conform regimului aplicabil resortisanților tuturor celorlalte state exceptate de la obligativitatea vizelor de intrare în Canada, cetățenii români care intenționează să călătorească pe calea aerului spre Canada, pentru ședere sau tranzit, trebuie să obțină în prealabil o Autorizație de călătorie electronică (Electronic Travel Authorization – eTA).
Autorizația de călătorie electronică eTA se va putea obține doar online, prin accesarea paginii de internet www.Canada.ca/eTA-Romania. Aplicația aferentă va deveni disponibilă pentru cetățenii români numai din data de 1 decembrie 2017, de la orele 16:00 (ora României).
În consecință, cetățenii români care și-au planificat zboruri directe cu destinația Canada, cu decolare înainte de ora respectivă, nu vor putea obține eTA anterior îmbarcării și nu vor putea intra în Canada decât în baza unei vize valabile, chiar dacă avionul va ateriza pe teritoriul canadian ulterior orei specificate.
Cetățenii români care intenționează să intre în Canada pe cale terestră (rutieră / feroviară) sau maritimă (la bordul unei ambarcaţiuni, inclusiv al unui vas de croazieră) trebuie să dețină doar un pașaport valabil, fără a mai fi necesară obținerea eTA.
Informații suplimentare:
Autorizația de călătorie electronică (eTA) reprezintă o cerință impusă tuturor cetățenilor străini exonerați de obligativitatea vizei canadiene, care tranzitează sau călătoresc în Canada pe calea aerului. Autorizația eTA are o valabilitate de cinci ani (sau, după caz, până la expirarea valabilității pașaportului).
Procedura obținerii eTA este simplă, durează doar câteva minute și se realizează exclusiv online, prin completarea unui formular electronic cu datele personale ale pasagerului.
Pentru obținerea eTA și, ulterior, pentru accesul pe teritoriul canadian, cetățenii români trebuie să fie în posesia unui pașaport valabil, indiferent de tipul acestuia (pașaport simplu electronic, pașaport simplu, pașaport simplu temporar, pașaport diplomatic, pașaport de serviciu).
Cetățenii români care dețin deja o viză canadiană valabilă o pot utiliza în continuare, până la expirarea termenului de valabilitate, fără a mai fi necesară obținerea eTA.
Cetățenii români care au obținut deja eTA după data de 01.05.2017, întrucât se încadrau la categoriile cărora li s-a aplicat prima etapă de liberalizare a regimului de vize (titulari ai unei vize de rezidență temporară în Canada în ultimii 10 ani sau ai unei vize valabile tip non-immigrant pentru SUA), pot continua să călătorească pe calea aerului în Canada, pe baza aceleiași eTA, până la expirarea valabilității acesteia sau a pașaportului, scrie realitatea.net.
Cetățenii români care intenționează să urmeze în Canada studii cu durata de peste șase luni sau să exercite activități lucrative, indiferent de durată, trebuie să obțină în prealabil un permis de studii, respectiv de muncă.
Mai multe informații referitoare la condițiile de călătorie în Canada se pot regăsi accesând pagina de internet: www.Canada.ca/eTA-Romania.
30.01.2024
12:49
23.01.2019
10:04
19.12.2018
15:04
13.12.2018
15:02
03.12.2018
20:00
26.11.2018
20:03
02.11.2018
08:04
27.09.2018
09:40
04.09.2018
13:21
15.08.2018
19:03
09.08.2018
07:30
08.07.2018
09:04
13.09.2026
14:17
13.09.2026
13:36
13.09.2026
13:36
13.09.2026
13:32
13.09.2026
13:27
13.09.2026
13:22
13.09.2026
13:21
13.09.2026
12:55
13.09.2026
11:34
13.09.2026
11:32
13.09.2026
11:16
13.09.2026
11:06
13.09.2026
11:05
13.09.2026
09:30
13.09.2026
09:18
13.09.2026
09:07
13.09.2026
08:48
13.09.2026
07:43
13.09.2026
07:24
13.09.2026
05:46
13.09.2026
02:43
13.09.2026
00:02
13.09.2026
00:01
12.09.2026
23:38
12.09.2026
23:29
INTERVIU // Radiografia pieței imobiliare cu Vlad Musteață, CEO Proimobil: „Cererea pentru terenurile din suburbiile Chișinăului a crescut semnificativ”
ULTIMA ORĂ // O dronă Shahed a survolat R. Moldova spre Chișinău și Ungheni. Spațiul aerian, restricționat de urgență pentru câteva minute
Atac intenționat al Rusiei pe teritoriul nostru. Drona rusească prăbușită la Râșcani ar fi avut misiunea de a DISTRUGE avionul lui Zelenski în R. Moldova
ULTIMA ORĂ // O nouă dronă căzută în R. Moldova a provocat un INCENDIU la Rîșcani. Patru focare de foc într-un lan de floarea-soarelui!
Alexandr Stoianoglo își încearcă norocul la șefia UTA Găgăuzia, după înfrângerea la prezidențiale în fața Maiei Sandu
















