VIDEO // Românii care au schimbat lumea - cele mai importante ZECE nume care vor dăinui pe viață în istoria țării și a omenirii
2149
Este vorba despre inventatori sau personalități care au făcut tot posibilul ca visul sau ideile lor să prindă contur.
Din lista lungă a românilor care au schimbat lumea, noi am ales cele mai importante 10 nume care vor dăinui pe viață în istoria țării și a omenirii, scrie playtech.ro.
Hai să aflăm împreună cine e în top!
Nadia Comăneci
Nadia Comăneci este prima gimnastă din România care a luat 10 la un concurs olimpic, la Montreal. Este și primul sportiv român inclus în memorialul internațional Gymnastics Hall of Fame. În 1976, a participat la JO de Vară de la Montreal unde a luat de 7 ori nota 10, trei medalii de aur la individual compus, bârnă și paralele, o medalie de argint și una de bronz. Ceaușescu i-a acordat atunci distincția de „Erou al Muncii Socialiste”.
Mircea Eliade
Mircea Eliade este unul dintre cei mai influenți istorici ai religiilor din România și ai omenirii. Este unul dintre autorii care au adus mari contribuții în filosofie, stabilind paradigme în studiul religiilor folosite și azi. Cele mai lăudate lucrări ale sale sunt „Mitul Eternei Reîntoarceri” (1949) și „Sacru și Profan” (1956).
Petrache Poenaru
Petrache Poenaru este românul care deține brevetul pentru primul stilou din lume. Invenția lui a fost realizată în perioada studenției sale, la Școala Politehnică din Paris. „Condeiul portăreț fără sfârșit, alimentându-se însuși cu cerneală“, cum l-a numit, a fost înregistrat prima dată la Viena, apoi la Paris, în 1827. Stiloul se folosește și în prezent, devenind un „instrument de scris asociat cu eleganța și sobrietatea”.
Traian Vuia
Traian Vuia este primul român care, pe 18 martie 1906, a reușit primul zbor autopropulsat, fără catapulte sau alte moduri externe de ajutor. A inventat un aparat de zbor mai greu decât aerul cu resurse limitate, având la dispoziție doar intelectul său. Din păcate, invenția lui nu a fost preaslăvită la acele vremuri, cum ar fi trebuit.
Henri Coandă
Henri Coandă a inventat, în urmă cu peste 100 de ani, avionul cu reacție. A fost una dintre cele mai importante realizări tehnologice din istorie. Ulterior, a observat cum jetul de apă i se scurgea pe deget, în loc să se împrăștie. „Ideile nu pot fi comandate, ele apar ca un miracol”, și-a zis Henri Coandă atunci. Așa a apărut „Efectul Coandă” pe care l-a brevetat în 1934, în Franța.
Emil Racoviță
Emil Racoviță e primul român care a ajuns în Antarctica, apoi în Caraibe, Insulele Baleare, Europa și America Latină. El este cel care ne-a dat biospeologia, știința care studiază fauna și flora peșterilor. În 1920 a înființat primul Institut de Speologie din lume, la Cluj. A fost considerat adevăratul centru al cercetărilor biospeologice mondiale.
Emil Palade
Emil Palade a fost nucleul biologiei celulare la nivel mondial și primul român care a câștigat Premiul Nobel pentru Fiziologie și Medicină, în anul 1974. În 1986 a primit „Medalia Națională pentru Știință” în America pentru „descoperiri fundamentale (de pionierat) în domeniul unei serii esențiale de structuri supracomplexe, cu înaltă organizare, prezente în toate celulele vii”.
Ioan Cantacuzino
Ioan Cantacuzino a dezvoltat o metodă de vaccinare antiholerică pe care țările care mai au cazuri de holeră încă o folosesc. În 1913, a condus prima campanie de vaccinare antiholerică masivă ce a rămas în istoria omenirii ca „Marea experiență românească”. Cu ajutorul lui, mii de vieți au fost salvate.
Nicolae Păulescu
Nicolae Păulescu este românul care le-a dat speranțe bolnavilor de diabet, fiind descoperitorul insulinei în anul 1921. Cercetările sale au fost publicate în revista belgiană „Archives Internationales de Physiologie“. Atunci, Păulescu denumise insulina „pancreină” și avea ca efect scăderea glicemiei, a corpilor cetonici și a ureei în sângele câinilor cu diabet.
Ana Aslan
Ana Aslan a pus bazele geriatriei românești și a inventat produse pentru a vindeca afecțiunile specifice bătrânilor. În 1949 a studiat procaina și efectele sale, inventând produsele Gerovital care încetineau îmbătrânirea cu 40%. La vremurile acelea, nume celebre precum Mao Zedong, Charles de Gaulle, Pablo Picasso, Sir Winston Churchill, Charlie Chaplin, Marlene Dietrich, Konrad Adenauer, Aristotle Onassis sau John F. Kennedy veneau la ea să se trateze.
10.04.2026
19:02
253
Franța renunță la Windows și trece la Linux pentru a-și recâștiga „suveranitatea digitală” și a reduce dependența de tehnologia americană
10.04.2026
18:51
219
Maia Sandu, la expoziția despre Pogromul de la Chișinău din 1903: „Avem datoria să ne amintim pentru a onora victimele și a păstra adevărul istoric”
10.04.2026
18:32
217
YouTube scumpește din nou abonamentele Premium și Music în Statele Unite
10.04.2026
16:13
379
Blocul „Alternativa” se DEZINTEGREAZĂ. După ce i-a readus în Parlament pe Tkaciuk și Stoianoglo, primarul Ion Ceban se „DISOCIAZĂ” de colegii care au încercat să arunce în aer REFERENDUMUL privind integrarea în UE a R. Moldova
10.04.2026
16:01
382
Guvernul prezintă raportul intermediar privind gestionarea stării de urgență în sectorul energetic
10.04.2026
15:18
353
MEC alocă 2 milioane de lei pentru programul „Nisporeni - Capitala Sportului 2026”
10.04.2026
13:35
614
Ex-deputată condamnată pentru îmbogățire ilicită: amendă uriașă, confiscări și interdicție 10 ani în funcții publice
10.04.2026
13:03
451
Nereguli grave de gestionare la Grădina Botanică Națională „Alexandru Ciubotaru”: auditul MEC indică pierderi potențiale de 10 milioane de lei și sesizează CNA
10.04.2026
11:56
556
VIDEO // Schema „Insolvabilitatea”: Membri unei familii, bănuiți de spălare de bani și evaziune fiscală de peste 7 000 000 de lei în domeniul agricol. Cum funcționa SCHEMA
10.04.2026
09:22
578
Proiectul „EU4REFORMS – DNA” modernizează infrastructura genetică a Poliției și extinde cooperarea cu statele UE
10.04.2026
09:19
569
Lider informal al organizației criminale „Kitaeț”, trimis în judecată: bunuri de peste 6 milioane de lei, puse sub sechestru
10.04.2026
08:16
566
Horoscopul zilei 10.04.2026
10.04.2026
19:02
40
Franța renunță la Windows și trece la Linux pentru a-și recâștiga „suveranitatea digitală” și a reduce dependența de tehnologia americană
10.04.2026
18:51
65
Maia Sandu, la expoziția despre Pogromul de la Chișinău din 1903: „Avem datoria să ne amintim pentru a onora victimele și a păstra adevărul istoric”
10.04.2026
18:32
73
YouTube scumpește din nou abonamentele Premium și Music în Statele Unite
10.04.2026
16:13
341
Blocul „Alternativa” se DEZINTEGREAZĂ. După ce i-a readus în Parlament pe Tkaciuk și Stoianoglo, primarul Ion Ceban se „DISOCIAZĂ” de colegii care au încercat să arunce în aer REFERENDUMUL privind integrarea în UE a R. Moldova
10.04.2026
16:01
358
Guvernul prezintă raportul intermediar privind gestionarea stării de urgență în sectorul energetic
10.04.2026
15:18
332
MEC alocă 2 milioane de lei pentru programul „Nisporeni - Capitala Sportului 2026”
10.04.2026
13:35
578
Ex-deputată condamnată pentru îmbogățire ilicită: amendă uriașă, confiscări și interdicție 10 ani în funcții publice
10.04.2026
13:03
433
Nereguli grave de gestionare la Grădina Botanică Națională „Alexandru Ciubotaru”: auditul MEC indică pierderi potențiale de 10 milioane de lei și sesizează CNA
10.04.2026
11:56
532
VIDEO // Schema „Insolvabilitatea”: Membri unei familii, bănuiți de spălare de bani și evaziune fiscală de peste 7 000 000 de lei în domeniul agricol. Cum funcționa SCHEMA
10.04.2026
09:22
561
Proiectul „EU4REFORMS – DNA” modernizează infrastructura genetică a Poliției și extinde cooperarea cu statele UE
10.04.2026
09:19
551
Lider informal al organizației criminale „Kitaeț”, trimis în judecată: bunuri de peste 6 milioane de lei, puse sub sechestru
10.04.2026
08:16
554
Horoscopul zilei 10.04.2026
10.04.2026
01:39
760
OpenAI lansează abonamentul ChatGPT Pro de 100 de dolari pe lună pentru dezvoltatori
10.04.2026
01:23
744
Procurorul general al Floridei deschide o anchetă asupra OpenAI, invocând riscuri pentru minori, securitatea națională și legătura cu atacul armat de la FSU
10.04.2026
00:55
720
Volkswagen renunță la producția electricului ID.4 în SUA și pariază pe noul Atlas pe benzină
09.04.2026
23:31
629
Florida deschide anchetă împotriva OpenAI, acuzată că ChatGPT ar fi fost folosit la planificarea unui atac armat mortal
09.04.2026
23:04
588
Anthropic limitează lansarea modelului Mythos: protecție pentru internet sau pentru propriul profit?
09.04.2026
20:47
700
Vineri, 10 aprilie 2026: cer mai senin și ploi în retragere în toată Republica Moldova
09.04.2026
18:19
755
Șeful Amazon, Andy Jassy, își înțeapă rivalilor Nvidia, Intel și Starlink în scrisoarea anuală către acționari
09.04.2026
17:55
798
Parlamentul a aprobat legea lanțurilor scurte de aprovizionare: un singur intermediar între producător și consumator
712
Instagram extinde la nivel internațional restricțiile de conținut inspirate de ratingurile pentru filme destinate adolescenților
09.04.2026
17:36
653
Ministerul Agriculturii consultă asociațiile de profil privind înființarea Oficiului Horticol
09.04.2026
16:57
648
Robo-taxiurile Waymo vor raporta gropile din asfalt direct în Waze pentru șoferi și autorități
09.04.2026
16:57
706
Reactoarele cu plasmă ale Radify promit să rupă dominația Chinei asupra pământurilor rare
732
Poliția Națională introduce o platformă digitală pentru evaluarea și monitorizarea performanței angajaților
Franța renunță la Windows și trece la Linux pentru a-și recâștiga „suveranitatea digitală” și a reduce dependența de tehnologia americană
Maia Sandu, la expoziția despre Pogromul de la Chișinău din 1903: „Avem datoria să ne amintim pentru a onora victimele și a păstra adevărul istoric”
YouTube scumpește din nou abonamentele Premium și Music în Statele Unite
Blocul „Alternativa” se DEZINTEGREAZĂ. După ce i-a readus în Parlament pe Tkaciuk și Stoianoglo, primarul Ion Ceban se „DISOCIAZĂ” de colegii care au încercat să arunce în aer REFERENDUMUL privind integrarea în UE a R. Moldova
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
17.24
1 RON
3.95
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40


Inapoi














