Stiri

România va instala un sistem de apărare ANTIDRONĂ. Premierul Marcel Ciolacu: ​„Atacurile Rusiei la Dunăre nu sunt accidentale”

Actualitate 24.10.2023 11:59 Vizualizări1483
România va instala un sistem de apărare ANTIDRONĂ. Premierul Marcel Ciolacu: ​„Atacurile Rusiei la Dunăre nu sunt accidentale”

România va avea instalat pe teritoriul său, cât mai curând posibil, un sistem nou, modern, de apărare antidronă, au informat, vineri, surse guvernamentale.


Potrivit acestora, România va primi spre folosinţă acest sistem în baza unui acord „G to G” încheiat cu un stat partener, cu acordul NATO. Necesitatea instalării unui sistem antidronă în România a intervenit ca urmare a atacurilor cu drone ale Rusiei asupra porturilor dunărene din Ucraina, în urma cărora resturi ale acestor echipamente militare au căzut şi pe teritoriul românesc.

Atacurile Rusiei asupra porturilor ucrainene de la Dunăre „nu sunt accidentale”, în contextul în care peste jumătate din exportul de cereale din ţara vecină tranzitează România, pe cale navală, a afirmat, vineri, premierul Marcel Ciolacu, într-un mesaj transmis participanţilor la Bucharest Security Conference.

„Atacurile ruse din proximitatea teritoriului nostru cresc în mod alarmant riscurile de incidente şi de agravare. Este clar că Rusia va continua să preseze navele comerciale şi va impune zone în care nu se circulă în Marea Neagră. Atacurile de la graniţa dunăreană nu sunt accidentale, deoarece Rusia ştie că peste jumătate din cerealele ucrainene pentru export sunt transportate în prezent prin intermediul culoarelor de navigaţie din România. Este important să reflectăm asupra modului în care NATO se va pregăti pentru scenariul în care (atacurile - n.r.) Rusiei vor escalada în România, în regiunea Mării Negre şi a Dunării. Pentru moment, este binevenită consolidarea prezenţei aliate înaintate pe Flancul estic, în urma summiturilor de la Madrid şi Vilnius şi mai ales cele mai recente suplimentări. Aceasta este poziţia de apărare corectă, reţinând că provocărilor ruse nu le lipseşte nici imaginaţia şi nici versatilitatea”, a subliniat precierul Ciolacu, în mesajul prezentat la reuniune de Nicolae Comănescu, consilier de stat pentru politică externă şi afaceri strategice în cadrul Cancelariei premierului.

Potrivit prim-ministrului, în prezent, aliaţii euroatlantici se confruntă cu tensiuni în Orientul Mijlociu, unde „campania de teroare” împotriva Israelului este „de bun augur la Moscova”.

„În loc să se concentreze exclusiv pe ameninţările ruse, pe sancţiuni şi pe susţinerea faţă de Ucraina, aliaţii euroatlantici se confruntă cu tensiuni în Orientul Mijlociu, care au un potenţial ameninţător de a se propaga şi în Europa. Deja există atacuri teroriste în Europa, iar serviciile secrete cresc nivelul de vigilenţă la maxim. De asemenea, există spectrul încă unui val de refugiaţi din Orientul Mijlociu către Europa, cu tot cu impactul negativ cunoscut asupra politicii interne a statelor europene”, a transmis Marcel Ciolacu.

Există o campanie de fake news cu privire la războiul din Gaza, „care îşi găseşte ecou în campania agresivă a Rusiei de dezinformare care s-a desfăşurat în Europa, la începutul agresiunii militare din Ucraina”, a completat premierul, citat de Digi24.ro.



Autor: Ziarul National
Stiri relevante
Horoscopul zilei 28.07.2026 28.07.2026 13:33 389 Horoscopul zilei 28.07.2026
Top stiri
Horoscopul zilei 28.07.2026 28.07.2026 13:33 376 Horoscopul zilei 28.07.2026

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.09 1 USD 17.63 1 RON 3.84 1 RUB 0.23 1 UAH 0.39
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri