România va avea un stadion nou de 100 de milioane de euro. Vor avea loc competiții continentale
2211
Pexels
Noul stadion va avea între 25 000 și 30 000 de locuri și se va ridica la standarde europene cu obiectivul de a găzdui și meciuri din competițiile continentale.
Costul ridicării noului obiectiv se va ridica la aproximativ 100 de milioane de euro, finanțarea urmând să fie asigurată în principal de la bugetul național, dar și de la cel local.
„Gălățenii merită un stadion modern, iar Oțelul, prin rezultatele minunate din ultima perioadă, mă obligă să nu mai amânăm nicio zi pașii necesari pentru ca orașul nostru, singurul din Moldova care a câștigat campionatul național de fotbal, să aibă un stadion cum trebuie. Calificarea în finala Cupei României, pentru care îi felicit pe toți cei care pun umărul la această echipă, mi-a dat imboldul necesar să fac tot ce este posibil ca să ridicăm stadionul pe care să venim la meciurile echipei noastre, dar și la altfel de evenimente, cum ar fi diverse concerte, așa cum se întâmplă peste tot în Europa”, a declarat Ionuț Pucheanu, primarul municipiului Galați, citate de Newsweek.
Proiectul a fost lansat în cadrul unei conferințe de presă la care a participat și managerul tehnic al SC Oțelul Galați, Dorinel Munteanu.
„Mă bucur că munca noastră din ultimii ani nu a rămas fără ecou și că administrația publică locală, cu domnul primar în frunte, au luat această decizie. Galațiul trăiește prin fotbal și merită cele mai bune condiții la meciurile de acasă ale echipei favorite pentru care mai mereu umple tribunele”, a spus Dorinel Munteanu.
Stadionul Dunărea este cel mai mare din orașul Galați. Arena care are și pistă de atletism este într-o stare avansată de degradare.
Echipa de fotbal Oțelul își desfășoară meciurile de pe teren propriu pe un stadion de aproape 14 000 de locuri deținut de combinatul siderurgic gălățean.
07.11.2025
20:46
125
Vremea pentru 8 Noiembrie 2025: Un început noroş pentru weekend
07.11.2025
18:56
345
Maia Sandu a semnat decretul pentru noua componență a Consiliului Național de Securitate
07.11.2025
17:59
334
Radu Marian explică de ce nu putem fi prieteni cu Rusia și Belarus în contextul actual tensionat
07.11.2025
17:50
416
Oficial german: Rusia ar putea ataca NATO oricând, dar este descurajată de Ucraina
07.11.2025
17:26
322
Ministerul Educației dă undă verde noului curriculum de limba română pentru elevii refugiați și repatriați din Republica Moldova
07.11.2025
17:26
295
Vaccin nazal inovator promite protecție extinsă împotriva gripei aviare H5N1: rezultate promițătoare în teste clinice în SUA
07.11.2025
17:07
289
Profesorii din Moldova învață să revoluționeze educația digitală în Coreea de Sud
07.11.2025
16:49
356
Maia Sandu și Roberta Metsola întăresc colaborarea pentru integrarea europeană a Republicii Moldova
07.11.2025
15:53
475
Gunvor retrage oferta pentru activele Lukoil după acuzațiile din partea SUA privind legături cu Kremlinul: reacția Moscovei
07.11.2025
15:18
415
Republica Moldova devine membru cu drepturi depline în Consiliul Executiv UNESCO, un pas important în promovarea valorilor internaționale
07.11.2025
20:46
36
Vremea pentru 8 Noiembrie 2025: Un început noroş pentru weekend
07.11.2025
18:56
337
Maia Sandu a semnat decretul pentru noua componență a Consiliului Național de Securitate
07.11.2025
17:59
324
Radu Marian explică de ce nu putem fi prieteni cu Rusia și Belarus în contextul actual tensionat
07.11.2025
17:50
406
Oficial german: Rusia ar putea ataca NATO oricând, dar este descurajată de Ucraina
07.11.2025
17:26
319
Ministerul Educației dă undă verde noului curriculum de limba română pentru elevii refugiați și repatriați din Republica Moldova
07.11.2025
17:26
291
Vaccin nazal inovator promite protecție extinsă împotriva gripei aviare H5N1: rezultate promițătoare în teste clinice în SUA
07.11.2025
17:07
288
Profesorii din Moldova învață să revoluționeze educația digitală în Coreea de Sud
07.11.2025
16:49
349
Maia Sandu și Roberta Metsola întăresc colaborarea pentru integrarea europeană a Republicii Moldova
07.11.2025
15:53
474
Gunvor retrage oferta pentru activele Lukoil după acuzațiile din partea SUA privind legături cu Kremlinul: reacția Moscovei
07.11.2025
15:18
411
Republica Moldova devine membru cu drepturi depline în Consiliul Executiv UNESCO, un pas important în promovarea valorilor internaționale
07.11.2025
15:11
423
Alexandru Munteanu și Roberta Metsola: Parteneriat european pentru viitorul Republicii Moldova
07.11.2025
15:09
426
Compania „Double Case”, despre investigația inițiată de CNPF: „Suntem încrezători că acest dialog instituțional va genera claritate și va deschide calea pentru dezvoltarea unei piețe crypto responsabile și sigure în R. Moldova”
07.11.2025
14:47
428
UE limitează vizele pentru ruși din cauza tensiunilor și amenințărilor de securitate
07.11.2025
14:35
565
Scandalul diplomelor medicale: Ministrul Sănătății din Moldova cere clarificări după apariția semnăturii sale pe acte controversate
07.11.2025
14:29
384
Maia Sandu și Roberta Metsola fac apel la unitate pentru viitorul european al Moldovei
07.11.2025
13:43
494
Kremlinul dezminte zvonurile despre tensiuni între Serghei Lavrov și Vladimir Putin
396
Noul birou al Parlamentului European la Chișinău: un pas decisiv pentru susținerea aderării și combaterea propagandei antieuropene în R. Moldova
07.11.2025
13:33
424
Parlamentul din Chișinău stabilește noi alianțe: 54 de grupuri de prietenie, fără Rusia și Belarus
07.11.2025
13:16
1238
Guvernul vrea să CUMPERE depozitului „LukOil” din Aeroport. Rușii trebuie să dea un răspuns RAPID - până pe 17 noiembrie curent
07.11.2025
13:05
407
Maia Sandu și Roberta Metsola: Moldova avansează rapid pe calea aderării la Uniunea Europeană
07.11.2025
12:50
357
Carolina Novac promovează eficiența energetică la reuniunea ODYSSEE-MURE 2025-2027 în Chișinău
07.11.2025
12:41
452
Nicu Popescu subliniază importanța păstrării dreptului de veto în UE pentru decizii esențiale
07.11.2025
12:33
400
Conexiunea dintre educație și inovație: Peste 1.700 de elevi din nordul Moldovei beneficiază de noile FabLab-uri pentru dezvoltarea abilităților STEAM
07.11.2025
12:28
665
Schimbări surprinzătoare în comisiile parlamentare: noi deputați numiți și alți membri excluși!
07.11.2025
12:21
398
Moldova e pregătită pentru Europa: Roberta Metsola îndeamnă UE să acționeze decisiv
Vremea pentru 8 Noiembrie 2025: Un început noroş pentru weekend
Maia Sandu a semnat decretul pentru noua componență a Consiliului Național de Securitate
Radu Marian explică de ce nu putem fi prieteni cu Rusia și Belarus în contextul actual tensionat
Oficial german: Rusia ar putea ataca NATO oricând, dar este descurajată de Ucraina
1 MDL
1 EUR
19.71
1 USD
17.11
1 RON
3.88
1 RUB
0.21
1 UAH
0.41


Inapoi














