România și R. Moldova, înțelegere privind liberalizarea permanentă a transportului de persoane, dezvoltarea rețelei TEN-T și a drumurilor de acces către podurile peste Prut
2599
Transportul de persoane între cele două maluri ale Prutului va fi liberalizat.
Secretarul de stat din Ministerul Transporturilor din România, Ionel Irinel Scrioșteanu, și secretarul de stat de la Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Mircea Păscăluţă, au semnat astăzi, la Chișinău, în cadrul ședinței Comisiei mixte moldo-române pentru transportul rutier internațional de mărfuri și persoane, Protocolul de liberalizare a transportului regularizat de persoane.
Măsura va fi testată până la 31 martie 2025, în conformitate cu decizia Comisiei din 2024. Conform noului Protocol semnat, serviciile vor primi autorizații pentru cinci ani, în aceleași condiții de operare la paritate. Aceste autorizații se vor prelungi automat pentru 60 de zile, fără necesitatea emiterii unor noi documente.
În aceeași ședință, cu participarea vicepremierului Vladimir Bolea, părțile au convenit semnarea Memorandumului de înțelegere între Republica Moldova și România pentru dezvoltarea rețelei TEN-T și a drumurilor de acces către podurile peste Prut.
Participanții au analizat progresele studiului de fezabilitate pentru construcția podului rutier de la Ungheni și au discutat despre demararea lucrărilor. Totodată, s-a stabilit inițierea negocierilor pentru acordurile necesare construcției și modernizării celor patru noi poduri rutiere peste Prut.
Un alt subiect relevant a fost implementarea controlului coordonat la punctul de frontieră Fălciu pentru a facilita transportul feroviar de mărfuri, în contextul reluării circulației pe podul Fălciu-Cantemir.
„Colaborarea dintre România și Republica Moldova este una foarte bună și productivă cu reprezentanții omologi ai ministerului care se ocupă de transporturi în Republica Moldova și îi asigur pe partenerii noștri de tot sprijinul nostru în vederea îmbunătățirii calității infrastructurii și serviciilor de transport”, a punctat Ionel Irinel Scrioșteanu.
06.11.2026
08:24
06.11.2026
08:20
06.11.2026
07:20
06.11.2026
03:53
06.11.2026
02:31
06.11.2026
01:47
06.11.2026
01:35
05.11.2026
22:45
05.11.2026
22:27
05.11.2026
21:44
05.11.2026
21:21
05.11.2026
20:45
06.11.2026
09:26
06.11.2026
08:24
06.11.2026
08:20
06.11.2026
07:20
06.11.2026
03:53
06.11.2026
02:31
06.11.2026
01:47
06.11.2026
01:35
05.11.2026
22:45
05.11.2026
22:27
05.11.2026
21:44
05.11.2026
21:21
05.11.2026
20:45
05.11.2026
20:00
05.11.2026
20:00
05.11.2026
19:59
05.11.2026
19:00
05.11.2026
18:55
05.11.2026
18:44
05.11.2026
18:27
05.11.2026
18:26
05.11.2026
17:56
05.11.2026
17:51
05.11.2026
17:32
05.11.2026
17:16
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Elevii din Moldova, pe locul 54 în clasamentul PISA 2025: cine conduce topul mondial
VIDEO // Află cum îți poți RECUPERA banii de la stat! TRUCUL fiscal legal prin care moldovenii pot economisi MII DE LEI pentru studiile copiilor
























