România și R. Moldova ar putea crea un grup de lucru interministerial comun în domeniul afacerilor interne
1324
Dialogul moldo-român în domeniul afacerilor interne va fi intensificat și vor fi lansate inițiative și proiecte în beneficiul cetățenilor de pe ambele maluri ale Prutului.
Ambasada R. Moldova la București anunță că, în perioada 18-19 ianuarie curent, secretarul general al Ministerului Afacerilor Interne de la Chișinău, Serghei Diaconu, a efectuat o vizită de lucru în România, care a inclus întrevederea cu secretarul de stat responsabil de coordonarea activităților de relații internaționale și relația cu Parlamentul, Aurelian Păduraru.
În cadrul dialogului, a fost pusă în discuție crearea grupului de lucru interministerial moldo-român pe domeniul afacerilor interne, la nivel de secretari de stat, cu organizarea întrunirilor o dată în an, în baza principiului de rotație.
De asemenea, a fost abordată realizarea celor 29 de acțiuni în domeniul afacerilor interne incluse în Foaia de parcurs, privind domeniile prioritare de cooperare Republica Moldova-România, care a fost semnată pe 23 noiembrie 2021.
20.02.2026
02:07
33
Snap pierde un director cheie al proiectului Specs chiar înainte de lansarea noilor ochelari AR
20.02.2026
01:55
84
FBI avertizează: atacurile de tip „jackpotting” asupra bancomatelor explodează, hackerii fură milioane în numerar
20.02.2026
01:38
145
Maia Sandu anulează grațierea unui moldovean condamnat în Rusia, după noi informații despre legături cu crima organizată
20.02.2026
01:06
189
Google se laudă cu rezultate mai bune în blocarea aplicațiilor malițioase din Play Store datorită investițiilor în inteligență artificială
20.02.2026
00:54
238
Belden prelungește până în februarie 2026 termenul pentru nominalizările la Premiul Joseph C. Belden pentru Inovație
20.02.2026
00:22
253
Cellebrite, acuzată de standarde duble: a tăiat Serbia pentru abuzuri, dar ignoră acuzațiile similare din Kenya și Iordania
20.02.2026
00:17
299
Donald Trump, reacție la arestarea lui Andrew Mountbatten-Windsor: „Este foarte trist pentru familia regală”
20.02.2026
00:13
238
Toyota angajează șapte roboți umanoizi Digit într-o uzină RAV4 din Canada
20.02.2026
00:02
245
De ce cred fondatorii startup-urilor Read AI și Lucidya că inteligența artificială nu va înlocui oamenii, ci doar sarcinile repetitive
19.02.2026
23:55
281
Boomul centrelor de date AI alimentează explozia diviziei de stocare a energiei a Redwood Materials
20.02.2026
01:38
31
Maia Sandu anulează grațierea unui moldovean condamnat în Rusia, după noi informații despre legături cu crima organizată
20.02.2026
01:06
90
Google se laudă cu rezultate mai bune în blocarea aplicațiilor malițioase din Play Store datorită investițiilor în inteligență artificială
20.02.2026
00:54
200
Belden prelungește până în februarie 2026 termenul pentru nominalizările la Premiul Joseph C. Belden pentru Inovație
20.02.2026
00:22
232
Cellebrite, acuzată de standarde duble: a tăiat Serbia pentru abuzuri, dar ignoră acuzațiile similare din Kenya și Iordania
20.02.2026
00:17
276
Donald Trump, reacție la arestarea lui Andrew Mountbatten-Windsor: „Este foarte trist pentru familia regală”
20.02.2026
00:13
221
Toyota angajează șapte roboți umanoizi Digit într-o uzină RAV4 din Canada
20.02.2026
00:02
227
De ce cred fondatorii startup-urilor Read AI și Lucidya că inteligența artificială nu va înlocui oamenii, ci doar sarcinile repetitive
19.02.2026
23:55
271
Boomul centrelor de date AI alimentează explozia diviziei de stocare a energiei a Redwood Materials
19.02.2026
23:25
307
YouTube își aduce asistentul AI conversațional pe televizoare, console și dispozitive de streaming
19.02.2026
23:06
324
Starbase, orășelul SpaceX din Texas, își face propria instanță și își construiește servicii municipale complete
19.02.2026
22:54
370
Serviciile secrete europene: Rusia nu vrea pace rapidă, războiul din Ucraina riscă să se prelungească mult după 2026
19.02.2026
22:06
399
Netanyahu avertizează Iranul cu o ripostă „de neimaginat” pe fondul escaladării tensiunilor SUA-Teheran
19.02.2026
22:03
336
Chrome contraatacă în „războiul browserelor”: funcții noi de productivitate și integrare mai strânsă cu Google Drive
19.02.2026
21:52
330
Reddit testează un nou motor de căutare cu AI pentru recomandări de produse și cumpărături online
19.02.2026
21:46
444
Nicușor Dan, întâlniri de curtoazie cu Marco Rubio, Jared Kushner și Steve Witkoff la reuniunea Consiliului pentru Pace inițiat de Donald Trump
370
Eroare Microsoft în Copilot a permis accesarea și rezumarea unor emailuri confidențiale ale utilizatorilor
19.02.2026
21:12
405
Vreme mai domoală și cer acoperit în Republica Moldova, vineri 20.02.2026
19.02.2026
20:13
485
Meta renunță la site-ul web dedicat Messenger din aprilie 2026, mesajele vor fi disponibile doar prin Facebook
19.02.2026
20:07
360
Guvernatoarea New York blochează deocamdată planul Waymo pentru lansarea serviciului de robotaxi în stat
19.02.2026
19:58
391
Mark Zuckerberg, confruntat în instanță la Los Angeles pentru efectele nocive și adictive ale Instagram asupra copiilor și adolescenților
19.02.2026
19:45
436
Premierul Alexandru Munteanu, în vizită la zona industrială Trușeni: noi investiții, locuri de muncă și parteneriat strâns cu autoritățile locale
19.02.2026
18:58
402
Producătorul de jucării erotice Tenga, victimă a unui atac cibernetic: datele intime a circa 600 de clienți din SUA, expuse de hackeri
19.02.2026
18:29
432
Current, aplicația care transformă cititorul RSS într‑un „râu” de știri fără stresul mesajelor necitite
19.02.2026
17:44
455
Fondatorii Reface și Prisma lansează Mirai, startup care accelerează rularea modelelor AI direct pe telefon și laptop
19.02.2026
17:35
484
Platformă digitală cu manuale interactive pentru elevi, lansată de Ministerul Educației și Cercetării
PROGRAM // Începe Reuniunea Teatrelor Naționale Românești: „La Chișinău vor veni TOATE Teatrele Naționale din Republica Moldova și România!”
VIDEO // Un nou atac armat în Sydney. Patru persoane au fost înjunghiate într-o biserică, în timpul slujbei. Momentul, transmis LIVE
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”
1 MDL
1 EUR
20.17
1 USD
17.13
1 RON
3.96
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40


Inapoi














