15:39:26 20.01.2026
Stiri

România se pregătește pentru preşedinţia Uniunii Europene, în 2019

Știri 02.06.2015 14:04 Vizualizări1315
România se pregătește pentru preşedinţia Uniunii Europene, în 2019 Wikipedia

Camera Deputaţilor şi Parlamentul irlandez vor încheia un memorandum de înţelegere, pentru următorii ani, pentru pregătirea României pentru preşedinţia UE în 2019, au declarat, marţi, după întâlnire, preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, şi preşedintele Parlamentului Irlandei, Seán Barrett.

La întâlnire a fost prezent şi premierul Victor Ponta, scrie Mediafax.

Valeriu Zgonea a arătat că anul acesta, pe 18 aprilie, s-au împlinit 25 de ani de relaţii diplomatice dintre România şi Irlanda.

„România şi Irlanda au astăzi un parteneriat solid, bazat pe o foarte bună cooperare în plan bilateral, european şi internaţional. Bineînţeles, în afară de întărirea relaţiilor dintre cele două parlamente, am discutat şi despre campionatul mondial de rugby de la Londra, din septembrie, unde noi vom întâlni Irlanda pe 27, sperăm să fie un meci şi pentru România foarte bun, este o grupă destul de dificilă pentru noi. Am discutat şi aceste aspecte, care sunt importante pentru relaţiile noastre. Nu în ultimul rând, am discutat despre experienţa Irlandei în UE, de capacitatea ei de a absorbi fondurile europene, creşterea economică de anul trecut a Irlandei, ca şi a României, a fost una dintre cele mai mari, a Irlandei a fost cea mai mare din UE”, a declarat Zgonea, după întâlnire.

El a adăugat că cele două parlamente vor încheia un memorandum de înţelegere pentru următorii 4-6 ani.

„Sunt câteva zone pe care am dorit să le prezint şi care fac parte dintr-o dorinţă reală a celor doi preşedinţi de parlamente de a coopera printr-un memorandum de înţelegere, care să fie baza solidă a unui parteneriatului dintre Camera Deputaţilor şi Parlamentul irlandez în următorii 4-6 ani de zile, extrem de important pentru România, ca să atingă nivelul de dezvoltare pe care noi l-am dorit pentru ţara noastră în momentul în care noi am accesat această portiţă de a intra în UE şi de a ne integra în structura europeană. Este încă un proces foarte lung şi avem nevoie de această chestiune”, a menţionat preşedintele Camerei Deputaţilor.

Preşedintele Parlamentului irlandez a spus că doreşte cooperarea dintre cele două parlamente şi „abia aşteaptă” încheierea memorandumului de înţelege pentru pregătirea României la preşedinţia UE, în 2019.

„Abia aştept să lucrez cu colegul meu în pregătirea României pentru preşedinţia UE în 2019 şi în acest sens vom semna un memorandum de înţelegere, pentru pregătirea acestui mandat. Dispunem de numeroase oficialităţi cu experienţă în pregătirea politicienilor, pentru diferite funcţii înalte în cadrul UE. De altfel, am făcut acest lucru şi pentru Lituania şi am putut remarca că aceste ocazii excelente prezentate noilor state membre sunt de cel mai mare ajutor pentru a le oferi noi speranţe cu privire la valorile UE. Vă aduc aminte că am început să ieşim din criză, ceea ce dorim şi României, să se dezvolte cât mai bine în traversarea acestei perioade dificile din ultimii cinci ani. Irlanda s-a confruntat cu criza, ca majoritatea statelor UE, dar lucrurile arată bine la noi, economia şi-a revenit, asta înseamnă mai multe locuri de muncă, o situaţie mai bună pentru cetăţenii pe care îi reprezentăm”, a afirmat înaltul oficial irlandez.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
Top stiri
20.01.2026 08:20 421 Horoscopul zilei 20.01.2026
19.01.2026 15:38 0

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
Capricorn
Vărsător
Pești
Berbec
Taur
Gemeni
Rac
Leu
Fecioară
Balanță
Scorpion
Săgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 19.93 1 USD 17.14 1 RON 3.91 1 RUB 0.22 1 UAH 0.40
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte