România, noul aliat indispensabil al SUA în Europa de Est, argumentează un profesor american în The Hill: România nu și-a făcut de râs partenerii americani și europeni, precum Ungaria sau Polonia
861
Forțele Aeriene Române
România a devenit noul aliat indispensabil al Statelor Unite în Europa de Est, se arată într-un material de opinie semnat de un expert american pentru publicație The Hill. Profesorul Ronald H. Linden de la Universitatea din Pittsburgh subliniază importanța strategică foarte mare a României, evocând modernizările de la Baza Aeriană de la Mihail Kogălniceanu, stabilitatea politică, sprijinul pentru Ucraina sau găzduirea sistemului antibalistic Aegis Ashore al SUA și NATO, citează Calea Europeană.
„Când modernizările vor fi finalizate, baza NATO Mihail Kogălniceanu va găzdui peste 10 000 de militari și familiile acestora și va acoperi o suprafață de mărimea orașului Harrisburg. Dar aceasta nu se află în Pennsylvania – ci în Constanța, România, la Marea Neagră, împreună cu baza navală Deveselu, administrată de SUA, unde se află un sistem de rachete antibalistice Aegis. În condițiile în care războiul face ravagii în Ucraina și în Orientul Mijlociu, iar relațiile cu Turcia, membră NATO, sunt volatile, România a devenit noul aliat indispensabil al Americii“, argumentează profesorul care predă Științe Politice și este director de Studii Europene la Universitatea din Pittsburgh.
Valoarea geopolitică a României a crescut spectaculos
Materialul de opinie evocă o imagine rapidă a primului deceniu post-Război Rece din Europa de Est.
„După căderea comunismului în decembrie 1989, România a început să facă paşi pentru a adera la Uniunea Europeană şi NATO. Inițial, liderii americani şi europeni au sperat într-o relaţie de cooperare cu Rusia lui Boris Elţîn, însă unii au fost sceptici cu privire la capacitatea României de a fi un aliat democratic de încredere. Însă destul de rapid, Statele Unite au început să se concentreze pe extinderea NATO. Rusia dorea să restrângă influenţa occidentală în Polonia şi Ucraina, însă România avea o valoare strategică mai mică”, subliniază profesorul Ronald H. Linden.
El a indicat că „valoarea geopolitică a unei mari ţări pro-occidentale ce se învecinează cu Marea Neagră a crescut spectaculos”.
„România a contribuit de la început şi substanţial la forţele multinaţionale din Afganistan, acolo unde şi-a trimis şi trupe proprii. Aderarea la NATO a urmat în martie 2004”, continuă expertul american.
Evocând „o scurtă lună de miere”, profesorul american amintește că Rusia a început să ia măsuri concrete pentru a bloca creșterea influenței occidentale în vecinătatea sa, iar Moscova a sculptat două state în Georgia, a exercitat presiuni asupra Ucrainei, a cucerit Crimeea în 2014 și a sprijinit direct mișcările secesioniste din estul acestei țări înainte de a declanșa războiul la scară largă în februarie 2022.
„Agresiunea Rusiei prezintă României un set complex de pericole. La nord, România are acum o graniţă de 330 de mile cu o ţară aflată sub ocupaţie şi în război. Cu toate că în partea de vest a Ucrainei au avut loc puţine lupte, regiunile ei de est şi centrală – ce se învecinează cu Marea Neagră şi Delta Dunării – au atras în mod periculos atenţia, având în vedere că Rusia încearcă să obstrucţioneze exporturile ucrainene”, adaugă profesorul Ronald H. Linden.
În ciuda complicaţiilor, România sprijină Ucraina economic.
„Pe măsură ce Rusia a minat căi maritime, a distrus porturi şi a ameninţat transportul comercial, Kievul s-a îndreptat către România pentru a permite ca porturile sale de la Marea Neagră şi Dunărea să fie folosite pentru exporturi vitale de cereale”, arată autorul articolului.
România, aliat loial al partenerilor occidentali, care „nu și-a făcut de râs partenerii americani sau europeni” precum Ungaria sau Polonia
Ronald H. Linden prezintă și susținerea românilor pentru apartenența țării lor la NATO și UE și rolul de aliat și partener loial al României pentru structurile euro-atlantice și europene din care face parte.
„În timp ce facilitează tranzitul cerealelor ucrainene, Bucureștiul, în cooperare cu UE, a reușit să evite opoziția feroce din partea fermierilor locali din Polonia și Ungaria. De asemenea, România nu și-a făcut de râs partenerii americani sau europeni prin alunecarea spre un regim de partid unic, așa cum s-a întâmplat în Polonia și Ungaria. În 2023, Comisia Europeană a lăudat reforma juridică cuprinzătoare a țării. Partidele de centru-stânga (social-democrații) și de centru-dreapta (național-liberalii) au schimbat pașnic controlul și chiar guvernează împreună de o perioadă. La recentele alegeri pentru Parlamentul European, cele două partide au cooperat pentru a contracara ascensiunea Alianței pentru Unirea Românilor, un partid naționalist anti-UE și anti-NATO”, scrie Ronald H. Linden.
Cel mai mare pericol: Transformarea Republicii Moldova într-un al doilea Belarus
Potrivit expertului american, cel mai mare pericol pentru România este perspectiva unui al doilea Belarus, adică Republica Moldova.
„Dar probabil cel mai mare pericol pentru România este perspectiva unui al doilea Belarus, adică a unui vecin dominat de Rusia, în Moldova. Această ţară minusculă, cuprinsă între Ucraina şi România, este deja divizată de Transnistria, o enclavă susţinută de Rusia. Cândva făcea parte din România, aproximativ un sfert din populaţia ţării identifică limba română (nu moldovenească) ca limbă maternă”, notează autorul în articol.
„Vin americanii!”
Ronald H. Linden își încheie articolul amintind că strigătul numeroșilor anticomuniști din România la scurt timp după Al Doilea Război Mondial a fost “Vin americanii!”.
„Vin americanii!” — „Vin americanii!” — a fost strigătul anticomuniştilor din România imediat după al Doilea Război Mondial. Nu veneau americanii atunci, dar astăzi, nepoţii celor care au strigat acel slogan vor putea vedea pe mulţi dintre ei, în Constanţa — alături de schimbările geopolitice pe care le reprezintă”, conchide autorul articolul său în The Hill.
Cu doctorat la Princeton, Ronald H. Linden predă din 1977 la Universitatea din Pittsburgh.
26.05.2026
15:02
2
Sisteme moderne de canalizare la Gălești, Căpriana și Scoreni, realizate cu sprijinul Uniunii Europene
26.05.2026
14:00
302
VIDEO // Lecții de politică externă la Minsk: Lukașenko a DICTAT vectorul de dezvoltare al R. Moldova, iar Igor Dodon a notat cuminte ca un elev ascultător: „Nimeni nu ne așteaptă nicăieri...”
26.05.2026
12:26
328
Moldova, lăudată la Conferința Regională INTERPOL pentru implementarea rapidă a sistemului securizat NEXUS
26.05.2026
12:21
544
DOC // Traian Băsescu a redobândit cetățenia R. Moldova. Maia Sandu: „De azi sunteți nu doar fratele nostru, ci și concetățeanul nostru”
26.05.2026
11:44
740
Ministrul Dan Perciun anunță SCHIMBĂRI majore din septembrie – note obligatorii în clasa a IV-a, centre de examen la gimnaziu, burse RECORD și salarii majorate pentru profesori
26.05.2026
10:19
642
ALERTĂ // Situație critică la Bularda și Hârbovăț: Digurile sunt în pericol de cedare, zeci de case ar putea fi evacuate. IGSU a amenajat o tabără de câmp
26.05.2026
09:25
776
Cutremur în sistemul penitenciar din R. Moldova. Zeci de percheziții în dosarul „Amnistia”. Condamnați pe viață, eliberați ilegal prin mită
26.05.2026
07:59
462
Horoscopul zilei 26.05.2026
25.05.2026
20:45
659
Vreme mai stabilă și fără ploi în Republica Moldova, marți, 26 mai 2026
25.05.2026
20:07
860
Maia Sandu convoacă de URGENȚĂ Consiliul Național de Securitate pentru a discuta securitatea energetică a R. Moldova
26.05.2026
14:00
5
VIDEO // Lecții de politică externă la Minsk: Lukașenko a DICTAT vectorul de dezvoltare al R. Moldova, iar Igor Dodon a notat cuminte ca un elev ascultător: „Nimeni nu ne așteaptă nicăieri...”
26.05.2026
12:26
288
Moldova, lăudată la Conferința Regională INTERPOL pentru implementarea rapidă a sistemului securizat NEXUS
26.05.2026
12:21
445
DOC // Traian Băsescu a redobândit cetățenia R. Moldova. Maia Sandu: „De azi sunteți nu doar fratele nostru, ci și concetățeanul nostru”
26.05.2026
11:44
659
Ministrul Dan Perciun anunță SCHIMBĂRI majore din septembrie – note obligatorii în clasa a IV-a, centre de examen la gimnaziu, burse RECORD și salarii majorate pentru profesori
26.05.2026
10:19
577
ALERTĂ // Situație critică la Bularda și Hârbovăț: Digurile sunt în pericol de cedare, zeci de case ar putea fi evacuate. IGSU a amenajat o tabără de câmp
26.05.2026
09:25
679
Cutremur în sistemul penitenciar din R. Moldova. Zeci de percheziții în dosarul „Amnistia”. Condamnați pe viață, eliberați ilegal prin mită
26.05.2026
07:59
440
Horoscopul zilei 26.05.2026
25.05.2026
20:45
643
Vreme mai stabilă și fără ploi în Republica Moldova, marți, 26 mai 2026
25.05.2026
20:07
838
Maia Sandu convoacă de URGENȚĂ Consiliul Național de Securitate pentru a discuta securitatea energetică a R. Moldova
815
Oamenii de știință pregătesc roiuri de „drone păpădie” pentru a explora tunelurile de lavă de pe Marte și viitoarele baze subterane ale omenirii
25.05.2026
18:52
649
Papa Leon al XIV-lea avertizează: inteligența artificială amplifică puterea elitelor și amenință democrația
25.05.2026
18:24
879
Maia Sandu retrage cetățenia pentru cinci ofițeri MGB subordonați Federației Ruse
25.05.2026
18:11
751
Integrarea europeană schimbă regulile jocului pentru economia Moldovei: acorduri comerciale revizuite și noi șanse pe piețele UE
737
Medicii trag un semnal de alarmă: multe boli tiroidiene rămân nediagnosticate, nou ghid pentru cancerul tiroidian diferentiat în România
25.05.2026
17:42
631
Campionatul Gastronomic pentru Juniori, ediția a X-a: 90 de tineri își etalează talentul culinar în fața experților HoReCa
731
Papa Leon cere reguli dure pentru inteligența artificială în război: deciziile de viață și de moarte trebuie să rămână la oameni
25.05.2026
16:32
583
Peste 53 de milioane de lei, aprobate de AIPA pentru investiții în agricultură și mediul rural
25.05.2026
16:13
577
Tinerii descoperă agricultura viitorului la târgul „Viitorul e AgriCOOL” de la Căușeni
25.05.2026
15:53
681
Chișinăul dă startul Turului României 2026: premiere istorică pentru Republica Moldova
25.05.2026
15:27
862
ULTIMA ORĂ // Maia Sandu lovește dur în structurile SUBVERSIVE de la Tiraspol. Cinci ofițeri ai „MGB”-ului transnistrean, lăsați fără cetățenia R. Moldova
25.05.2026
14:56
690
Cum îți dezvăluie ceasul de monitorizare a glicemiei adevăratele cauze ale poftelor alimentare și ale kilogramelor în plus
25.05.2026
14:39
631
Guvernul oferă 50 de milioane de lei despăgubiri pentru fermierii loviți de seceta din 2025: cererile pot fi depuse la AIPA între 25 mai și 22 iunie 2026
25.05.2026
14:17
692
UTM inaugurează Centrul de Inovație în Viticultură și Vinificație pentru modernizarea industriei vinului din Republica Moldova
25.05.2026
14:03
1073
GALERIE FOTO // Centrul Național de Tenis din Satul German, inaugurat oficial printr-un eveniment ISTORIC pentru sportul moldovenesc
25.05.2026
12:19
661
AUDIO // Afacerea ilegală cu telefoane din Italia: SCHEMA de 1 milion de euro în care erau implicate case de schimb valutar și transportatori de colete
Moldova, lăudată la Conferința Regională INTERPOL pentru implementarea rapidă a sistemului securizat NEXUS
Horoscopul zilei 26.05.2026
Vreme mai stabilă și fără ploi în Republica Moldova, marți, 26 mai 2026
1 MDL
1 EUR
20.18
1 USD
17.33
1 RON
3.85
1 RUB
0.24
1 UAH
0.39


Inapoi














