România își menține nota 3 în contextul „prăbușirii” mondiale a drepturilor muncitorilor, avertizează Confederația Sindicală Internațională în raportul din 2025
3658
Confederaţia Sindicală Internaţională (CSI/ITUC), principala confederaţie sindicală la nivel global, cu sediul la Bruxelles, deplânge într-un raport anual o degradare serioasă a drepturilor muncitorilor în Europa şi America, regiuni care par să fie într-o ”cădere liberă”, prin tentative de ocolire a negocierilor colective şi prin atacuri asupra reprezentanţilor sindicali.
Confederaţia subliniază într-un bilanţ o „prăbuşire” alarmantă a drepturilor muncitorilor şi o ”agravare profundă” a situaţiei acestora pe plan mondial, în cadrul celei de-a 12-a ediţii a Indicelui Drepturilor, publicat luni. Acest indice se bazează pe o listă de 97 de indicatori care provin din convenţiile internaţionale şi din jurisprudența Organizaţiei Internaționale a Muncii (OIM).
87% DINTRE ŢĂRI AU ÎNCĂLCAT DREPTUL LA GREVĂ
Unul dintre punctele principale din acest studiu anual, care face inventarul încălcărilor drepturilor muncitorilor în 151 de ţări, este degradarea situaţiei în Europa şi America, două regiuni cu cele mai slabe rezultate de la lansarea acestui indice. În total, 87% dintre ţări au încălcat dreptul la grevă, iar 80% au încălcat dreptul la negocieri colective.
”Dreptul de a negocia colectiv a fost restrâns în 121 de ţări”, denunţă Confederaţia, semnalând şi atacuri asupra unor reprezentanţi sindicali.
DEGRADARE GENERALIZATĂ
Fiecărei ţări i se atribuie o notă între 1 şi 5, în funcţie de respectarea drepturilor muncitorilor - cum ar fi dreptul de a face grevă, de a manifesta sau de a participa la negocieri. România, precum Belgia, Bulgaria şi Polonia (UE), dar şi Canada, şi-a menţinut nota 3, ceea ce indică ”încălcări regulate ale drepturilor”, similar cu 2024.
Doar şapte ţări, printre care Germania, Suedia şi Norvegia, obţin nota maximă, faţă de 18, cu zece ani în urmă. Notele Italiei şi Argentinei au scăzut în 2025.
Secretarul general al organizaţiei, Luc Triangle, avertizează: ”dacă declinul continuă în acest ritm, în zece ani nicio ţară din lume nu va mai obţine cea mai mare notă în domeniul respectării drepturilor muncitorilor”.
Deteriorarea situației s-a intensificat în Europa. În 2025, continentul european a înregistrat cea mai abruptă scădere din toate regiunile lumii în ultimul deceniu. Confederația a raportat, de asemenea, moartea unor sindicaliști sau muncitori în cinci țări: Africa de Sud, Camerun, Columbia, Guatemala și Peru.
Nigeria a fost inclusă pentru prima oară pe lista celor mai rele zece țări privind drepturile muncitorilor. Țările unde s-a înregistrat o îmbunătățire în acest domeniu sunt rare. Mai multe reforme au îmbunătățit drepturile sindicale în Australia și în Mexic, Confederaţia salută reforme în domeniul dreptului la muncă prin implementarea unor mecanisme de conciliere care oferă un acces mai bun la justiția muncii.
13.02.2026
10:25
189
Judecător condamnat pentru fals în declarații după ce Curtea de Apel a anulat achitarea, dar scăpat de pedeapsă prin prescripție
13.02.2026
10:10
186
Miniştrii Radu Miruţă şi Oana Ţoiu reprezintă România la Conferinţa de Securitate de la Munchen, alături de şeful Directoratului de Securitate Cibernetică
13.02.2026
09:34
335
Campania „Învață în Moldova” continuă: 12.000 de elevi de liceu, în tururi organizate la universitățile din țară
13.02.2026
09:25
348
Doi angajați ai unei spălătorii auto din Chișinău au furat mașina clientului, au făcut accident și au ajuns în fața judecății
13.02.2026
08:45
408
Marco Rubio, înaintea Conferinţei de la Munchen: Europa vrea să ştie încotro se îndreaptă parteneriatul cu SUA în noua eră geopolitică
13.02.2026
08:31
378
Horoscopul zilei 13.02.2026
13.02.2026
07:59
391
Trump sfidează criticile după videoclipul rasist cu soții Obama și refuză sancționarea vreunui angajat
13.02.2026
07:34
423
Kremlinul își modernizează comunicarea: serviciul de presă al lui Putin folosește inteligența artificială
13.02.2026
06:45
426
Raportul „Under Destruction” de la München avertizează: Europa trebuie să se rupă militar de SUA şi să se pregătească pentru o confruntare prelungită cu Rusia
13.02.2026
06:42
433
Rusia boicotează reuniunea inaugurală a Consiliului Păcii, anunță purtătoarea de cuvânt a MAE rus
13.02.2026
10:25
35
Judecător condamnat pentru fals în declarații după ce Curtea de Apel a anulat achitarea, dar scăpat de pedeapsă prin prescripție
13.02.2026
10:10
58
Miniştrii Radu Miruţă şi Oana Ţoiu reprezintă România la Conferinţa de Securitate de la Munchen, alături de şeful Directoratului de Securitate Cibernetică
13.02.2026
09:34
249
Campania „Învață în Moldova” continuă: 12.000 de elevi de liceu, în tururi organizate la universitățile din țară
13.02.2026
09:25
286
Doi angajați ai unei spălătorii auto din Chișinău au furat mașina clientului, au făcut accident și au ajuns în fața judecății
13.02.2026
08:45
369
Marco Rubio, înaintea Conferinţei de la Munchen: Europa vrea să ştie încotro se îndreaptă parteneriatul cu SUA în noua eră geopolitică
13.02.2026
08:31
334
Horoscopul zilei 13.02.2026
13.02.2026
07:59
363
Trump sfidează criticile după videoclipul rasist cu soții Obama și refuză sancționarea vreunui angajat
13.02.2026
07:34
409
Kremlinul își modernizează comunicarea: serviciul de presă al lui Putin folosește inteligența artificială
13.02.2026
06:45
363
Raportul „Under Destruction” de la München avertizează: Europa trebuie să se rupă militar de SUA şi să se pregătească pentru o confruntare prelungită cu Rusia
13.02.2026
06:42
418
Rusia boicotează reuniunea inaugurală a Consiliului Păcii, anunță purtătoarea de cuvânt a MAE rus
13.02.2026
06:31
389
Europa, între neîncredere în Trump și speranțe prudente în misiunea lui Marco Rubio la Conferinţa de Securitate de la München
13.02.2026
06:21
312
Conferinţa de Securitate de la München 2026, deschisă pe fondul crizei de încredere în relaţiile transatlantice şi al unei lumi „în plin proces de destrămare”
13.02.2026
05:37
443
Ucraina deschide exportul de armament în plin război pentru a finanța extinderea industriei de apărare
13.02.2026
01:46
530
Franţa şi Norvegia parafează un acord militar de miliarde pentru bombe planante şi supraveghere destinate Ucrainei
13.02.2026
00:24
548
Propaganda pro-Kremlin exploatează dosarul Epstein pentru a acuza fals Ucraina de trafic internaţional de copii
12.02.2026
23:54
516
Macron spune că reluarea dialogului cu Putin nu este urgentă și cere o poziție comună a europenilor înainte de negocieri
12.02.2026
22:44
546
Liderii UE promit reforme rapide la Castelul Alden Biesen pentru a întări economia Europei în fața Chinei și a lui Trump
12.02.2026
22:05
533
Macron şi Merz, mână în mână la summitul UE de la Alden Biesen, în timp ce disputele franco-germane pe economia europeană persistă
12.02.2026
21:58
478
Greva piloților și însoțitorilor de bord paralizează Lufthansa: aproape 800 de zboruri anulate și 100.000 de pasageri afectați
12.02.2026
20:58
503
Vineri, 13 februarie 2026: nori persistenți și apariția ploilor în Republica Moldova
12.02.2026
20:38
545
ULTIMA ORĂ // Liga Națiunilor 2026/27: R. Moldova revine în Liga C! „Tricolorii” și-au aflat adversarii după tragerea la sorți de la Bruxelles - Kazahstan, Slovacia și Insulele Feroe
12.02.2026
20:12
623
Misterul celor şase morţi de la Petrohan şi Okolciţa: ancheta scoate la iveală o posibilă sectă, abuzuri sexuale şi eşecuri grave ale instituţiilor din Bulgaria
12.02.2026
19:50
618
Regatul Unit oferă Ucrainei 575 milioane de euro pentru apărarea aeriană, în timp ce Germania denunță „terorismul împotriva populației civile ucrainene”
12.02.2026
19:39
571
Orban cere UE să oprească finanțarea Ucrainei și să direcționeze banii către economia europeană
12.02.2026
17:49
611
Şeful pentru politici al Pentagonului cere o NATO bazată pe parteneriat, pe fondul retragerii treptate a trupelor americane din Europa
Judecător condamnat pentru fals în declarații după ce Curtea de Apel a anulat achitarea, dar scăpat de pedeapsă prin prescripție
Miniştrii Radu Miruţă şi Oana Ţoiu reprezintă România la Conferinţa de Securitate de la Munchen, alături de şeful Directoratului de Securitate Cibernetică
Campania „Învață în Moldova” continuă: 12.000 de elevi de liceu, în tururi organizate la universitățile din țară
Doi angajați ai unei spălătorii auto din Chișinău au furat mașina clientului, au făcut accident și au ajuns în fața judecății
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
16.93
1 RON
3.95
1 RUB
0.22
1 UAH
0.39


Inapoi














