România investește în cea mai râvnită resursă a planetei: „Putem să devenim un lider la nivel european în domeniul industriei producătoare de baterii pentru stocarea energiei electrice”
1249
Ministerul Energiei de le București a semnat șase contracte în valoare de peste 600 de milioane de lei pentru dezvoltarea lanțurilor industriale de producție, asamblare și reciclare a bateriilor, precum și pentru noi capacități de stocare a energiei electrice în baterii, a anunțat ministrul Sebastian Burduja pe pagina sa de Facebook.
Conform unui comunicat al Ministerului Energiei, au fost semnate patru contracte de finanţare, cu o valoare a ajutorului de stat de peste 470 milioane de lei, din apelul aferent investiţiei 4.1 din PNRR pentru producţia de baterii româneşti.
„România poate să devină un lider la nivel european în domeniul industriei producătoare de baterii pentru stocarea energiei electrice. Am reuşit prin acest apel să accelerăm acest proces şi să punem România pe harta marilor producători de baterii la nivel mondial. Mai mult, pentru prima dată, anul acesta, folosim în mixul energetic din sistemul naţional energie din noile capacităţi de stocare. Faptul că dispunem de tehnologie pentru baterii produsă în România, alături de voinţa clară a companiilor de a investi în capacităţi de stocare, ne consolidează poziţia de jucător european important pe acest segment", a declarat Sebastian Burduja.
Ministerul Energiei va finanţa proiecte cu o valoare totală de 985 de milioane de lei românești (197,98 de milioane de euro), din care valoarea finanţării din PNRR este de 485,32 de milioane de lei (97,54 de milioane de euro), pentru o capacitate operaţională nou instalată de stocare a energiei electrice de 3,33 GW/an.
334
Autoritatea pentru protecția datelor din Marea Britanie cere părinților să-i învețe pe copii intimitatea online la fel ca siguranța rutieră
06.04.2026
22:43
458
Google lansează discret pe iOS aplicația de dictare AI offline-first „Eloquent”, rival pentru Wispr și SuperWhisper
06.04.2026
21:10
648
Răcire bruscă și ploi de primăvară în Republica Moldova, marți 07.04.2026
06.04.2026
20:23
617
Coreea de Nord a păcălit maintainer-ul Axios și a injectat cod malițios într-unul dintre cele mai folosite proiecte open source de pe internet
06.04.2026
19:57
518
OpenAI vrea să rescrie economia AI: taxe pe roboți, fond public de avere și săptămână de lucru de patru zile
06.04.2026
17:43
567
MEC își inspiră reforma digitală a educației din modelul Chinei, cu accent pe inteligența artificială în școli
06.04.2026
17:40
543
Mese rotunde regionale pentru dezvoltarea Cadrului Național al Calificărilor și alinierea lui la standardele europene
06.04.2026
17:23
570
Grecia va sprijini Republica Moldova cu asistență tehnică pentru reforme și parcursul european
06.04.2026
16:30
778
Performanță ISTORICĂ pentru R. Moldova: Ratingul Moody’s crește la B2, în ciuda atacurilor hibride ale Rusiei. Ce înseamnă acest rating pentru cetățeni
06.04.2026
16:02
641
Rapoartele pretestării republicane la matematică și limba română arată rate modeste de promovare în școlile cu predare în limbile minorităților naționale
321
Autoritatea pentru protecția datelor din Marea Britanie cere părinților să-i învețe pe copii intimitatea online la fel ca siguranța rutieră
06.04.2026
22:43
450
Google lansează discret pe iOS aplicația de dictare AI offline-first „Eloquent”, rival pentru Wispr și SuperWhisper
06.04.2026
21:10
640
Răcire bruscă și ploi de primăvară în Republica Moldova, marți 07.04.2026
06.04.2026
20:23
606
Coreea de Nord a păcălit maintainer-ul Axios și a injectat cod malițios într-unul dintre cele mai folosite proiecte open source de pe internet
06.04.2026
19:57
509
OpenAI vrea să rescrie economia AI: taxe pe roboți, fond public de avere și săptămână de lucru de patru zile
06.04.2026
17:43
557
MEC își inspiră reforma digitală a educației din modelul Chinei, cu accent pe inteligența artificială în școli
06.04.2026
17:40
535
Mese rotunde regionale pentru dezvoltarea Cadrului Național al Calificărilor și alinierea lui la standardele europene
06.04.2026
17:23
563
Grecia va sprijini Republica Moldova cu asistență tehnică pentru reforme și parcursul european
06.04.2026
16:30
768
Performanță ISTORICĂ pentru R. Moldova: Ratingul Moody’s crește la B2, în ciuda atacurilor hibride ale Rusiei. Ce înseamnă acest rating pentru cetățeni
06.04.2026
16:02
631
Rapoartele pretestării republicane la matematică și limba română arată rate modeste de promovare în școlile cu predare în limbile minorităților naționale
06.04.2026
15:04
561
Program național de formare și certificare a autorilor de manuale școlare, lansat de MEC pentru îmbunătățirea calității manualelor
06.04.2026
12:58
597
Laptopuri moderne pentru educația multilingvă: grădinița nr. 1 și Liceul „Valentin Moșkov” din Ceadîr-Lunga, dotate prin donația INTERSOS Moldova
06.04.2026
10:33
671
Fermierii din Republica Moldova, ghidați de consilieri și mentori pentru a dezvolta ferme inovative și mai profitabile
06.04.2026
10:21
788
Hoți care spărgeau cu pietre ușile magazinelor din Chișinău, condamnați la ani grei de închisoare pentru furturi și trafic de droguri
06.04.2026
09:42
714
56 de elevi, premiați la Olimpiada Republicană de limba engleză și limba spaniolă în Chișinău
06.04.2026
08:29
703
Horoscopul zilei 06.04.2026
05.04.2026
19:05
1140
Vreme schimbătoare în Republica Moldova, 6–12 aprilie 2026
1055
Iran, deconectat record de 37 de zile de la internet: cea mai lungă întrerupere națională din lume
05.04.2026
07:55
1157
Horoscopul zilei 05.04.2026
1296
Apple la 50 de ani: produsele care ne-au schimbat viața și experimentele care au ratat ținta
04.04.2026
21:12
1160
Vreme plăcută de primăvară duminică, 05.04.2026, în Republica Moldova
1596
Micul dejun recomandat de cardiologi: combinația simplă care îți protejează inima
1234
Război „Terminator” pe frontul ucrainean: mii de misiuni lunar cu roboți tereștri care schimbă regulile luptei
04.04.2026
15:21
1213
Târg educațional la Universitatea „Alecu Russo” apropie absolvenții din Bălți și Sîngerei de universitățile din Moldova
04.04.2026
12:38
1246
Olimpiada Republicană la engleză și spaniolă adună 230 de elevi din toată țara la Chișinău
04.04.2026
08:15
1332
Horoscopul zilei 04.04.2026
ALERTĂ DE ULTIMĂ ORĂ // Un nou val de poluare cu produse petroliere pe râul Nistru
1 MDL
1 EUR
20.25
1 USD
17.53
1 RON
3.97
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40

Inapoi














