Stiri
„Criza politică pe care o vedem în Republica Moldova demonstrează că ideea de evadare la Bruxelles nu a funcționat. Și niciodată nu va funcționa. Republica Moldova se va apropia mai devreme sau mai târziu de Federația Rusă, deoarece avem o istorie comună și trebuie să fim împreună”. Declarația a fost făcută de vicepremierul rus Dmitri Rogozin la Tiraspol în cadrul unui briefing pe care l-a susținut împreună cu liderul transnistrean Evgheni Șevciuk.
Rogozin afirmă că Europa impune niște condiții dure pe care „adevărații patrioți” ai R. Moldova nu ar trebui să le accepte, de aceea unica soluție pentru dezvoltarea statului este apropierea de Rusia, Uniunea Vamală și Uniunea Euroasiatică, notează Nr2.ru.
Vicepremierul rus a precizat că Moscova va continua să finanțeze diferite proiecte sociale în Transnistria și va monitoriza personal implementarea acestora. Până în luna septembrie, Federația Rusă va transmite Transnistriei opt ambulanțe noi, iar până la sfârșitul acestui an va repara clădirile câtorva spitale, grădinițe și școli din regiune și va construi un bloc nou pentru facultatea de medicină din cadrul universității de stat a Transnistriei.
Rogozin a făcut declarații SCANDALOASE la Tiraspol
Politică
09.05.2013
16:44
1181
1181
Rogozin afirmă că Europa impune niște condiții dure pe care „adevărații patrioți” ai R. Moldova nu ar trebui să le accepte, de aceea unica soluție pentru dezvoltarea statului este apropierea de Rusia, Uniunea Vamală și Uniunea Euroasiatică, notează Nr2.ru.
Vicepremierul rus a precizat că Moscova va continua să finanțeze diferite proiecte sociale în Transnistria și va monitoriza personal implementarea acestora. Până în luna septembrie, Federația Rusă va transmite Transnistriei opt ambulanțe noi, iar până la sfârșitul acestui an va repara clădirile câtorva spitale, grădinițe și școli din regiune și va construi un bloc nou pentru facultatea de medicină din cadrul universității de stat a Transnistriei.
Stiri relevante
28.02.2023
10:59
2722
Rogozin anticipează o baie de sânge, dacă ucrainenii vor intra în Transnistria. Autoritățile de la Chișinău ar fi „DEPENDENTE” de „economia transnistreană” și nu ar permite ucrainenilor să acapareze depozitele cu MUNIȚII de la Cobasna
23.11.2020
11:59
7129
VIDEO // Rogozin sugerează că Dodon COLABORA cu Plahotniuc, inclusiv atunci când dânsul a fost declarat PERSONA NON GRATA pe teritoriul R. Moldova. „Cred că el încă ne va surprinde cu sinceritățile sale”
19.06.2019
19:46
7395
VIDEO // Andrian Candu oferă DETALII despre Vlad Plahotniuc, care a fost amenințat de serviciile secrete RUSEȘTI: „Nu este în SUA. M-am văzut cu dumnealui și va REVENI în timpul cel mai apropiat”
25.05.2018
10:19
3390
Rogozin pleacă „în COSMOS”: Putin i-a dat o nouă funcție celui care a jignit de nenumărate ori R. Moldova
02.09.2017
10:00
13779
Dodon e DESFIINȚAT pentru că a pus subiectul cu Rogozin pe ordinea de zi a CSS: „Ai mers la Teheran și l-ai SĂRUTAT într-un loc și ai venit înapoi. Nu transformi în FARSĂ ședința CSS?”
02.08.2017
15:20
7473
Rogozin, care a fost declarat PERSONA NON GRATA în R. Moldova, a explicat de ce a șters mesajele denigratoare la adresa României
30.07.2017
19:01
7541
Dmitri Rogozin: România este o marionetă a SUA. Avionul lui Meleşcanu a evitat o escală în Rusia
24.07.2017
14:20
7767
DECLARAȚIE // „Igor Dodon pângărește simbolurile de stat, acordând recunoaștere unor trupe TERORISTE”
22.07.2017
12:30
5207
Rogozin RECIDIVEAZĂ cu o nouă aroganță și spune că „autoritățile R. Moldova sunt foarte CIUDATE”
17.07.2017
11:04
11011
Dmitri Rogozin, despre discursul lui Vlad Plahotniuc privind Transnistria: „Ştie cineva de ce miliardarul cheamă la un război pe Nistru?”
23.12.2016
20:41
3764
Rogozin nu RENUNȚĂ. Vine la Chișinău pentru a se întâlni cu Igor Dodon
28.02.2023
10:59
23.11.2020
11:59
19.06.2019
19:46
25.05.2018
10:19
02.09.2017
10:00
02.08.2017
15:20
30.07.2017
19:01
24.07.2017
14:20
22.07.2017
12:30
17.07.2017
11:04
23.12.2016
20:41
Top stiri
13.11.2026
00:57
246
Nebius planifică investiții de până la 45 de miliarde de dolari în 2027, pe fondul întârzierilor
12.11.2026
23:26
313
Patru militari au murit după prăbușirea unui elicopter S-70 în Turcia
12.11.2026
22:57
382
Pană la Outlook: utilizatori din întreaga lume, afectați
12.11.2026
22:15
371
Prognoza pentru 13–19 noiembrie: răcire bruscă, apoi vreme mai blândă
12.11.2026
22:13
371
Mark Rutte: Este foarte greu de spus dacă pacea în Ucraina este mai aproape
12.11.2026
21:57
382
Maia Sandu, discuții cu liderii europeni la Dublin despre securitate și aderarea la UE
12.11.2026
20:51
416
Opt morți după prăbușirea unui bloc la New York; 250 de pompieri caută supraviețuitori
12.11.2026
20:43
434
Alexei Buzu a prezentat la Interreg 2026 prioritățile Republicii Moldova
12.11.2026
19:54
540
Putin își menține cererile și propune o misiune umanitară la Kostiantînivka
12.11.2026
19:49
470
Jensen Huang demisionează de la conducerea Nvidia; Colette Kress asigură interimatul
12.11.2026
19:45
527
Jensen Huang, vizionarul Nvidia, doborât de propriile decizii și de viața personală
12.11.2026
19:38
479
Zelenski cere Europei un rol direct în negocierile de pace privind Ucraina
12.11.2026
18:47
591
Datoria publică mondială: Moldova are 9 miliarde de dolari și ocupă locul 136
12.11.2026
18:43
465
Comisia paritară reia discuțiile despre reforma administrației locale și finanțarea investițiilor
12.11.2026
18:31
489
Moldova, pe locul 77 în clasamentul democrației: doar 16% dintre țări au democrații depline
12.11.2026
18:22
503
Opt morți și 17 răniți după prăbușirea unui bloc de trei etaje la New York
12.11.2026
17:41
494
Programul de reformă a administrației publice pentru 2027–2030, discutat într-un atelier
12.11.2026
17:34
596
De la vedeta AI la demisie: Jensen Huang, în centrul dezvăluirilor despre două relații
12.11.2026
17:30
498
Mai multe persoane, împușcate într-o sală de sport din apropierea Casei Albe
12.11.2026
17:13
490
Claudiu Năsui și ambasadorul SUA la Chișinău au discutat despre cooperarea economică
12.11.2026
16:56
624
Macron cere o viziune clară înaintea negocierilor cu Rusia; Merz spune că prioritar este ca Putin să ajungă la masa discuțiilor
12.11.2026
16:50
559
Moldova își pregătește aplicarea normelor UE privind libera circulație a mărfurilor
12.11.2026
16:34
563
Meta dezactivează conturile de socializare ale lui Russell Brand
12.11.2026
15:54
471
Reguli noi pentru echipajele navelor sub pavilionul Republicii Moldova
12.11.2026
15:32
472
Claudiu Năsui a discutat cu ambasadorul SUA despre aprofundarea relațiilor economice
13.11.2026
00:57
12.11.2026
23:26
12.11.2026
22:57
12.11.2026
22:15
12.11.2026
22:13
12.11.2026
21:57
12.11.2026
20:51
12.11.2026
20:43
12.11.2026
19:54
12.11.2026
19:49
12.11.2026
19:45
12.11.2026
19:38
12.11.2026
18:47
12.11.2026
18:43
12.11.2026
18:31
12.11.2026
18:22
12.11.2026
17:41
12.11.2026
17:34
12.11.2026
17:30
12.11.2026
17:13
12.11.2026
16:56
12.11.2026
16:50
12.11.2026
16:34
12.11.2026
15:54
12.11.2026
15:32
Actualitate
Parteneri
Stiri
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Fost șef al SBU: Unirea R. Moldova cu România e decizia Chișinăului. Cum pot Kievul și Bucureștiul să contracareze dronele rusești
FOTO // Zboruri de la Chișinău spre Istanbul, de la 39 de euro. Compania Polaris a inaugurat PRIMA sa cursă și anunță alte ZECE destinații
Black Friday la HiSky // Până la 50% REDUCERE la bilete de avion, pentru toate destinațiile companiei
Punct de vedere NAȚIONAL
Curs valutar
Sondaj
Prietenii noștri

















