Revoluția lui Urinato Rahatnâi

Ieri am discutat despre estetica trembolentă și designul cotropitor al revoluțiilor, răscoalelor, rebeliunilor, răsturnărilor de putere, loviturilor de stat etcetera și viceversa.

Colesovnazadov spunea că ar prefera să atace guvernul sau parlamentul, sau președinția cu un trandafir sau un fir de iasomie la cheutoare, ca georgienii șevardnadzi sau tunisienii benbela. Sau cu o crizantemă, dacă ar fi ca asaltul să aibă loc toamna. Eu ziceam că busuiocul sau cicoarea se potrivesc mai bine pentru o revoluție, prima pentru mirosul stimulativ, afrodiziac, iar cea de-a doua pentru albastrul rebel, demn și adevărat. Dar și loboda, și troscotul, și știrul nu sunt de neglijat când ataci adversarii politici, căci sunt veridice și rezistente la sapă de lemn. De aceea, faptul că miroznei de flori și iarbă verde partidul lui Renato Usatîi i-a preferat izul, eufemistic vorbind, de urină și fecale ne-a surprins întrucâtva. Până la urmă însă am căzut de acord că imperialiștii americani au dreptate: despre gusturi nu se discută. Cu atât mai mult - despre gustul pentru excremente.

Acum stau și mă gândesc că, lucrând la trenuri și vagoane, Usatîi s-o fi ales și cu imunitate de vidanjor la putoare. Pe scurt, nu-i invidiez deloc pe bălțeni.

Al vostru composter, experimentel, Ion Buraga