REVOLTĂTOR // O echipă de medici din R. Moldova s-ar fi prefăcut că a operat pe creier un copil de doi ani. I-au extirpat o bucată de scalp pe care nu au mai pus-o la loc. Fetița, salvată de neurochirurgii din România

UPDATE // Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale (MSMPS) nu poate investiga cazul fetiței de doi ani din R. Moldova care a rămas fără o bucată de scalp după o operație pe creier simulată la Chișinău, pentru că „nu a primit nicio petiție”.

„Ministerul nu a primit nicio petitie pe acest caz, iar doamna Druță (Elena Druță, cea care a făcut public acest caz pe Facebook - n.r.) refuză categoric să ofere informații care ne-ar ajuta să investigăm cazul”, a declarat pentru Ziarul NAȚIONAL Cristina Stratulat, purtătoarea de cuvânt a MSMPS.

Responsabila de la minister a refuzat să ne spună dacă instituția pe care o reprezintă se va autosesiza vizavi de acest caz și va porni o investigație proprie, întrucât numărul copiilor de doi ani cu tumori pe creier, operați în R. Moldova, nu este atât de mare, mai ales că postarea Elenei conține și date exacte, cum ar fi faptul că intervenția chirurgicală a fost efectuată în luna noiembrie 2017.

Citiți mai multe detalii AICI.

***

Ar fi luat bani de la părinți și s-ar fi prefăcut că au operat un copil de doi ani pe creier. Intervenția chirurgicală la o instituție medicală din R. Moldova a durat șase ore, în rezultatul căreia micuța s-a ales cu o bucată de scalp extirpată și care nu a mai fost pusă la loc.

Ulterior, medicii din România au stabilit că neurochirurgii din R. Moldova nici nu au extirpat tumoarea, prelevând doar material pentru „biopsie”. De altfel, medicii din R. Moldova le spuseseră părinților să se pregătească de ce e mai rău.

Totuși, neurochirurgii din România au salvat fetița.

Cazul este redat cu amănunte de Elena Druță, care a ajutat familia din R. Moldova să-și pună copilul pe picioare. Vedeți mai jos toată mărturia ei cutremurătoare de pe Facebook:

„Această postare va fi lungă: va fi despre cum e să fii copil de 2 ani în Republica Moldova și să ai tumoare benignă pe creier, despre cum e să fii operat în unul din spitalele publice de la noi, va fi despre medici și va fi despre sisteme. Sisteme care ucid și sisteme care salvează.

Detaliile ce urmează sunt reale, cazul este real, părinții și copilul există, în unul dintre satele Moldovei.

Cu un an și ceva în urmă, în luna noiembrie, părinții unei fetițe de puțin peste doi ani au aflat că fetița lor trebuie operată. Avea pe creierul ei de 2 ani o tumoare, care ulterior s-a dovedit a fi benignă. Intervenția chirurgicală s-a desfășurat în unul dintre spitalele publice de către un medic neurochirurg pediatru. Operația a durat 6 h. După operație, ca să explice părinților ce a reușit să facă, medicul a luat RMN-ul de până la operație și le-a arătat cu degetul pe imagini acea parte de tumoare, care potrivit lui, a reușit să o scoată. A mai afirmat că a încercat să facă mai mult, dar că tipul de tumoare era extrem de complicat și riscurile erau extrem de mari. După operație alt RMN nu a fost făcut. Părinții i-au mulțumit medicului, medicului asistent și anesteziologului. Mulțumirea a fost exprimată prin sume de bani. Imediat după operație s-a discutat și despre faptul că fâșia de craniu care a fost scoasă ca să poată fi făcută operația nu a fost pusă la loc. Medicul i-a liniștit, zicându-le că fetița va crește, craniul va continua să se dezvolte și acea gaură se va acoperi în mod natural.

Trec câteva luni, se face un RMN de control, iar concluzia este răvășitoare: tumoarea s-a extins din nou. Părinții revin la același spital, la aceiași medici. Medicii le zic că în Republica Moldova fetița nu mai are șanse. Să meargă undeva peste hotare. Un alt medic, cu vastă experiență, care cunoaște cazul și care participă la discuții, le zice părinților să se roage, pentru că fetița lor ar putea să moară în orice clipă.

Părinții, disperați, apelează la părinții mei. Pentru cine nu mă cunoaște personal, părinții mei lucrează peste hotare. În Italia mai exact, dar nu în domeniul medicinei și, cu atât mai puțin, în cel al neurochirurgiei pediatrice. Vrem să ajutăm și nu știm cum: nu cunoaștem medici, nu cunoaștem specialiști și nici nu cunoaștem procedurile legale care să permită unui copil de 2 ani din Moldova să meargă să se trateze, cu sume mici sau fără niciun ban, într-unul din spitalele Italiei.

Apelăm pentru o consultație la o prietenă de familie, neurolog în Germania. Ei i se pare dubios faptul că nu a fost făcut un alt RMN după operație și ne recomandă un nume de neurochirurg la care să mergem la consultație. Mergem, eu îi însoțesc la spital, asist la discuții și adresez întrebări. La un moment dat, cade pe neașteptate următoarea afirmație: „păi în timpul operației din noiembrie nu a fost scos nimic, decât ceea ce era necesar pentru biopsie”. Eu, șocată, insist, cum e posibil, medicul le-a arătat părinților partea de tumoare care a fost extirpată, părinții i-au dat bani, medicul a zis că a făcut tot posibilul etc. Dl neurochirurg ne zice să fim recunoscători că nu s-a făcut mai mult. Situația, la acel moment, ar fi putut să fie mai gravă, dacă medicii din noiembrie s-ar fi băgat mai mult pe creierul fetiței.
Medicul nu ia bani pentru consultație și ne recomandă un nume: un neurochirurg din București. Contactez clinica, expediez informații medicale despre starea fetiței, echipa de acolo o analizează și stabilesc o dată și o oră pentru examinarea copilului. La început de mai, fetița e operată la București, într-o clinică privată, de către un medic neurochirurg care zâmbește, care îi face complimente micuței și care o face să râdă. Medicul reusește să extragă de pe creierul ei mai bine de 80% din tumoare, operația durează 3 ore și decurge chiar mai bine decât își propusese echipa. A doua zi, fetița este pusă pe picioare. Ea merge fără să șchiopăteze, în aplauzele echipei medicale și nu doar medicale. Cu toții se bucură de fetița asta mică cu ochi albaștri.

Medicii de la București nu înțeleg ce s-a făcut la Chișinău timp de 6 ore de operație în noiembrie. Mai zic și că nu înțeleg de ce bucățica de craniu nu a fost pusă la loc, acum acea fâșie este protejată doar de piele și este extrem de vulnerabilă. De asemenea, mai zic că, atunci când fetița va fi mare, va fi nevoie de o operație separată, pentru a acoperi respectivul loc cu o bucată de chestie artificială.

După operație fetița a început să vorbească din nou și a început să rostească din nou noi și noi cuvinte. La consultația repetată după câteva luni de la operația din București nu au fost identificate dimensiuni în creștere ale tumorii. La fel și la distanță de alte câteva luni.

Serviciile medicale de la București (intervenție chirurgicală, spitalizare, analize) au costat puțin peste 7 000 de euro. Nu 20 000, și nici 200 000, ci 7 000 de euro.

Pe toată durata spitalizării, fetiței i-au fost alături ambii părinți și sora mai mare, asta pentru ca ea să fie liniștită și să nu plângă de dorul unuia sau altuia. Fetița era înconjurată de zâmbete, glume și răsfățată cu „gogoșică, puișor etc.”. Dacă era nevoie, personalul medical își scotea tipicele halate, doar ca să nu streseze fetița. Pentru ea, probabil, halatele de medici erau asociate cu prea multă durere și începea să plângă puternic doar la vederea acestora.

Când vorbește despre experiența de la București, mama fetiței se luminează la față. Expresia feței i se înseninează, începe a zâmbi și povestește despre cât de frumos vorbea toată lumea cu ei și despre ce atitudine plăcută a avut toată echipa de acolo.

Când vorbește despre experiența din noiembrie, într-unul din spitalele publice din Moldova, mama fetiței își amintește că după operație era atât de frig în salon și că ea învelise fetița cu păturile pe care le avea la dispoziție. Iar căpșorul ei operat mama i-l încălzea cu propria ei respirație.

Mama fetiței își mai amintește de altă mamă care suferea alături de fata ei, care plângea de durere. Chemată insistent să intervină, să facă ceva împotriva durerii, sora medicală a răspuns cu iritație și cu întrebarea „da și mai vre ș-așeia?!!”. Mama fetiței își mai amintește de bani băgați în buzunare, pentru o atitudine mai îngăduitoare și folosește expresii de genul „iadul pe pământ, acolo era iadul pe pământ”.

———————————

Eu nu știu de ce medicul din Chișinău a făcut ce a făcut. Eu cred că el e conștient că a luat bani (el și colegii) pentru o operație în care nu a făcut nimic. De fapt, bani au luat toți, de la medici și până la asistente. Eu nu știu dacă el e conștient de faptul că el nu-i un medic bun. Eu presupun că el crede că ceea ce el a făcut în timpul operației chiar e maximum pentru așa cazuri. Eu vreau să reamintesc că el e neurochirurg pediatru. Adică el face operații pe creiere de copii. Și el nu are idee că la distanță de câteva ore de mers cu trenul sunt medici care pot face mult mai mult. Și, mai ales, acești medici vorbesc româna. Nu turca, nu germana, nu italiana. Medicii din București vorbesc aceeași limbă ca și părinții din Moldova ai căror copii au tumori pe creier.

———————————

Eu mă întreb câți părinți au auzit aceleași cuvinte: că nu se mai poate face nimic în Moldova, că să se roage, că nu mai este nimic de făcut, că s-a făcut tot posibilul, că fiul/fiica lor ar putea să moară în orice moment. Și mă întreb câți părinți ar fi putut să își salveze copilul cu suma de 7 000 de euro.

În aceste zile simt mare frustrare pentru sistemul în care trăiesc. Adică pentru țara asta. Simt deznădejde din cauza studenților de la Medicină care cumpără examene și din cauza profesorilor care le vând notele. Simt deznădejde din cauza medicilor care iau bani pentru operații în care nu au făcut nimic și simt deznădejde din cauza tuturor medicilor buni și onești din sistem care tac. Simt deznădejde la gândul că trebuie să ai relații în țara asta ca să găsești prin zeci de apeluri medici buni într-un anumit domeniu și asta îți garantează și o atitudine prietenoasă ulterior. Simt deznădejde când aud că medicii nu au știut să recunoască un cancer sau atunci când văd un cancer acolo unde el nu-i. Am auzit prea multe istorii de acest gen în jurul meu.
Și, mai ales, simt frustrare pentru că ceea ce în sondaje este măsurat ca „lipsă a încrederii în sistemul judecătoresc” în viața reală se transformă întru-un medic neurochirurg pediatru nepedepsit.

Într-un sistem corupt și nedemocratic ca al nostru acest caz va ramâne nepedepsit nu doar pentru că părinții nu au încredere în judecători, dar și pentru că tot ei se tem de repercursiuni negative. Se tem să denunțe un medic care a stat 6 ore cu bisturiul pe creierul copilului de 2 ani, a luat doar masa pentru biopsie, nu a pus bucățica de craniu la loc, a mințit și a fost aproape să distrugă speranța.

Iar în acest cadru de deznădejde unica speranță mai vine din faptul că cele 7 000 de euro au fost adunate mână de la mână, că oamenii în Moldova încă se mai solidarizează și încă se mai ajută.

Iar dacă vor ajunge să se solidarizeze împotriva corupției, atunci, poate, țara asta va începe să se schimbe într-o țară în care copiii și adulții nu mai mor cu zile”.