REȚINUȚI // Legătura dintre un funcționar al Curții de Apel, un creditor și un administrator al unui SRL
2435
Trei persoane au fost reţinute de ofiţerii Centrului Național Anticorupție (CNA) şi procurori, fiind bănuite de trafic de influenţă şi luare de mită.
Este vorba despre administratorul insolvabilităţii unui SRL, un funcţionar din cadrul Curţii de Apel Chişinău şi unul dintre creditorii întreprinderii aflate în insolvabilitate.
Potrivit denunţătorului (un alt creditor), primii doi, acţionând în complicitate, ar fi pretins de la el 85 de mii de lei şi 500 de euro în schimbul depunerii cererii de demisie ca administrator de insolvabilitate, pentru numirea altui administrator.
Banii urmau să fie împărţiţi între funcţionarul public, administratorul care nu-şi îndeplinea corespunzător atribuţiile şi unul dintre creditori. Funcţionarul, contra sumei de 500 de euro, ar fi avut „misiunea” de a influenţa decizia judecătorului Curţii de Apel Chişinău în vederea admiterii cererii.
Cei trei bănuiţi au fost reţinuţi pentru 72 de ore.
Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, bănuiţii riscă o amendă de până la 200 de mii de lei sau până la șapte ani de închisoare.
06.06.2016
12:05
4418
DETALII // De la cine a cerut angajatul CNA mită de o SUTĂ de mii de euro
06.06.2016
09:46
3001
Ofițer anticorupție, REȚINUT pentru trafic de influență
01.06.2016
12:19
3347
Poliţist din Florești, reţinut cu mită de zeci de mii de lei
03.05.2016
10:09
2948
Un polițist de frontieră, învinuit de trafic de influență. Pentru ce a cerut mită
29.04.2016
10:16
2802
OPT mii de euro pentru a mușamaliza o cauză penală. Poliţist şi avocat, REȚINUȚI
21.03.2016
09:42
3539
Psiholog cu epoleţi, bănuit de trafic de influenţă
05.03.2016
18:18
5039
AREST la domiciliu pentru procurorul care ar fi luat mită de 12 mii de euro
18.02.2016
09:37
3098
Administratorul unui SRL, cercetat penal pentru trafic de influenţă
14.11.2015
10:46
3527
LOVITURĂ pentru Renato Usatîi. CNA se ia de primarii Partidului Nostru
06.11.2015
12:34
2775
Au vrut să mituiască un polițist de frontieră și riscă să ajungă după gratii
29.10.2015
09:31
2581
Briceni // Omul legii a solicitat 450 de dolari pentru a scăpa de un dosar penal o persoană
16.10.2015
11:47
3062
Poliţist din Soroca, CONDAMNAT şi luat sub strajă din sala de judecată
17.03.2026
17:16
2
Moscova este pe cale să mai PIARDĂ un aliat. Putin îi răspunde lui Trump, după ce liderul SUA a declarat că are „onoarea de a cuceri Cuba”, dar evită să-l critice pe liderul de la Casa Albă
17.03.2026
17:08
73
Moldova primește încă 189 de milioane de euro de la UE pentru reforme și investiții în infrastructură și energie
17.03.2026
16:23
121
Val de lansări Apple: MacBook Neo ieftin, AirPods Max 2 și iPhone 17e, plus noi MacBook Pro, iPad Air și monitoare Studio Display
17.03.2026
15:48
354
Prognoza METEO pentru următoarele 4 săptămâni. Cum va fi vremea de Paștele ortodox
17.03.2026
15:40
269
Pansament inteligent creat în Australia promite să schimbe tratamentul rănilor cronice
17.03.2026
15:08
461
ULTIMA ORĂ // Minciunile lui Ion Ceban, DEMONTATE. Autoritățile spun că NU pot admite ca zeci de mii de oameni să ajungă în spitale, iar rețeau de alimentare cu apă să fie CONTAMINATĂ. Bălțenii ar putea avea APĂ la robinete în această seară
17.03.2026
14:39
366
Calificările din Republica Moldova, recunoscute și comparabile în spațiul european al educației și formării
17.03.2026
14:26
313
Casa Verde 2026: granturi de până la 200.000 de lei pentru încă 1.000 de gospodării care își renovează energetic locuințele
17.03.2026
13:46
378
Maia Sandu consolidează cooperarea culturală cu Grecia printr-un nou memorandum semnat la Chișinău
17.03.2026
13:07
426
Procuratura Generală deschide dosar penal după declararea stării de alertă de mediu pe Nistru
17.03.2026
12:53
329
Gecko Robotics semnează cel mai mare contract de robotică al Marinei SUA pentru mentenanța flotei
17.03.2026
12:02
366
MEC lansează consultări publice pentru Concepția noii discipline școlare „Psihologie” în liceu
17.03.2026
11:56
482
ULTIMA ORĂ // Războiul sângeros pornit de Putin împotriva Ucrainei, tot mai resimțit de cetățenii R. Moldova. O dronă de LUPTĂ, cu încărcătură EXPLOZIVĂ, depistată la Tudora. Aparatul a survolat spațiul aerian al R.Moldova la joasă altitudine
17.03.2026
11:54
417
Deținut de 41 de ani, condamnat la încă 8 ani și 4 luni pentru distribuirea ilegală de metadonă în penitenciarul din Chișinău
17.03.2026
11:31
430
Cei mai buni elevi chimiști din țară, premiați la Olimpiada Republicană la Chimie 2026
17.03.2026
10:18
467
Studiu clinic: 24 de minute de muzică special concepută cu ritm auditiv reduc cel mai eficient anxietatea
17.03.2026
09:59
423
Angajat al Agenției Servicii Publice, trimis în judecată pentru trafic de influență și corupere pasivă la examenele auto de la Bălți
17.03.2026
09:45
608
Notă de protest cu PROBA pe masă - sticla cu OTRAVA din Nistru. Ambasadorul rus, convocat la MAE
17.03.2026
08:00
581
Horoscopul zilei 17.03.2026
17.03.2026
07:12
805
De ce Putin doar privește când Iranul, partener strategic al Rusiei, arde? Calculele duble ale Rusiei și lovitura primită de Kremlin
620
Industria de outsourcing de 300 de miliarde de dolari a Indiei, pusă la încercare de valul inteligenței artificiale
16.03.2026
23:55
673
Warren cere explicații Pentagonului pentru accesul acordat inteligenței artificiale Grok la rețele militare clasificate
676
Adolescente dau în judecată xAI a lui Musk, acuzând Grok că a generat imagini pornografice cu ele
16.03.2026
23:03
672
Nvidia lansează DLSS 5, tehnologie AI care crește fotorealismul în jocuri și promite aplicații dincolo de gaming
16.03.2026
22:54
524
Apple își consolidează ecosistemul de editare video: achiziționează MotionVFX pentru a întări Final Cut Pro și Creator Studio
Val de lansări Apple: MacBook Neo ieftin, AirPods Max 2 și iPhone 17e, plus noi MacBook Pro, iPad Air și monitoare Studio Display
Pansament inteligent creat în Australia promite să schimbe tratamentul rănilor cronice
Calificările din Republica Moldova, recunoscute și comparabile în spațiul european al educației și formării
Casa Verde 2026: granturi de până la 200.000 de lei pentru încă 1.000 de gospodării care își renovează energetic locuințele
1 MDL
1 EUR
20.05
1 USD
17.47
1 RON
3.94
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40


Inapoi














