REPORTAJ FOTO // „Chinurile” numirii lui Mihai Poalelungi în fruntea CSJ. Replici tăioase și protestatari la ședință
2975
Zeci de persoane care susțin că sunt împotriva capturării sistemului judiciar au protestat în această dimineață în fața Consiliului Superior al Magistraturii, împotriva intenției acestuia de a-l alege pentru un nou mandat de președinte al Curții Supreme de Justiție pe Mihai Poalelungi.
Chiar dacă și-au dorit să asiste la ședință, protestatarii au fost opriți să intre în clădire, accesul fiind oferit doar reprezentanților presei și liderilor protestatarilor.
Criticile și acuzațiile la adresa lui Poalelungi au curs gârlă atât din partea protestatarilor, cât și a unor membri ai CSM.

„Candidatul este compromis”, încerca să convingă membrii CSM consilierul municipal Ilian Cașu.
„Domnilor membri ai CSM, anulați concursul”, insista liderul Platformei DA, Andrei Năstase.

Ultimul a prezentat și o probă potrivit căreia, în 2010, Mihai Poalelungi ar fi purtat o corespondență electronică cu omul de încredere al lui Vlad Plahotniuc, Dorin Damir, privind Partidul Național Liberal.
„O foaie xerox nu reprezintă o probă. Haideți să discutăm lucruri reale”, a sărit președintele CSM, Victor Micu, în apărarea lui Poalelungi.
„Aștept să îmi trimiteți informația și pot să vă asigur că o vom examina”, a spus pe un ton calm procurorul general Corneliu Gurin, întrebat de ce Procuratura Generală nu vrea să se autosesizeze în acest caz.

Întrebarea despre corespondența cu Damir pare să îl fi deranjat pe Poalelungi, care a părăsit sala de ședințe a CSM și nu a mai revenit.
Ministrul Justiției, Vladimir Cebotari, a fost întrebat de ce numele lui Poalelungi nu se regăsește în lista judecătorilor de la care statul intenționează să recupereze prejudiciile suportate urmare a dosarelor pierdute la CEDO.
„Pot să vă asigur că această listă este mereu în lucru și va fi analizat și numele domnului Poalelungi”, a declarat oficialul, răspunsul său fiind huiduit de protestatari.
Dezbaterile aprinse din sala de ședințe a CSM s-au produs pe fundalul protestelor de afară. „Vrem justiție curată!”, „Plahotniuc, ia-ți mâna de pe Curte”, „Miliardul înapoi, Poalelungi – la gunoi”.
Profesorii universitari, membri ai CSM, au evitat să se implice în discuții, urmărind tăcuți schimbul de replici dintre Poalelungi, Micu, Gurin și Cebotari, pe de o parte, și membrii CSM Tatiana Răducan, Dumitru Visternicean și protestatari, pe de altă parte.
24.03.2025
12:32
05.09.2020
17:44
18.08.2020
11:57
27.07.2020
17:00
10.07.2020
13:51
10.07.2020
08:30
01.07.2020
12:13
24.06.2020
11:46
23.06.2020
17:30
19.06.2020
16:36
31.07.2026
06:20
31.07.2026
05:42
31.07.2026
04:29
31.07.2026
03:38
31.07.2026
03:15
31.07.2026
02:50
31.07.2026
02:26
31.07.2026
02:22
31.07.2026
02:21
31.07.2026
01:43
31.07.2026
01:20
31.07.2026
00:55
31.07.2026
00:50
31.07.2026
00:19
30.07.2026
23:57
30.07.2026
23:47
30.07.2026
23:44
30.07.2026
23:35
30.07.2026
23:34
30.07.2026
23:24
30.07.2026
23:03
30.07.2026
23:03
30.07.2026
22:51
30.07.2026
22:45
30.07.2026
22:18
Senatul SUA blochează la limită rezoluția de sancționare politică a lui Trump pentru modul în care gestionează războiul cu Iranul
Marii giganți tech bagă sute de miliarde în AI, dar investitorii cer dovezi clare că banii se întorc în profit
Cum transformă poliția tinerii hackeri în specialiști legitimi în securitate cibernetică
Modelele Anthropic au spart sistemele a trei companii în timpul unor teste de securitate cibernetică


















