REINTEGRAREA R. Moldova, înfăptuită natural. Populația din stânga Nistrului NU crede în viabilitatea Transnistriei conduse de Krasnoselski: 356 833 sunt cetățeni ai R. Moldova și dețin acte de identitate recunoscute la nivel mondial
2457
Cetățenii din stânga Nistrului nu cred în viabilitatea așa-zisei „republici moldovenești nistrene”, iar din acest motiv depun solicitări pentru obținerea actelor de identitate emise de Chișinău și recunoscute pe plan mondial.
Potrivit datelor furnizate de Agenția Servicii Publice, la 31 decembrie 2025, în Registrul de stat al populației erau luați în evidență 364 885 de locuitori domiciliați în localitățile din stânga Nistrului și municipiul Tighina, dintre care 356 833 sunt cetățeni ai Republicii Moldova.
Din totalul persoanelor înregistrate, 298 851 dețin acte de identitate de uz intern, iar 337 516 pașaport al cetățeanului Republicii Moldova.
Totodată, în evidențele Registrului de stat al populației se regăsesc 8 052 de persoane străine, inclusiv titulari ai permiselor de ședere permanentă și provizorie, apatrizi, refugiați, beneficiari de protecție umanitară, precum și persoane luate în evidență care au intrat în R. Moldova prin regiunea transnistreană, traversând frontiera de stat moldo-ucraineană.
Majorarea numărului de persoane luate în evidență se datorează, inclusiv, aplicării prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 757/2024, prin care Agenția Servicii Publice a asigurat înregistrarea inițială din oficiu în Registrul de stat al populației a copiilor care nu dețineau acte de identitate, la adresa de domiciliu sau de reședință temporară a mamelor acestora.
Datele demografice indică o structură echilibrată a populației, cu 172 943 de bărbați și 191 942 de femei. Structura pe vârste relevă o populație preponderent matură, aproximativ 60% având vârste cuprinse între 20 și 59 de ani, în timp ce persoanele de 60 de ani și peste reprezintă circa un sfert din total, proporție semnificativă care confirmă tendința de îmbătrânire demografică.
Procesul de documentare a locuitorilor din stânga Nistrului reflectă angajamentul constant al autorităților Republicii Moldova de a facilita reintegrarea acestora în cadrul legal național, prin asigurarea accesului la servicii publice și garantarea drepturilor fundamentale. În același timp, cetățenii R. Moldova beneficiază de avantajele statutului de țară candidată la aderare la Uniunea Europeană, inclusiv de libera circulație în spațiul UE și de acces la multiple oportunități economice, educaționale și sociale.
Conform Henley Passport Index 2025, pașaportul Republicii Moldova se situează pe locul 44 din 227 de țări, oferind deținătorilor posibilitatea de a călători fără viză sau cu viză la sosire în aproximativ 120 de destinații. De acest beneficiu se bucură inclusiv locuitorii din localitățile din stânga Nistrului și municipiul Tighina.
07.03.2026
17:20
266
148 de elevi talentați se întrec la Olimpiada Republicană de Informatică la UTM, cu probe digitale și accent pe viitorul tehnologic
07.03.2026
14:20
445
72 de elevi din toată țara premiați la Olimpiada Republicană de limba franceză și limba germană
633
Fabrică globală de dezinformare: cum profită creatorii online de videoclipurile AI despre războiul dintre SUA, Israel și Iran
788
Primarul Londrei, Sadiq Khan, curtează Anthropic să se mute la Londra pe fondul conflictului companiei cu Pentagonul și administrația Trump
621
Pokémon acuză Casa Albă că i-a folosit ilegal imaginile în meme-uri pro-Trump
06.03.2026
20:22
643
Cer senin și nopți reci în Republica Moldova, sâmbătă, 07.03.2026
06.03.2026
19:58
811
Maia Sandu promite spitale moderne și porturi dezvoltate la Cahul și Giurgiulești în cadrul unei vizite în sudul țării
664
Poliția britanică intensifică patrulele după apariția pe rețelele sociale a „războaielor între școli”
06.03.2026
17:47
700
MEC implică sute de profesori în consultările publice pentru noile concepții ale disciplinelor școlare din învățământul general
06.03.2026
17:39
721
Modelul austriac de formare a profesorilor, studiat de o delegație a educației din Republica Moldova în vizită la Viena și Linz
07.03.2026
17:20
241
148 de elevi talentați se întrec la Olimpiada Republicană de Informatică la UTM, cu probe digitale și accent pe viitorul tehnologic
07.03.2026
14:20
425
72 de elevi din toată țara premiați la Olimpiada Republicană de limba franceză și limba germană
07.03.2026
08:10
539
Horoscopul zilei 07.03.2026
615
Fabrică globală de dezinformare: cum profită creatorii online de videoclipurile AI despre războiul dintre SUA, Israel și Iran
775
Primarul Londrei, Sadiq Khan, curtează Anthropic să se mute la Londra pe fondul conflictului companiei cu Pentagonul și administrația Trump
06.03.2026
23:04
799
Bill Gates obține undă verde în SUA pentru primul reactor nuclear Natrium TerraPower din Wyoming
06.03.2026
22:35
584
Microsoft, Google și Amazon garantează accesul la Anthropic Claude pentru clienții civili, în pofida interdicției Pentagonului
613
Pokémon acuză Casa Albă că i-a folosit ilegal imaginile în meme-uri pro-Trump
06.03.2026
20:22
634
Cer senin și nopți reci în Republica Moldova, sâmbătă, 07.03.2026
06.03.2026
19:58
796
Maia Sandu promite spitale moderne și porturi dezvoltate la Cahul și Giurgiulești în cadrul unei vizite în sudul țării
658
Poliția britanică intensifică patrulele după apariția pe rețelele sociale a „războaielor între școli”
06.03.2026
18:23
650
Tot mai multe țări se pregătesc să interzică rețelele sociale pentru copiii sub 16 ani
06.03.2026
18:10
660
TriZetto recunoaște furtul datelor medicale și personale a peste 3,4 milioane de americani, după un an de breșă nedetectată
06.03.2026
17:47
693
MEC implică sute de profesori în consultările publice pentru noile concepții ale disciplinelor școlare din învățământul general
06.03.2026
17:43
620
Indonezia introduce restricții de vârstă pentru accesul copiilor la rețelele de socializare
06.03.2026
17:39
715
Modelul austriac de formare a profesorilor, studiat de o delegație a educației din Republica Moldova în vizită la Viena și Linz
635
Indonezia interzice accesul copiilor sub 16 ani la rețelele sociale și platformele online cu „risc ridicat” pentru protejarea minorilor
661
India: statul Karnataka anunță interzicerea rețelelor sociale pentru copiii sub 16 ani, între planuri ambițioase și semne de întrebare juridice
06.03.2026
16:17
677
Compania franceză de calcul cuantic Pasqal se listează printr-un SPAC de 2 miliarde de dolari, dar promite să rămână „franceză”
06.03.2026
15:11
1175
Dodon o trimite din nou pe Maia Sandu la Moscova, pentru ca să se roage de Putin să livreze gaz în R. Moldova/Transnistria. Socialistul a fost pus la punct: „Avem contract cu „Gazprom”… Dodon, sunați-l pe Putin și cereți respectarea înțelegerilor”
06.03.2026
15:05
698
Planul de formare continuă pentru 2026 va instrui circa 25.000 de cadre didactice și manageriale
06.03.2026
14:24
997
Maia Sandu, o nouă FUNCȚIE după încheierea mandatului de președinte al R. Moldova: „Voi contribui la DEZVOLTAREA țării”
06.03.2026
14:18
630
MEC lansează consultări publice pe noua Concepție a disciplinei „Biologia” în învățământul general
06.03.2026
12:40
768
Parlamentul examinează politicile de reintegrare și situația de securitate din Zona transnistreană
06.03.2026
12:20
831
Femeie din Ucraina, reținută în flagrant la Bălți cu peste 400 de mii de lei, plasată în arest preventiv pentru escrocherie
148 de elevi talentați se întrec la Olimpiada Republicană de Informatică la UTM, cu probe digitale și accent pe viitorul tehnologic
72 de elevi din toată țara premiați la Olimpiada Republicană de limba franceză și limba germană
Horoscopul zilei 07.03.2026
1 MDL
1 EUR
20.13
1 USD
17.34
1 RON
3.95
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40


Inapoi














