Reguli noi pe piața gazelor naturale, de la 1 ianuarie 2025: De unde vor trebui să achiziționeze gaze întreprinderile mari
2036
Ministerul Energiei
Toate întreprinderile mari din R. Moldova vor trebui să achiziționeze, începând cu 1 ianuarie 2025, gaze naturale doar pe piața liberă, la prețuri negociabile. Începând cu data de 1 ianuarie 2027, aceleași prevederi vor fi aplicate și întreprinderilor mijlocii autohtone. De asemenea, consumatorii casnici și instituțiile publice vor avea dreptul discreționar de a alege între piața liberă și piața reglementată, statul asigurând existența furnizorilor serviciului universal și de ultima opțiune, pentru securizarea livrărilor de gaze consumatorilor casnici.
Explicațiile au fost oferite joi, 16 mai, de către secretarul de stat al Ministerului Energiei, Constantin Borosan, la panelul de discuții „Reformele de piață și integrarea piețelor” din cadrul Forumului gazelor naturale.
Borosan a subliniat că Ministerul Energiei a realizat un salt important în procesul de dezvoltare și consolidare a sectorului energetic, precum și alinierea legislației din domeniul energetic la standardele Uniunii Europene.
În prezent, R. Moldova are opt furnizori alternativi pe piața gazelor naturale, tranzacții transparente prin intermediul Bursei Române de Mărfuri, dar și stocuri de gaze pentru asigurarea securității energetice.
„Sistem energetic european înseamnă diversitate, competitivitate și posibilitate de alegere. Ca să creezi o piață liberă, trebuie să pornești de la elementele fundamentale: infrastructură necesară, instituții puternice și voință pentru implementarea reformelor. Am creat toate aceste componente și acum avem opt furnizori alternativi pe piața gazelor naturale, tranzacții transparente prin intermediul Bursei Române de Mărfuri, stocuri de gaze pentru asigurarea securității energetice. Cu siguranță, piața gazelor din Republica Moldova se va dezvolta în continuare, iar procesul de integrare în spațiul energetic european va continua”, a afirmat Borosan.
În cadrul aceluiași eveniment, organizat în premieră la Chișinău, directorul Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Energetică (ANRE), Alexei Taran, a punctat că criza energetică, determinată de războiul din Ucraina, a accelerat procesul de reformare a sectorului energetic și de liberalizare a pieței gazelor naturale din R. Moldova.
„Datorită sprijinului partenerilor de dezvoltare, am implementat într-un ritm accelerat reformele necesare pentru liberalizarea pieței gazelor naturale. Am elaborat Codul rețelelor gazelor naturale, care a creat premise clare de activitate pe piață, am avizat platforma de tranzactionare a Bursei române de mărfuri, am ajustat condițiile de penetrare a pieței. În colaborare cu autoritățile și furnizorii, continuăm să eliminăm lacunele existente în procesul de liberalizare, să actualizăm cadrul de reglementare, astfel încât procesul să fie cât mai eficient”, a declarat Alexei Taran.
Menționăm că forumul a fost organizat de Ministerul Energiei cu suportul USAID, prin intermediul Proiectului Securitatea Energetică a Republicii Moldova (MESA) și în parteneriat cu BRM East Energy, filiala Bursei Române de Mărfuri, Transgaz și a reunit peste o sută de participanți, inclusiv reprezentanți ai autorităților publice din Republica Moldova și România, Secretariatul Comunității Energetice, operatori de sistem și traderi de gaze din R. Moldova și țări din regiune.
08.09.2026
17:42
08.09.2026
16:55
08.09.2026
16:29
08.09.2026
16:29
08.09.2026
15:39
08.09.2026
15:31
08.09.2026
14:37
08.09.2026
14:24
08.09.2026
14:22
08.09.2026
14:12
08.09.2026
14:01
08.09.2026
13:34
08.09.2026
17:42
08.09.2026
17:27
08.09.2026
16:55
08.09.2026
16:29
08.09.2026
15:39
08.09.2026
15:31
08.09.2026
14:37
08.09.2026
14:22
08.09.2026
14:12
08.09.2026
14:01
08.09.2026
13:34
08.09.2026
12:38
08.09.2026
11:40
08.09.2026
11:36
08.09.2026
11:26
08.09.2026
11:07
08.09.2026
10:58
08.09.2026
10:57
08.09.2026
10:41
08.09.2026
10:39
08.09.2026
10:27
08.09.2026
10:07
08.09.2026
09:01
08.09.2026
06:35
08.09.2026
06:28
ALARMANT // Statul nu știe exact câte companii deține: Parlamentul a prelungit ancheta în regim de urgență: „323 de întreprinderi sunt fără IDNO, iar salariile s-au majorat, în unele instituții, cu 80% fără nicio explicație!”
ONU renunță treptat la harta Mercator: Africa va fi reprezentată mai fidel. SUA s-au opus, iar Moldova s-a abținut
OPINIE // Se încheie era Sandu-Dodon! Cine va fi noua „locomotivă” a Moldovei și de ce nu mai funcționează simplul slogan despre UE?
CNAS pregătește un nou contract-cadru pentru medicii de familie: bilete de trimitere digitale și mai puțină birocrație
VIDEO, FOTO // Retrospectivă de excepție la Zilele Filmului Românesc: Marele Florin Piersic, OMAGIAT la Chișinău la împlinirea a 90 de ani
















