Reghina Apostolova-Ilan Șor: Am furat miliardul ca să ajut poporul sărăcit, pauperizat
3002
Trustia, elegii politikoase
Pe candidatul dublat la funcția de primar al Chișinăului Anghelina Apostolova-Ilan Șor l-am găsit neclintit ca un sfinx la biroul său faraonic, afișând pe fața-i prosperă, de lățime generoasă, expresia enigmatică a unui bancomat. „Cum se citește corect numele dumneavoastră dublu: de la stângala dreapta, ca în cetățenia moldo-română, sau de la dreapta la stânga, ca în cetățenia israeliană?”, a precizat reporterul nostru curios din fire. „Matale ai învățat matematica? Dacă schimbăm locul termenilor, suma se schimbă?”, replică prudent, dar cu suficientă fermitate, candidatul ermetic, și reporterul nostru înțelese că de data aceasta va trebui să se mobilizeze la maximum, având în față un intervievat trecut prin ciur și dârmon.
ZN: Totuși, sunteți un candidat-femeie sau o candidată-bărbat?
AAIȘ: Și, și. Prin asta suntem puternici. Doamna Anghelina în față, iar eu din spate.
ZN: Prin ce vă deosebiți de ceilalți candidați dubli, Năstase-Sandu, Ceban-Greceanâi?
AAIȘ: Noi promovăm femeia, o împingem din spate, o scoatem din umbră, iar Năstase și Ceban, alimentați în mod liberal, în pofida ideologiei de stânga, se suie în brațele femeilor care se alimentează ca pe vremea comunismului militar. Ei își bagă corpurile dulapoforme în față, lăsându-le pe ele în umbră. Și se numesc bărbați, salvatori ai poporului!? Rușine! Mai ales mi-i milă de Maia Sandu, fiindcă îi foarte fragilă, firavă… Îmi amintește de Maica Tereza.
ZN: Pe panourile dumneavoastră electorale scrie că „Am demonstrat că se poate”. Ați demonstrat că se poate ce?
AAIȘ: Am demonstrat că se poate fura un miliard, că se poate scăpa de justiție și că se poate face campanie electorală pe acești bani, nu-i clar?
ZN: Ați furat miliardul ca să intrați în politică, mai întâi în Orhei, apoi
AAIȘ: Spre deosebire de ei, eu nu numai vorbesc, dar și fac. Am furat miliardul ca să ajut acest popor sărăcit, pauperizat, adus la sapă de lemn de politicienii lacomi și hrăpăreți ca niște hiene! Îmi plânge sufletul cu lacrimi cât căpșunele când îi văd pe cetățenii care au venituri mai mici decât cheltuiește Jasmina mea pentru șervețele igienice.
ZN (zâmbind cu o ușoară doză de scepticism): Sunteți un haiduc modern.
AAIȘ: Crezi că eu sunt primul care am furat un miliard? Dar eu sunt primul care dau la popor, am deschis magazine cu pâine socială etcetera.
ZN: Păi și ceilalți hoți pot spune că au furat de dragul poporului, dar se tem să se deconspire, căci vor fi băgați la închisoare, de aceea își ascund banii, îi pun pe conturi străine.
AAIȘ: Dar eu de ce nu mă tem?
ZN: Tocmai asta voiam să vă întreb, de ce nu vă temeți, cum scăpați de justiția noastră independentă?
AAIȘ: Ba mă tem și eu. Dar nu mă ascund, fur deschis, transparent. Kroll a scris despre mine două volume de rapoarte. Am scăpat până acum și sper că voi scăpa și de acum înainte, fiindcă există și alți politicieni cu dragoste de popor, ca și mine.
ZN: Ne-ați intrigat! Numiți măcar unul.
AAIȘ: Matale nu știi?
ZN: Idee n-am.
AAIȘ: Dacă nu ai idee, nu trebuie să faci interviuri. La revedere și gud bai.
ZN: Vorbiți cumva de Plahotniuc?
AAIȘ: Matale ești incompetentă să discutați cu noi. (Intervievatul afișă o expresie de bancomat deconectat și reporterul nostru înțelese că trebuie să se rotunjească.)
ZN: Eu mă mândresc că dumneavoastră ați fost ales primar de Orhei, o mătușă de a mea v-a votat. („Bancomatul” dădu semne de interes.)
AAIȘ: Aceasta e o etapă depășită. Noi trebuie acum să cucerim Chișinăul, apoi, la toamnă toată țara.
ZN: Ca contracandidații dubli Năstase-Sandu, Ceban-Greceanâi? Nu e plagiat?
AAIȘ: Ei m-au plagiat pe mine. Eu primul am început, numai că nu-mi place să vorbesc înainte de a face. Eu vorbesc după.
ZN: Și ultima întrebare: nu credeți că interpreții ruși, Kobzon și omologii lor, pe care i-ați angajat să cânte de 9 mai, vor refuza să se urce pe scenă, dacă vor afla că îi plătiți cu bani furați?
AAIȘ: Matale doar ești urmașa Romei, nu-i așa? Te tragi de
ZN: Vă mulțumesc frumos pentru acest interviu neconvențional și instructiv. Așa să vă ajute justiția independentă!
Pentru conformitate: Frosi Buraga
29.12.2024
10:05
1817
Cine visează la revoluție?
22.12.2024
10:07
1897
Cine face listele?
15.12.2024
10:41
3223
Înțelepciunea rusească a lui Călin Georgescu
08.12.2024
10:25
3239
Ce îi unește pe Vlad Filat și Ilan Șor?
01.12.2024
10:18
2350
Unde a dispărut înțelepciunea rusească, dacă a fost?
24.11.2024
10:09
3522
Rusia are dreptul să bombardeze pe oricine, fiindcă e măreață
17.11.2024
10:23
2267
Baba Hârca și lecțiile ei de frumusețe
10.11.2024
10:32
2233
Pescarii se recunosc unii pe alții de departe
03.11.2024
10:05
1370
E mai bine să alegem politicieni corupți, decât integri
27.10.2024
08:39
1959
Hegemonia chineză va fi mai puțin hegemonică?
20.10.2024
10:14
1312
Arabii și pământul arabil
13.10.2024
10:09
2466
Sminteala și rachiul de orez
309
Silicon Valley, în fața unui proces istoric: Meta și YouTube, găsite vinovate că au creat dependență de social media care a afectat sănătatea mintală a tinerilor
27.03.2026
23:35
510
144 de elevi pasionați de știință participă la Olimpiada Republicană de Fizică de la Chișinău
27.03.2026
21:24
485
Gigantul SK hynix pregătește o listare uriașă în SUA pentru a reduce „RAMmageddon” și decalajul de evaluare față de rivalii americani
27.03.2026
20:19
594
Ploi de primăvară și temperaturi mai ridicate în Republica Moldova, sâmbătă 28.03.2026
27.03.2026
19:16
521
Maia Sandu și comisarul european Michael McGrath discută accelerarea reformelor în justiție și lupta anticorupție în Republica Moldova
27.03.2026
18:18
559
Alexandru Munteanu discută cu Michael McGrath reformele din justiție, combaterea dezinformării și sprijinul UE pentru parcursul european al Republicii Moldova
27.03.2026
17:54
562
MEC lansează a doua ediție a programului de bugetare participativă pentru Consiliile Elevilor din învățământul profesional tehnic
27.03.2026
17:40
586
Programul de educație multilingvă, prezentat la Bălți pentru extinderea în școlile din nordul țării
27.03.2026
17:36
608
Republica Moldova susține reforma OMC și un sistem comercial multilateral modern la Conferința Ministerială MC14 din Camerun
27.03.2026
17:34
540
Apple susține că niciun dispozitiv cu Lockdown Mode activat nu a fost compromis de spyware
526
Influencerul Angry Ginge cere interzicerea TikTok pentru copiii sub 14 ani și restricții pe X pentru minorii sub 16 ani
27.03.2026
16:37
612
Liceul „Mihai Eminescu” din Cimișlia, prima școală model care intră în reparație capitală; Ministerul Educației lansează licitația publică
27.03.2026
15:28
773
Procuratura Anticorupție atacă la apel achitarea în dosarul tentativei de deposedare a statului de bunuri imobile
27.03.2026
15:24
542
Bacalaureat 2026: 92 de centre de examen la nivel național, dintre care 31 în Chișinău
27.03.2026
15:10
632
Valeriu Chiveri explică cum Fondul de convergență poate apropia cele două maluri ale Nistrului prin proiecte sociale și de infrastructură
27.03.2026
14:32
2084
ULTIMA ORĂ // Veste BUNĂ pentru cetățenii R. Moldova - NU vor avea loc deconectări ale energiei nici astăzi. Acoperirea deficitului pentru orele de vârf se datorează României, Ucrainei și partenerilor europeni
27.03.2026
14:00
689
Maia Sandu, mesaj ferm la Adunarea Generală a Judecătorilor: reforma justiției trebuie continuată pentru ca legea să stea „în capul mesei”
27.03.2026
13:11
666
MEC elaborează Planul național 2026-2029 pentru prevenirea și intervenția în caz de bullying în școli
27.03.2026
12:14
751
Cea mai mare SCUMPIRE a motorinei de la începerea războiului din Orientul Mijlociu. Șoferii vor scoate din buzunarea 32,10 lei/litrul
27.03.2026
11:58
751
27 Martie, Ziua Demnității NAȚIONALE // Liderii de la Chișinău celebrează 108 ani de la Unirea Basarabiei cu România. Maia Sandu: „Unirea din 1918 a fost reîntoarcerea vitală în familie care ne-a salvat identitatea”
706
Polițiști și experți din Moldova instruiți cinci zile pentru investigarea tranzacțiilor cu criptomonede și combaterea criminalității financiare moderne
27.03.2026
10:40
725
Trei persoane trimise în judecată pentru corupere electorală în favoarea Blocului „Victorie/Победа” condus din umbră de Ilan Șor
676
Student condamnat la 5 ani de închisoare după ce și-a înjunghiat colegul într-o universitate din Chișinău
27.03.2026
08:45
693
Horoscopul zilei 27.03.2026
27.03.2026
05:11
898
Judecător federal obligă administrația Trump să retragă acuzațiile de „risc de securitate” la adresa Anthropic
FOTO // Un model din R. Moldova, noua iubită a celebrului actor american Sean Penn. Cei doi au fost suprinși sărutându-se pe străzile din Madrid
Jim Carrey a desenat o caricatură a Melaniei Trump care a pus Twitter-ul pe jar
Cât valorează inelul de logodnă personalizat primit de Maria Sharapova
Cum le-a schimbat trecerea timpului pe cele mai frumoase actrițe de la Hollywood. Imagini vechi de peste 20 de ani
1 MDL
1 EUR
20.25
1 USD
17.57
1 RON
3.97
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40

Inapoi














