RECOMANDĂRI // Filme și seriale noi de văzut în luna iunie 2022 pe Netflix
2553
În luna iunie ai ce să urmărești pe Netflix, așa că venim în ajutorul tău cu o listă de filme și seriale noi pe care nu trebuie să le ratezi.
Peaky Blinders – Sezonul 6
Este confirmat faptul că cel de-al șaselea sezon al serialului Peaky Blinders va fi ultimul, deși creatorul serialului, Steven Knight, a declarat că show-ul va continua cel puțin cu al șaptelea sezon. Deși seria TV va ajunge la final, povestea va continua într-o altă formă, a declarat Knight, fără a da declarații suplimentare, prin urmare fanii vor afla ce intenții are acesta într-un viitor apropiat. În sezonul 6, familia Shelby suferă o pierdere teribilă. După patru ani, odată cu sfârșitul Prohibiției, Tommy se apucă de comerțul cu opiu și se aliază cu cei mai mari dușmani ai săi.
Premiera: 10 iunie
Spiderhead
În schimbul comutării unor pedepse, într-un penitenciar ultramodern, condus de genialul vizionar Steve Abnesti (Chris Hemsworth), deținuții poartă dispozitive atașate chirurgical, prin care li se administrează doze de droguri care influențează emoțiile. Nu există gratii, celule sau salopete portocalii.
În Spiderhead, voluntarii încarcerați sunt liberi să fie ei înșiși. Până când nu mai sunt. Uneori, ei sunt o versiune mai bună. Vrei să te destinzi? Există un medicament pentru asta. Nu-ți mai găsești cuvintele?
Există un medicament și pentru asta. Dar când între doi subiecți, Jeff (Miles Teller) și Lizzy (Jurnee Smollett), se formează o legătură, drumul lor spre mântuire ia o turnură și mai întortocheată, pe măsură ce experimentele lui Abnesti avansează, încercând să redefinească limitele liberului arbitru.
Bazat pe povestirea scrisă de George Saunders și publicată în revista The New Yorker, Spiderhead este un thriller psihologic insolit și extrem de amuzant, regizat de Joseph Kosinski (TRON: Legacy, Top Gun: Maverick), cu un scenariu de Rhett Reese și Paul Wernick (Deadpool, Zombieland).
Premiera: 17 iunie
The Umbrella Academy – Sezonul 3
După ce reușesc să împiedice apocalipsa din anul 1963, membrii Umbrella Academy revin acasă, în prezent, convinși că au reparat cronologia o dată pentru totdeauna. Dar, după un scurt moment de bucurie, își dau seama că lucrurile nu sunt exact așa cum le-au lăsat, ba chiar deloc. Apar cei de la Sparrow Academy. Inteligenți, stilați și cam la fel de calzi ca un ocean înghețat, membrii Sparrow Academy intră imediat în conflict cu cei din Umbrella Academy într-o confruntare violentă, care se dovedește a fi cea mai mică dintre grijile lor.
Printre provocări, pierderi, propriile surprize și o entitate distructivă care seamănă haos în Univers și pentru care ar putea fi responsabili chiar ei, nu trebuie decât să convingă familia nouă și, poate, mai bună a tatei să îi ajute să repare ce a stricat sosirea lor. Vor reuși să revină la viețile lor preapocaliptice? Sau această lume nouă se va dovedi a fi mai mult decât o mică sincopă în cronologie?
Premiera: 22 iunie
The Man from Toronto
După ce sunt confundați unul cu altul, un antreprenor zăpăcit și un asasin celebru cunoscut drept Bărbatul din Toronto sunt nevoiți să facă echipă pentru a supraviețui. Filmul are o distribuție excelentă: Ellen Barkin, Kaley Cuoco, Kevin Hart și Woody Harrelson.
Premiera: 24 iunie
Interceptor
Rămasă singură la stația ei izolată de interceptare a rachetelor, o femeie se luptă pe viață și pe moarte cu teroriștii care îndreaptă către SUA 16 arme nucleare furate. Rolurile principale sunt interpretate de Elsa Pataky și Luke Bracey.
Premiera: 3 iunie
Hustle
Un selecționer ghinionist descoperă în Spania un jucător de baschet cu potențial de a deveni star și își propune să demonstreze că merită amândoi să ajungă în NBA. Filmul are o distribuție de zile mari: Adam Sandler, Ben Foster, Robert Duvall și Queen Latifah.
Premiera: 8 iunie
Halftime
În acest documentar intim, vedeta internațională Jennifer Lopez își analizează cariera polivalentă construită sub presiunea unei vieți trăite în lumina reflectoarelor.
Premiera: 14 iunie
Man Vs Bee
Comedianul britanic Rowan Atkinson (Mr. Bean) joacă în această comedie aproape mută despre războiul dintre îngrijitorul unei case și o albină.
Premiera: 24 iunie
God’s Favorite Idiot
Melissa McCarthy joacă alături de soțul ei, scenaristul și creatorul Ben Falcone, în acest serial de comedie despre un suflet aflat într-o misiune primită de la Dumnezeu.
Premiera: 15 iunie
Borgen – Power & Glory
Birgitte Nyborg, ministru de externe, riscă să-și vadă cariera distrusă după ce un conflict legat de petrol din Groenlanda amenință să provoace o criză internațională. Serialul prezintă ascensiunea către putere a lui Birgitte Nyborg Christensen, o politiciană centristă care devine prima femeie prim ministră a Danemarcei. Titlul seriei este inspirat de locul care găzduiește cele trei instituții principale ale puterii daneze, Parlamentul, Curtea Supremă și biroul prim ministrului, iar personajul central pare să fie inspirat de Helle Thorning-Schmidt, care totuși a ajuns la conducerea țării după lansarea serialului.
Premiera: 2 iunie
As the Crow Flies
O renumită prezentatoare de știri își vede viața strălucitoare dată peste cap când o stagiară ambițioasă începe să o saboteze și să semene discordie în căsnicia ei.
Premiera: 3 iunie
Baby Fever
În această comedie romantică, o specialistă în fertilitate se autoinseminează la beție cu sperma fostului iubit, după care, gravidă fiind, încearcă să-l recucerească.
Premiera: 8 iunie
First Kill
Cum una este vampir și cealaltă vânează vampiri, pentru adolescentele Juliette și Calliope, care sunt gata să ucidă pentru prima dată, nu e simplu să se îndrăgostească.
Premiera: 10 iunie
Intimacy
Publicarea unei filmări de natură sexuală cu un politician promițător devine catalizatorul poveștii a patru femei care oscilează între viața publică și cea intimă.
Premiera: 10 iunie
You Don’t Know Me
Toate dovezile par să-i indice vinovăția, dar un bărbat judecat pentru crimă își folosește pledoaria finală povestind despre aventura avută cu o femeie misterioasă.
Premiera: 17 iunie
Love & Gelato
Lina îi promite mamei ei bolnave că-și va petrece vara de dinaintea facultății la Roma, unde se îndrăgostește de oraș, de oameni și de înghețată.
Premiera: 22 iunie
Sursa: elle.ro
14.05.2026
14:22
24
Valeriu Chiveri discută cu șeful diplomației norvegiene despre reintegrarea regiunii transnistrene și sprijinul pentru suveranitatea Republicii Moldova
14.05.2026
12:30
310
Ministerul Energiei lansează, alături de partenerii internaționali, un cadru comun pentru securitatea cibernetică în sectorul energetic
332
Premierul Alexandru Munteanu cere sprijinul OSCE pentru reintegrarea Republicii Moldova și consolidarea securității regionale
14.05.2026
12:11
356
Adolescent de 14 ani din Anenii Noi, condamnat la peste 5 ani de închisoare după ce a omorât în bătaie un bărbat de 63 de ani și a transmis atacul „live” colegilor
14.05.2026
11:03
346
Lideră locală a fostului Partid „Șor” și secretară a Partidului „Șansă”, deferite justiției pentru complicitate la finanțarea ilegală a formațiunilor politice
14.05.2026
09:45
332
Cine controlează adevărul în era AI: fosta șefă de știri de la Meta vrea să verifice marile modele cu „judecători AI” și experți globali
14.05.2026
07:59
540
Horoscopul zilei 14.05.2026
14.05.2026
07:06
486
Maia Sandu, la recepția dată de Ziua Europei: „Aderarea nu este doar despre 'teme pentru acasă', ci despre o reparație morală și istorică”
542
Portofelul digital de sănătate al pacientului, disponibil din vară. CNAS promite acces online la toate documentele medicale și transparență la decontări
705
Dr. Doru Negru explică de ce înfometarea topește mușchii, nu grăsimea, și cum slăbim eficient cu mese mici și dese
14.05.2026
14:22
15
Valeriu Chiveri discută cu șeful diplomației norvegiene despre reintegrarea regiunii transnistrene și sprijinul pentru suveranitatea Republicii Moldova
14.05.2026
12:30
308
Ministerul Energiei lansează, alături de partenerii internaționali, un cadru comun pentru securitatea cibernetică în sectorul energetic
329
Premierul Alexandru Munteanu cere sprijinul OSCE pentru reintegrarea Republicii Moldova și consolidarea securității regionale
14.05.2026
12:11
353
Adolescent de 14 ani din Anenii Noi, condamnat la peste 5 ani de închisoare după ce a omorât în bătaie un bărbat de 63 de ani și a transmis atacul „live” colegilor
14.05.2026
11:03
345
Lideră locală a fostului Partid „Șor” și secretară a Partidului „Șansă”, deferite justiției pentru complicitate la finanțarea ilegală a formațiunilor politice
14.05.2026
09:45
330
Cine controlează adevărul în era AI: fosta șefă de știri de la Meta vrea să verifice marile modele cu „judecători AI” și experți globali
14.05.2026
07:59
540
Horoscopul zilei 14.05.2026
14.05.2026
07:06
486
Maia Sandu, la recepția dată de Ziua Europei: „Aderarea nu este doar despre 'teme pentru acasă', ci despre o reparație morală și istorică”
13.05.2026
22:27
699
Maia Sandu reafirmă la Chișinău angajamentul Republicii Moldova pentru integrarea europeană de Ziua Europei
13.05.2026
21:21
1209
Startupul geotermal Fervo Energy sare de 10 miliarde de dolari la debutul pe bursă, împins de foamea de energie a centrelor de date pentru AI
13.05.2026
21:10
1242
Origin Lab strânge 8 milioane de dolari pentru a transforma datele din jocuri video în combustibil pentru modelele AI ale lumii reale
13.05.2026
20:48
747
Sam Altman, sub lupa Congresului și a instanței: este șeful OpenAI un lider de încredere?
13.05.2026
20:19
630
Vreme mai stabilă și mai senină în Republica Moldova, joi, 14 mai 2026
13.05.2026
19:27
597
Maia Sandu, în dialog la Nisporeni despre siguranța copiilor online și reforma administrației locale
13.05.2026
19:03
662
Anduril atrage o rundă de 5 miliarde de dolari și își dublează evaluarea la 61 de miliarde în plin boom al tehnologiei de apărare
13.05.2026
18:17
808
Amazon lansează „Alexa for Shopping”, noul asistent AI care îți personalizează cumpărăturile pe Amazon și în alte magazine online
13.05.2026
18:06
777
Anthropic depășește OpenAI la numărul de clienți business, potrivit datelor Ramp
13.05.2026
17:57
573
Elevii din învățământul profesional tehnic propun 51 de proiecte pentru bugetarea participativă în școli
13.05.2026
17:57
662
Carolina Novac: Tranziția energetică a Moldovei, strâns legată de digitalizare și securitate cibernetică
13.05.2026
17:30
595
WhatsApp lansează modul incognito pentru conversațiile cu Meta AI, cu mesaje care dispar și procesare în mediu securizat
13.05.2026
17:26
621
Franța, partener strategic pentru modernizarea infrastructurii și mobilității urbane din Republica Moldova
13.05.2026
17:04
1496
ULTIMA ORĂ, VIDEO // Spațiul aerian din nordul țării, închis temporar. O dronă lansată de armata lui Putin a traversat R. Moldova de la nord la sud, dispărând de pe radar la Mingir
13.05.2026
15:40
990
Deconspirarea „CARACATIȚEI” de la Primăria Chișinău. Irina Gutnic, acuzații la adresa lui Ion Ceban: „Este un pericol atât pentru Chișinău, cât și pentru Moldova. Am ales să nu execut ordine politice într-un sistem care produce și acoperă probleme”
13.05.2026
15:30
737
Guvernul preia terenuri din mai multe localități pentru a continua modernizarea principalelor drumuri naționale
13.05.2026
13:25
620
Tinerii din nord invitați la Corlăteni să descopere agricultura digitală la Târgul Regional „Viitorul e AgriCOOL”
Ministerul Energiei lansează, alături de partenerii internaționali, un cadru comun pentru securitatea cibernetică în sectorul energetic
Adolescent de 14 ani din Anenii Noi, condamnat la peste 5 ani de închisoare după ce a omorât în bătaie un bărbat de 63 de ani și a transmis atacul „live” colegilor
Lideră locală a fostului Partid „Șor” și secretară a Partidului „Șansă”, deferite justiției pentru complicitate la finanțarea ilegală a formațiunilor politice
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
17.18
1 RON
3.87
1 RUB
0.23
1 UAH
0.39


Inapoi














