REACȚII // Atacul armat de la Moscova, soldat cu moartea a peste 60 de persoane, REVENDICAT: Ce apun liderii ruși și cei ucraineni
2618
Reuters
Atacul armat urmat de un incendiu uriaş într-o sală de concerte de la periferia Moscovei, care a făcut cel puţin 60 de morţi şi peste 115 răniţi vineri seara şi a fost revendicat de gruparea jihadistă Stat Islamic (SI), potrivit AFP.
Rușii încă nu au reușit să rețină atacatorii, dar au localizat incendiul din clădirea în care urma să aibă loc un concert, izbucnit în rezultatul unor explozii.
Acesta este un ,,atentat terorist sângeros" şi o ,,crimă monstruoasă", a declarat purtătoarea de cuvânt a diplomaţiei ruse, Maria Zaharova.
Deși Statul Islamic a revendicat atacurile, fostul preşedinte rus Dmitri Medvedev a dat asigurări că Rusia îi va ,,distruge" pe liderii ucraineni, dacă se dovedeşte că aceştia sunt responsabili de atacul armat asupra unei săli de concert comis, vineri seara, la periferia Moscovei.
,,Dacă se stabileşte că este vorba de terorişti ai regimului de la Kiev (...) toţi trebuie găsiţi şi distruşi fără milă ca terorişti. Inclusiv liderii statului care a comis o asemenea atrocitate", a declarat pe Telegram Medvedev, numărul doi în Consiliul de Securitate rus.
Ucraina nu are absolut nicio legătură cu atacul armat care s-a soldat vineri cu zeci de morţi şi peste 100 de răniţi la Moscova, a declarat anterior un consilier al preşedinţiei ucrainene, Mihailo Podoliak, calificându-l drept un ,,act terorist".
Ucraina, care face faţă de peste doi ani unei ofensive militare ruse, ,,nu are absolut nimic de-a face" cu atacul, a declarat consilierul preşedinţiei ucrainene, Mihailo Podoliak, citat de Agerpres.
Serviciile ucrainene de informaţii au declarat că ,,atentatul terorist de la Moscova este o provocare planificată şi deliberată a serviciilor speciale ruse, la ordinul lui (Vladimir) Putin: ,,Obiectivul său este să justifice lovituri şi mai dure împotriva Ucrainei şi mobilizarea totală în Rusia".
Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, ,,condamnă în termenii cei mai fermi atacul terorist" de la Moscova, a indicat adjunctul purtătorului său de cuvânt, Farhan Haq, într-un comunicat.
Într-o declaraţie a Consiliului de Securitate, membrii săi ,,au condamnat în cei mai fermi termeni posibil atacul terorist odios şi laş de la o sală de concert din Krasnogorsk".
Casa Albă a spus că este ,,alături de victimele teribilului atac".
Preşedintele francez, Emmanuel Macron, ,,condamnă ferm atacul terorist revendicat de Stat Islamic", potrivit Palatului Elysée. ,,Franţa îşi exprimă solidaritatea cu victimele, cu cei apropiaţi şi cu întregul popor rus", continuă preşedinţia franceză.
,,Oroarea masacrului unor civili nevinovaţi la Moscova este inacceptabilă", a declarat premierul italian, Giorgia Meloni.
Amintim că Statele Unite au avertizat Rusia în martie cu privire la un atac terorist susceptibil să vizeze ,,mari adunări" la Moscova, a declarat vineri Casa Albă, la câteva ore după atentatul care a făcut peste 60 de morţi într-o sală de concerte în apropierea capitalei.
,,La începutul acestei luni, guvernul american a avut informaţii despre proiectul unui atentat terorist la Moscova, posibil vizând adunări mari, inclusiv concerte, iar Washingtonul a împărtăşit aceste informaţii cu autorităţile ruse", a declarat Adrienne Watson, purtătoare de cuvânt a Consiliului de Securitate Naţională de la Casa Albă.
10.04.2026
16:13
292
Blocul „Alternativa” se DEZINTEGREAZĂ. După ce readus în Parlament pe Tkaciuk și Stoianoglo, primarul Ion Ceban se „DISOCIAZĂ” de colegii care au încercat să arunce în aer REFERENDUMUL privind integrarea în UE a R. Moldova
10.04.2026
16:01
322
Guvernul prezintă raportul intermediar privind gestionarea stării de urgență în sectorul energetic
10.04.2026
15:18
304
MEC alocă 2 milioane de lei pentru programul „Nisporeni - Capitala Sportului 2026”
10.04.2026
13:35
532
Ex-deputată condamnată pentru îmbogățire ilicită: amendă uriașă, confiscări și interdicție 10 ani în funcții publice
10.04.2026
13:03
398
Nereguli grave de gestionare la Grădina Botanică Națională „Alexandru Ciubotaru”: auditul MEC indică pierderi potențiale de 10 milioane de lei și sesizează CNA
10.04.2026
11:56
495
VIDEO // Schema „Insolvabilitatea”: Membri unei familii, bănuiți de spălare de bani și evaziune fiscală de peste 7 000 000 de lei în domeniul agricol. Cum funcționa SCHEMA
10.04.2026
09:22
541
Proiectul „EU4REFORMS – DNA” modernizează infrastructura genetică a Poliției și extinde cooperarea cu statele UE
10.04.2026
09:19
530
Lider informal al organizației criminale „Kitaeț”, trimis în judecată: bunuri de peste 6 milioane de lei, puse sub sechestru
10.04.2026
08:16
535
Horoscopul zilei 10.04.2026
10.04.2026
01:39
741
OpenAI lansează abonamentul ChatGPT Pro de 100 de dolari pe lună pentru dezvoltatori
10.04.2026
16:13
239
Blocul „Alternativa” se DEZINTEGREAZĂ. După ce readus în Parlament pe Tkaciuk și Stoianoglo, primarul Ion Ceban se „DISOCIAZĂ” de colegii care au încercat să arunce în aer REFERENDUMUL privind integrarea în UE a R. Moldova
10.04.2026
16:01
284
Guvernul prezintă raportul intermediar privind gestionarea stării de urgență în sectorul energetic
10.04.2026
15:18
272
MEC alocă 2 milioane de lei pentru programul „Nisporeni - Capitala Sportului 2026”
10.04.2026
13:35
492
Ex-deputată condamnată pentru îmbogățire ilicită: amendă uriașă, confiscări și interdicție 10 ani în funcții publice
10.04.2026
13:03
368
Nereguli grave de gestionare la Grădina Botanică Națională „Alexandru Ciubotaru”: auditul MEC indică pierderi potențiale de 10 milioane de lei și sesizează CNA
10.04.2026
11:56
467
VIDEO // Schema „Insolvabilitatea”: Membri unei familii, bănuiți de spălare de bani și evaziune fiscală de peste 7 000 000 de lei în domeniul agricol. Cum funcționa SCHEMA
10.04.2026
09:22
520
Proiectul „EU4REFORMS – DNA” modernizează infrastructura genetică a Poliției și extinde cooperarea cu statele UE
10.04.2026
09:19
510
Lider informal al organizației criminale „Kitaeț”, trimis în judecată: bunuri de peste 6 milioane de lei, puse sub sechestru
10.04.2026
08:16
519
Horoscopul zilei 10.04.2026
10.04.2026
01:39
719
OpenAI lansează abonamentul ChatGPT Pro de 100 de dolari pe lună pentru dezvoltatori
10.04.2026
01:23
707
Procurorul general al Floridei deschide o anchetă asupra OpenAI, invocând riscuri pentru minori, securitatea națională și legătura cu atacul armat de la FSU
10.04.2026
00:55
687
Volkswagen renunță la producția electricului ID.4 în SUA și pariază pe noul Atlas pe benzină
09.04.2026
23:31
603
Florida deschide anchetă împotriva OpenAI, acuzată că ChatGPT ar fi fost folosit la planificarea unui atac armat mortal
09.04.2026
23:04
567
Anthropic limitează lansarea modelului Mythos: protecție pentru internet sau pentru propriul profit?
09.04.2026
20:47
675
Vineri, 10 aprilie 2026: cer mai senin și ploi în retragere în toată Republica Moldova
09.04.2026
18:19
729
Șeful Amazon, Andy Jassy, își înțeapă rivalilor Nvidia, Intel și Starlink în scrisoarea anuală către acționari
09.04.2026
17:55
771
Parlamentul a aprobat legea lanțurilor scurte de aprovizionare: un singur intermediar între producător și consumator
685
Instagram extinde la nivel internațional restricțiile de conținut inspirate de ratingurile pentru filme destinate adolescenților
09.04.2026
17:36
628
Ministerul Agriculturii consultă asociațiile de profil privind înființarea Oficiului Horticol
09.04.2026
16:57
626
Robo-taxiurile Waymo vor raporta gropile din asfalt direct în Waze pentru șoferi și autorități
09.04.2026
16:57
688
Reactoarele cu plasmă ale Radify promit să rupă dominația Chinei asupra pământurilor rare
709
Poliția Națională introduce o platformă digitală pentru evaluarea și monitorizarea performanței angajaților
09.04.2026
16:48
700
Statul pregătește „Zone de Accelerare” și ghișeu unic digital pentru a impulsiona investițiile în energia regenerabilă în Republica Moldova
09.04.2026
16:32
634
Toate cererile pentru subvenționarea asigurărilor agricole din 2025 au fost achitate integral de AIPA
09.04.2026
16:31
746
Lucrările la stația Prut-2 și pe tronsonul Cantemir-Fălciu avansează pentru integrarea căii ferate moldovene în rețeaua europeană
Blocul „Alternativa” se DEZINTEGREAZĂ. După ce readus în Parlament pe Tkaciuk și Stoianoglo, primarul Ion Ceban se „DISOCIAZĂ” de colegii care au încercat să arunce în aer REFERENDUMUL privind integrarea în UE a R. Moldova
Guvernul prezintă raportul intermediar privind gestionarea stării de urgență în sectorul energetic
MEC alocă 2 milioane de lei pentru programul „Nisporeni - Capitala Sportului 2026”
Ex-deputată condamnată pentru îmbogățire ilicită: amendă uriașă, confiscări și interdicție 10 ani în funcții publice
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
17.24
1 RON
3.95
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40


Inapoi














