RĂZBOIUL avocaților din R. Moldova: Cine își dorește controlul asupra Uniunii Avocaților?
9967
Pârghii // Interesul pentru o comisie care acordă licență de activitate în avocatură a provocat un amplu scandal în sânul breslei
Mai mulți membri ai Consiliului Uniunii Avocaților (CUA) din R. Moldova acuză conducerea Uniunii de tentativă de atac raider asupra instituției. În doar o lună, de pe 22 decembrie 2015 și până pe 29 ianuarie 2016, șapte dintre cei 18 membri ai CUA, considerați ca reprezentând aripa reformatoare a avocaturii, au fost înlăturați din funcție.
Miza, consideră ei, o reprezintă controlul asupra Comisiei de licențiere a profesiei de avocat, una asupra căreia planau anterior suspiciuni mari de corupție, dar care, în toamna anului trecut, s-a ales cu o nouă componență care și-a propus să aducă schimbări radicale. La începutul acestui an, decizia prin care au fost aleși noii membri ai comisiei a fost anulată. La mijloc ar fi un interes pentru o „afacere” care ajunge la jumătate de milion de euro pe an, șoptesc mai mulți membri ai UA.
Piatra de încercare
În primăvara anului trecut, după mai mulți ani în care avocații din R. Moldova s-au plâns de lipsă de reforme în interiorul UA, Adunarea generală a avocaților a ales o nouă componență a CUA. Noii membri au anunțat că militează pentru o avocatură transparentă, profesionistă și integră, iar testul suprem al intențiilor lor urma să fie alegerea noii componențe a Comisiei de licențiere a profesiei de avocat.
„Această comisie este poarta avocaturii, ea asigură admiterea în profesia de avocat. Ceea ce ne-am dorit noi este ca prin activitatea acestei comisii să ridicăm calitatea avocaturii din R. Moldova, iar licența de avocat să poată fi obținută doar de cei mai buni candidați”, își explică intențiile Vlad Gribincea, fost membru al Consiliului UA și al comisiei de concurs care a selectat noua componență a Comisiei de licențiere.
Regulamentul discordiei
În baza unei hotărâri unanime a CUA, s-a decis ca din comisia de concurs să facă parte toți membrii Consiliului, plus câțiva profesori universitari. Noua comisie și-a întocmit și un regulament de activitate. Și de aici a pornit războiul.
„Regulamentul propus de colegul nostru, Nicolae Roșca, le era ca sarea în ochi președintei UA, Nina Lozan, și unor membri ai Consiliului Uniunii. Regulamentul obliga membrii comisiei speciale să declare orice conflict de interese în raport cu candidații, de asemenea se propunea ca membri ai Comisiei de licențiere să fie aleși doar candidații care nu au rude în alte structuri ale UA.Foștii membri ai Comisiei de licențiere ar fi trebuit să nu mai aibă dreptul de a candida. Măsurile erau foarte bune, în contextul în care fosta Comisie de licențiere, condusă de actualul președinte al UA, a fost dur criticată. Unii candidați care au fost respinși de comisia anterioară au ieșit chiar într-o conferință de presă, denunțând că li s-au cerut sume mari de bani în schimbul licenței de avocat”, susține Natalia Moloșag, fostul decan al Baroului de avocați Chișinău și membră a Consiliului UA, precizând că o mare parte din propunerile lui Roșca au fost respinse.
Fiii, ginerii și soții, rămași pe dinafară
Concursul totuși a avut loc. Noii membri ai Comisiei de licențiere au fost aleși la limită, iar rezultatele i-au nemulțumit pe mulți. În noua componență a Comisiei de licențiere nu a ajuns Anatol Istrati, soțul Angelei Istrati, membră a Consiliului UA, dar și persoană de încredere a președintei UA, Nina Lozan. Nu a fost ales nici Adrian Tăbârță, fost membru al Comisiei de licențiere și fiul președintelui Comisiei de etică și disciplină a UA, VitalieTăbârță, care, potrivit mai multor avocați, este o persoană influentă în cadrul Uniunii. A fost nevoit să se retragă din concurs și ginerele Ninei Lozan, Sergiu Bivol.
„Conducerea UA s-a pomenit că a pierdut pârghiile de influență asupra comisiei. Chiar de la prima ședință a noii Comisii de licențiere, am anunțat că vom alege un secretar propriu, care să asigure integritatea și confidențialitatea lucrărilor membrilor comisiei legate de pregătirea examenelor, și nu numai. Cu atât mai mult, era necesar să fie asigurată o anumită siguranță Comisiei, în condițiile în care secretariatul UA nu avea clauza de răspundere pentru divulgarea datelor. De asemenea, am adoptat un Regulament intern de funcționare a Comisiei, am publicat toate hotărârile adoptate pe pagina web și am cerut să ni se ofere un safeu pentru păstrarea lucrărilor. Doamna Lozan s-a împotrivit schimbărilor. S-a făcut totul pentru a nu ne permite să facem transparentă activitatea acestei comisii care oferă licențe pentru activitatea în avocatură”, susține avocata FeodosiaTișcic, membră a Comisiei de licențiere aleasă pe 22 septembrie 2015.
Planul B
După ce noua comisie s-a apucat de lucru, contestațiile împotriva concursului prin care membrii acesteiaau fost aleși au prins a curge gârlă la Consiliul UA.Erau aduse argumente că această comisie a fost creată ilegal, dar de fiecare dată contestațiile au fost respinse. Și atunci a fost schimbată tactica.
„Doi dintre cei mai înverșunați candidați din concurs, Anatol Istrati și Adrian Tăbârță, au prins a colecta semnături printre avocații din Chișinău pentru a convoca o Adunare extraordinară a Baroului de avocați Chișinău și a-i demite pe membrii Consiliului UA care au votat pentru cei care au format noua componență a Comisiei de licențiere. De asemenea, se propunea demiterea mea de la conducerea Baroului de avocați Chișinău. Eu am aflat despre asta din întâmplare, deși ar fi fost corect să mi se solicite mai întâi mie să convoc Adunarea. Scopul l-am înțeles mai târziu”, afirmă Moloșag, precizând că mulți dintre avocații care și-au pus semnătura pe cererea de convocare a Adunării nu aveau idee despre ordinea de zi propusă de Tăbârță și Istrati.
„Oamenii au fost manipulați, speriați că aripa reformatoare din cadrul CUA va promova schimbări în detrimentul avocaților. A fost un fel de campanie electorală. Mulți au crezut”, mai spune fostul decan al Baroului de avocați Chișinău care, pentru a aplana conflictul, a decis să convoace ea Adunarea extraordinară.
O adunare controversată
„Ceea ce s-a întâmplat mai departe a ieșit din câmpul legal. La adunarea de pe 22 decembrie au participat mai puțin de jumătate dintre avocații baroului. Natalia Moloșag a constatat că, din lipsă de cvorum, adunarea trebuie amânată pentru o altă dată. Ea însă a fost înlăturată de pe scenă și ședința a continuat. A fost un adevărat teatru. Pentru încălcări în crearea comisiei speciale pentru selectarea membrilor Comisiei de licențiere s-a propus revocarea din CUA a mea și a altor șase colegi. De ce doar noi, în condițiile în care decizia de creare a acelei comisii a fost luată cu votul unanim al Consiliului?”, se întreabă Vlad Gribincea.
Potrivit lui, legea nu prevede revocarea membrilor Consiliului, dar acest lucru a fost ignorat. Pentru excluderea fiecăruia dintre cei șapte membri ai Consiliului UA au votat câte vreo 250 de avocați, mai puțin de jumătate dintre cei 775 care au venit la adunarea fără cvorum. În total, Baroul de avocați Chișinău numără 2337 de membri.
O altă comisie
La o lună după înlăturarea acestora și la patru luni de la concursul de selectare a noii componențe a Comisiei de licențiere, Consiliul UA s-a convocat în ședință și a decis anularea acelui concurs, în baza unei contestații depuse de un avocat, Ion Vârlan.
„Hotărârea Consiliului, în componență trunchiată, este ilegală. A fost depășit termenul legal de 30 de zile pentru depunerea unei astfel de contestații, Consiliul și-a depășit atribuțiile, anulând hotărârile comisiilor care sunt organe independente, motivele invocate în cerere sunt similare cu cele prezentate în alte contestații respinse anterior de Consiliu”, susține FeodosiaTișcic, precizând că membrii Comisiei de licențiere s-au adresat cu o cerere către Consiliu pentru a-și anula hotărârea ilegală, dar solicitarea lor a fost ignorată.
Asta în condițiile în care Comisia, după patru luni de muncă, a pregătit noile subiecte de examene și a anunțat noua sesiune de examene pentru admitere la stagiul profesional și în profesie.
Pe 3 februarie curent, Consiliul UA a decis crearea unei noi comisii speciale care să aleagă noi membri ai Comisiei de licențiere.
Acuzați că formează un grup
Președinta UA, Nina Lozan, respinge toate acuzațiile care i se aduc. „Revocarea celor șapte membri ai CUA a fost legală, avocații i-au ales și,atunci când și-au pierdut încrederea, i-au revocat. La adunare a existat cvorum. A fost un exercițiu democratic în vederea democratizării profesiei de avocat și de excludere a intereselor de grup din cadrul UA. Grupul „Avocați pentru avocați”, cum își spun cei șapte foști membri ai Consiliului, nu este înregistrat în cadrul Uniunii și de aceea activitatea lor nu se încadrează în prevederile stabilite de actele statutare ale UA”, a declarat Lozan.
Cât privește cererea de revizuire depusă de Vârlan, președintele UA susține că la adoptarea deciziei de acceptare a acestei cereri, membrii CUA au ținut cont și de discuțiile de la Adunarea Baroului de avocați Chișinău de la sfârșit de decembrie.
„Eu am semnalat din start încălcările de norme admise la crearea acelei comisii speciale, dar opinia mea nu a fost susținută atunci”, se justifică Lozan, precizând că nu a avut niciodată intenția să controleze activitatea Comisiei de licențiere, dar nu este de acord nici cu componența Comisiei alese în septembrie trecut.
La rândul său, Adrian Tăbârțăsusține că a cerut revocarea din Consiliul UA doar a celor șapte membri, pe motiv că aceștia își creaseră un grup distinct, „Avocați pentru avocați”, și își promovau în UA propriile inițiative.
„Ei peste tot se prezintă ca „Avocații pentru avocați”, nu ca membri ai Consiliului UA, și nu luau nicio decizie până nu se consultau. Ei au venit cu propunerea ca să modifice modalitatea de votare în comisia specială. Existau multe motive pentru a cere revocarea lor”, ne-a declarat Tăbârță, fără a ne explica de ce nu s-a cerut revocarea întregului Consiliu UA, din moment ce din comisia specială care a comis, în opinia sa, ilegalități au făcut parte toți membrii CUA.
„Ne dăm toți demisia”
Membrul Consiliului UA, Constantin Tănase, de asemenea consideră că procedura prin care au fost demiși din Consiliu cei șapte membri a fost una democratică.
„La acea adunare au participat 800 de avocați din Chișinău și din preajma capitalei. Acești oameni au avut o agendă afișată de două luni, cu unul dintre puncte privind demiterea celor șapte avocați. Eu le-am spus lor, oameni buni cânbd vin oamenii și zic că vor să vă demită, plecați de bunăvoie. Dacă venea la mine cineva cu o asemenea cerere, plecam fără mari discuții”, a declarat Constantin Tănase, precizând că el și alți trei colegi rămași în Consiliul UA au cerut ca la următoarea ședință a Adunării avocaților să fie pusă la vot realegerea întregei componențe a Consiliului UA. „Într-un fel, ne-am dat și noi demisia”, a mai spus avocatul.
Întrebat despre încălcările admise de comisia specială pentru alegerea componenței Comisiei de licențiere, Tănase a răspuns că atunci nu și-a dat seama de erori, dar acestea au devenit evidente când au început a curge contestările în judecată.
„Am explicat, noi putem vota o mie de componențe ale acestei comisii, important e ca deciziile adoptate de Comisia de licențiere să nu puată fi contestate”, a mai spus Tănase.
03.04.2026
10:53
30
Studenți de la șase universități din România și Republica Moldova au descoperit culisele Procuraturii Generale a Republicii Moldova
02.04.2026
10:41
689
Tâlhari mascați, condamnați la ani grei de închisoare pentru atacul brutal asupra a doi bătrâni din Durlești
01.04.2026
15:57
944
Secretara și soțul ei de la oficiul „Șor” Bălți, împreună cu o altă angajată a partidului, trimiși în judecată pentru finanțarea ilegală a formațiunii cu peste 12,5 milioane de lei
01.04.2026
12:34
921
Ex-președinte de raion, ex-primar și complici din Călărași, trimiși în judecată pentru abuz în serviciu și prejudicierea bugetului raional cu peste 288 000 de lei
01.04.2026
11:24
1013
Noi DETALII despre procurorul și polițiștii reținuți în dosarul mitei de 400 000 de dolari. Ce urmau să mușamalizeze aceștia
31.03.2026
17:24
1091
Procuror și trei polițiști, reținuți pentru pretinderea a 400 000 de dolari mită într-un dosar de spălare de bani
31.03.2026
11:09
1117
Două femei din Drochia, condamnate pentru coruperea alegătorilor la prezidențialele din 2024 și referendum
31.03.2026
09:38
1220
Avocat din Chișinău, trimis în judecată pentru trafic de influență într-un dosar de violență în familie
30.03.2026
15:47
849
Bărbat de 45 de ani, condamnat la 7 ani de închisoare pentru violarea fiicei vitrege de 17 ani
30.03.2026
11:22
1079
Reținut după ce ar fi cerut 400 000 de dolari pentru a influența o decizie într-un dosar penal
03.04.2026
10:14
26
ULTIMA ORĂ // Moscova testează limitele Chișinăului. O altă dronă „Shahed” a survolat ilegal R. Moldova. Guvernul condamnă ferm „violarea inacceptabilă a suveranității”
03.04.2026
09:40
131
MEC promite sprijin extins pentru cadrele didactice debutante: dialog direct, indemnizații și condiții mai bune de integrare în sistem
03.04.2026
07:56
356
Horoscopul zilei 03.04.2026
03.04.2026
02:46
463
Amazon introduce suprataxă de combustibil de 3,5% pentru vânzătorii FBA, pe fondul scumpirii petrolului din cauza războiului din Iran
02.04.2026
23:47
488
Ultima misiune lunară NASA fără dominația giganților din Silicon Valley
02.04.2026
23:24
464
OpenAI înghite talk-show-ul tech TBPN, primul imperiu media din industria AI preluat de gigantul condus de Sam Altman
02.04.2026
21:12
515
Aplicația de transfer de bani Duc App a expus online sute de mii de pașapoarte și permise de conducere ale utilizatorilor
02.04.2026
21:05
517
Microsoft lansează trei noi modele AI pentru text, voce și imagini, intrând în ofensivă împotriva rivalilor OpenAI și Google
02.04.2026
20:24
513
Vreme stabilă, cu nori și ploi răzlețe în Republica Moldova – vineri, 03.04.2026
02.04.2026
20:09
490
ICE recunoaște că a cumpărat și folosește spyware Paragon în anchete de trafic de droguri în SUA
02.04.2026
18:34
548
Mașinile „mai accesibile” nu salvează Tesla: vânzările stagnează, producția depășește livrările și planurile pentru un model de 25.000 de dolari sunt abandonate
02.04.2026
17:20
597
Cerințe simplificate pentru micii producători și pensiunile agroturistice: mai multă flexibilitate și sprijin pentru produse locale și siguranța alimentelor
02.04.2026
17:06
569
Laborator modern de fabricație digitală la Liceul „Alexei Mateevici” din Șoldănești, cu sprijinul Fundației Orange Moldova
02.04.2026
16:55
623
Premierul Alexandru Munteanu a vizitat remiza modernă de salvatori și pompieri din Ocnița, construită cu sprijinul SUA
02.04.2026
16:53
596
Ministerul Energiei și partenerii europeni accelerează proiectele de eficiență energetică și energie regenerabilă în Moldova
02.04.2026
16:23
555
39 de școli din țară vor pilota programele de educație multilingvă aprobate de MEC
02.04.2026
15:58
581
Republica Moldova își consolidează rolul de hub energetic regional și partener cheie în reconstrucția Ucrainei
02.04.2026
15:52
567
Ministrul Dan Perciun anunță investiții, indemnizații pentru elevi și reforme în curriculum și manuale la întâlnirea cu managerii școlilor din Șoldănești
02.04.2026
15:42
559
Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, deschide MOLDENERGY 2026 și lansează un amplu târg de locuri de muncă în sectorul energetic
02.04.2026
13:19
636
Guvernul și ODA pompează 43 de milioane de lei în 81 de afaceri locale, cu investiții totale de peste 96 de milioane în economia Republicii Moldova
02.04.2026
12:42
759
RECORD // Prețul motorinei atinge un nou prag istoric. ANRE a anunțat tarifele pentru vineri, 3 aprilie
02.04.2026
12:19
655
MEC apropie societatea de realitatea copiilor cu autism printr‑un experiment social de Ziua Internațională de Conștientizare a Autismului
02.04.2026
12:14
805
Schema de corupție la Bălți și Chișinău: Patru funcționari, inclusiv un consilier municipal, reținuți de CNA
02.04.2026
12:04
617
Programul FCA a pompat peste 380 de milioane de lei în 408 afaceri agricole micro și mici din toată țara
02.04.2026
12:04
690
ChatGPT urcă la bordul mașinii tale prin CarPlay: cum schimbă iOS 26.4 felul în care vorbești cu mașina în mers
02.04.2026
11:43
779
Reacția UE după ce Trump a amenințat că va retrage SUA din NATO
ULTIMA ORĂ // Moscova testează limitele Chișinăului. O altă dronă „Shahed” a survolat ilegal R. Moldova. Guvernul condamnă ferm „violarea inacceptabilă a suveranității”
MEC promite sprijin extins pentru cadrele didactice debutante: dialog direct, indemnizații și condiții mai bune de integrare în sistem
Horoscopul zilei 03.04.2026
Amazon introduce suprataxă de combustibil de 3,5% pentru vânzătorii FBA, pe fondul scumpirii petrolului din cauza războiului din Iran
1 MDL
1 EUR
20.28
1 USD
17.62
1 RON
3.98
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40



Inapoi














