R. Moldova: Vlad Filat rămâne în țară, contestă condamnarea din Franța și mandatul INTERPOL
1119
Vlad Filat, fost prim-ministru al Republicii Moldova și lider al Partidului Liberal Democrat, a declarat că este "pe loc" și că nu se eschivează, după ce a fost dat în urmărire internațională în urma unei condamnări în Franța într-un dosar de corupție.
El a subliniat că a contestat decizia judecătorească. Până la epuizarea tuturor căilor de atac, cauza penală nu poate fi transmisă autorităților Republicii Moldova pentru executare, citează ipn.md. Hotărârea actuală nu este definitivă. A fost contestată prin apel. Până la epuizarea tuturor căilor legale de atac, nu poate produce efecte juridice finale. În aceste condiții, dosarul nu poate fi transmis Republicii Moldova pentru recunoaștere sau executare, atât timp cât procedurile judiciare din Franța sunt în desfășurare, a scris Vlad Filat pe Facebook.
Politicianul a mai precizat că prezentarea acestei decizii judecătorești drept un verdict definitiv este prematură și contrară principiilor statului de drept. "Fac o precizare clară: Așa cum am procedat întotdeauna, sunt pe loc, nu mă eschivez și nu evit nicio procedură. Îmi exercit drepturile legale în mod deschis și transparent", a adăugat el.
Biroul Central Internațional INTERPOL Paris a emis un mandat de arestare internațional pe numele lui Vlad Filat, fostul prim-ministru al Republicii Moldova, condamnat recent în Franța la doi ani de închisoare. Solicitarea a fost inițiată la data de 26 decembrie.
06.03.2026
00:50
434
AWS lansează Amazon Connect Health, platformă cu agenți AI pentru automatizarea sarcinilor administrative din sănătate
06.03.2026
00:41
494
SUA pregătesc noi restricții dure la exportul de cipuri AI, cu impact major pentru AMD și Nvidia
06.03.2026
00:03
567
Procurorii italieni confirmă: jurnalistul Francesco Cancellato, spionat cu spyware-ul Paragon, mister total privind autorii atacului
515
Pentagonul desemnează Anthropic drept risc pentru lanțul de aprovizionare al armatei americane
05.03.2026
23:34
535
Pentagonul marchează Anthropic drept risc pentru lanțul de aprovizionare după refuzul de a sprijini supravegherea în masă și armele autonome
05.03.2026
23:20
528
BYD lansează bateria Blade 2.0 care promite încărcare de la 10% la 70% în 5 minute, dar doar la noile stații Flash Charging
05.03.2026
21:25
469
Roblox lansează un chat cu inteligență artificială care reformulează în timp real limbajul interzis în mesaje respectuoase
05.03.2026
20:29
519
Vreme mai rece, dar stabilă în Republica Moldova vineri, 06.03.2026
05.03.2026
20:21
467
Jumătate dintre vulnerabilitățile zero-day urmărite de Google în 2025 au lovit direct tehnologia enterprise și dispozitivele de securitate
05.03.2026
20:10
436
Oura cumpără startupul Doublepoint și aduce controlul prin gesturi în inelele sale inteligente
06.03.2026
00:50
424
AWS lansează Amazon Connect Health, platformă cu agenți AI pentru automatizarea sarcinilor administrative din sănătate
06.03.2026
00:41
479
SUA pregătesc noi restricții dure la exportul de cipuri AI, cu impact major pentru AMD și Nvidia
06.03.2026
00:03
553
Procurorii italieni confirmă: jurnalistul Francesco Cancellato, spionat cu spyware-ul Paragon, mister total privind autorii atacului
505
Pentagonul desemnează Anthropic drept risc pentru lanțul de aprovizionare al armatei americane
05.03.2026
23:34
529
Pentagonul marchează Anthropic drept risc pentru lanțul de aprovizionare după refuzul de a sprijini supravegherea în masă și armele autonome
05.03.2026
23:20
520
BYD lansează bateria Blade 2.0 care promite încărcare de la 10% la 70% în 5 minute, dar doar la noile stații Flash Charging
05.03.2026
21:25
464
Roblox lansează un chat cu inteligență artificială care reformulează în timp real limbajul interzis în mesaje respectuoase
05.03.2026
20:29
516
Vreme mai rece, dar stabilă în Republica Moldova vineri, 06.03.2026
05.03.2026
20:21
464
Jumătate dintre vulnerabilitățile zero-day urmărite de Google în 2025 au lovit direct tehnologia enterprise și dispozitivele de securitate
05.03.2026
20:10
432
Oura cumpără startupul Doublepoint și aduce controlul prin gesturi în inelele sale inteligente
05.03.2026
20:05
555
Meta, dată în judecată în SUA pentru ochelarii inteligenți AI, acuzați că încalcă viața privată prin vizionarea de conținut intim de către contractori
05.03.2026
19:51
451
Negocierile dintre Anthropic și Pentagon pentru accesul la AI ar putea fi relansate, în ciuda ruperii contractului de 200 de milioane de dolari și a acuzațiilor dure dintre părți
05.03.2026
19:28
507
Netflix înghite compania de film AI a lui Ben Affleck, InterPositive, pentru a accelera producțiile cinematografice
05.03.2026
18:29
543
Match Group renunță la funcția de COO: Hesam Hosseini pleacă după 18 ani, pe fondul declinului aplicațiilor de dating în rândul generației Z
486
Moldova și Olanda pornesc cooperarea pentru agricultură inteligentă printr-un grup de lucru comun
05.03.2026
17:18
524
Meta deschide WhatsApp pentru chatboții AI rivali în Europa, dar introduce taxă pe mesaj
05.03.2026
17:08
533
Ministerul Educației lansează în consultare publică Programul de implementare a Strategiei „Educația 2030” pentru perioada 2026-2030
05.03.2026
16:25
600
Guvernul cere benzinăriilor corectitudine la vânzarea motorinei pentru fermieri în plină campanie agricolă
05.03.2026
16:00
533
MIDR și arhitecții raionali pun la punct digitalizarea actelor permisive în construcții
05.03.2026
15:35
594
Startup-ul Lio atrage 30 milioane de dolari de la Andreessen Horowitz pentru a automatiza complet achizițiile marilor companii cu agenți AI
05.03.2026
15:01
584
MEC lansează consultări publice pentru noua concepție a disciplinei „Istoria românilor și universală” în școala generală
05.03.2026
14:02
572
Prețurile la carburanți cresc ca pe drojdii. Motorina s-a scumpit cu 1,52 de lei doar în patru zile, iar tentința ar putea să păstreze din cauza RĂZBOIULUI din Orientul Mijlociu
05.03.2026
13:57
683
Vicepremierul Osmochescu și premierul Munteanu promovează la Chișinău parteneriatul agroalimentar Moldova–UE pentru modernizarea agriculturii și atragerea investițiilor
05.03.2026
13:55
573
Prima sesiune de instruire pentru mentorii campaniei „Matematica de la egal la egal”, organizată la Chișinău cu participarea a 300 de elevi
05.03.2026
13:13
596
Suedia își extinde sprijinul pentru securitatea și tranziția energetică a Republicii Moldova
Edineț: Cinci ani de închisoare pentru un bărbat care și-a răpit copilul de un an și i-a pus cuțitul la gât atunci când femeia a vrut să-l recupereze
Douăzeci și două de filme moldovenești în cadrul proiectului Filme din Moldova – online (VIDEO)
Un muncitor a căzut în groapa șantierului, la Ciocana
Intenționa să ajungă în Europa, tranzitând ilegal Republica Moldova: Un ucrainean a fost reținut de către polițiștii de frontieră
1 MDL
1 EUR
20.13
1 USD
17.34
1 RON
3.95
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40


Inapoi














