R. Moldova riscă să fie ACȚIONATĂ ÎN INSTANȚELE internaționale, în cazul presiunilor politice asupra concesionarului Aeroportului Internațional Chișinău. Andrei Goncearenko vine cu PRECIZĂRI
2296
Omul de afaceri Andrei Goncearenko, beneficiarul Aeroportului Internațional Chișinău (AIC), se declară „uimit” de faptul că autoritățile de la Chișinău intenționează să rezilieze contractul de concesiune. Acesta avertizează că R. Moldova ar putea suporta costuri foarte mari, care vor fi puse pe seama fiecărui cetățean.
Andrei Goncearenko a făcut public un comunicat de presă, în care face mai multe precizări vizavi de declarațiile făcute în ultima vreme de unii oficiali de la Chișinău. În primul rând, acesta afirmă că nu are nicio problemă cu justiția din Federația Rusă și spune că actualmente se află la Moscova.
„Informațiile apărute, în ultima perioadă, în presa din R. Moldova, precum că aș avea probleme cu justiția din Federația Rusă nu au niciun temei. Declar cu toată responsabilitatea că nu mă ascund de justiția vreunei țări, continui să-mi desfășor activitatea de om de afaceri, iar în prezent mă aflu în Moscova. Anterior, am anunțat public despre intențiile pe care le am în raport cu AIC și le voi repeta ori de câte ori va fi nevoie. Evident, investițiile, inclusiv din sursele mele personale, vor fi făcute numai în condițiile unui climat investițional favorabil și având suportul Guvernului R. Moldova”, se arată în comunicatul de presă.
Omul de afaceri precizează că în primăvara aceasta vor începe lucrările prin care AIC va fi transformat într-un „hub aerian transnațional important în regiune”.
„În primul rând, va fi construit un Terminal ultramodern, fapt care va conduce la crearea câtorva mii de locuri de muncă pentru cetățenii moldoveni. Însă, atacurile continue ale oficialilor cu privire la încălcarea Acordului dintre R. Moldova și Federația Rusă privind promovarea și protecția reciprocă a investițiilor de fonduri din 17.03.1998 provoacă îngrijorări întemeiate ce țin de investițiile cetățenilor ruși în R. Moldova.
Declarațiile autorităților puterii executive cu privire la o presupusă ilegalitate a acordului de concesiune surprind, deoarece încalcă principiul separării puterilor. Recunoașterea legalității oricărui contract este o prerogativă exclusivă a instanțelor de judecată, care, în mod repetat, s-au exprimat în această privință. Orice acțiuni ale oficialilor, care contravin deciziilor judecătorești, urmăresc scopuri populiste, vor avea urmări juridice și vor fi atacate în instanțele internaționale.
Dispun de mijloace suficiente pentru a angaja companii juridice cunoscute pe plan internațional. Nu am nici un dubiu cu privire la legitimitatea acordului și la prezența unor argumente juridice serioase într-un litigiu juridic de nivel mondial.
Provoacă uimire decizia autorităților de a iniția un litigiu care îl vizează pe un investitor dintr-o țară-prietenă, o hotărâre care comportă cheltuieli mari bugetare, fără un rezultat evident pentru fiecare cetățean al R. Moldova, și nu pentru o activitatea comună în vederea dezvoltării fructuoase nu numai a AIC, ci și a altor proiecte de infrastructură a țării. Cu toate acestea, am încrederea că rațiunea va triumfa și va fi inițiat un dialog cu oficialii R. Moldova pe tema implementării acestui proiect investițional ambițios”, a conchis acesta.
Amintim că premierul Ion Chicu a cerut Agenției Proprietății Publice (APP) și altor structuri ale statului să evalueze, până la 1 februarie curent, modul în care compania „AVIA -INVEST”, cea care a luat în concesiune pentru o perioadă de 49 de ani AIC, își îndeplinește obligațiunile din contractul semnat cu Guvernul R. Moldova în 2013.„În cazul confirmării informației, Ministerul Justiției, APP - întreprindeți pașii respectivi pentru rezilierea contractului cu așa-zisul investitor”, a cerut premierul Ion Chicu.
17.12.2025
17:37
249
Nou parteneriat între MAIA și CAPA pentru politici agricole mai eficiente la Chișinău
17.12.2025
16:48
312
Guvernul sprijină IMM-urile moldovenești să adopte energie verde pentru a reduce costurile și a crește competitivitatea
17.12.2025
13:57
493
Guvernul propune modificări esențiale în Codul urbanismului pentru a facilita înregistrarea construcțiilor și eliminarea restricțiilor temporale
17.12.2025
13:46
424
Banca Europeană sprijină extinderea și modernizarea drumurilor-cheie din Moldova cu 300 milioane de euro
17.12.2025
13:38
383
Guvernul optimizează distribuirea fondurilor pentru întreținerea drumurilor naționale în 2025
17.12.2025
13:24
364
Moldova și Suedia fac pași pentru un nou acord în transportul rutier de călători și mărfuri
17.12.2025
12:37
426
Carolina Novac prezintă la Cipru viziunea Moldovei pentru tranziția către energie cu emisii reduse până în 2030
17.12.2025
11:46
448
Guvernul finanțează dezvoltarea creșelor pentru părinți activi în muncă în cadrul noii ediții a programului național
17.12.2025
11:46
443
Moldova sprijină IMM-urile: 12 comunități de energie verde în patru țări pentru facturi mai mici și afaceri sustenabile
16.12.2025
17:56
809
Reuniune la Bender: Experți în problematice economice și statistice discută integrarea cu standardele europene și armonizarea legislației pe ambele maluri ale Nistrului
17.12.2025
19:02
43
SUA pregătesc sancțiuni suplimentare împotriva Rusiei pentru a forța un acord de pace cu Ucraina
42
Ceață densă între 17-18 Decembrie - Cod Galben
17.12.2025
18:11
223
Elevii se pot înscrie la Concursul Național de Științe și Inginerie „Mold SEF” 2026 până în februarie
17.12.2025
17:53
261
Bombardamentele rusești lasă mii de locuințe din Odesa în beznă: stare de urgență declarată în regiune
17.12.2025
17:37
240
Nou parteneriat între MAIA și CAPA pentru politici agricole mai eficiente la Chișinău
17.12.2025
16:58
267
VIDEO // „Satul German” oferă condiții SPECIALE de plată pentru locuințele cumpărate în perioada sărbătorilor
17.12.2025
16:48
299
Guvernul sprijină IMM-urile moldovenești să adopte energie verde pentru a reduce costurile și a crește competitivitatea
17.12.2025
16:33
373
Putin își menține planul de extindere a „zonei-tampon” în Ucraina și acuză liderii europeni de răspândirea unei amenințări imaginare rusești
17.12.2025
15:54
462
Fondurile obținute de Abramovici din vânzarea Chelsea, alocate Ucrainei: presiuni asupra oligarhului rus pentru deblocare
17.12.2025
15:30
307
Atac aerian rusesc în Zaporojie provoacă rănirea a 26 de persoane, inclusiv un copil
17.12.2025
15:24
311
Moldova ia atitudine împotriva corupției la Conferința ONU din Qatar: Dialoguri cheie și cooperare internațională în prim-plan
17.12.2025
15:00
617
Lukașenko îndeamnă Ucraina să evite provocarea Rusiei, în timp ce Zaharova întreabă cum s-a ajuns lângă „ursul adormit”
17.12.2025
14:21
380
Fosta președintă a unei filiale a partidului „Șor” condamnată la închisoare pentru finanțare ilegală de către un grup criminal organizat
17.12.2025
13:57
485
Guvernul propune modificări esențiale în Codul urbanismului pentru a facilita înregistrarea construcțiilor și eliminarea restricțiilor temporale
17.12.2025
13:52
393
„Stipendium Hungaricum” deschide noi orizonturi pentru tinerii din Moldova: burse pentru specialiștii de mâine
17.12.2025
13:46
416
Banca Europeană sprijină extinderea și modernizarea drumurilor-cheie din Moldova cu 300 milioane de euro
17.12.2025
13:38
378
Guvernul optimizează distribuirea fondurilor pentru întreținerea drumurilor naționale în 2025
17.12.2025
13:24
357
Moldova și Suedia fac pași pentru un nou acord în transportul rutier de călători și mărfuri
17.12.2025
13:03
519
Foști judecători implicați în megadosarul „Laundromat” condamnați, dar scăpați de pedeapsă din cauza expirării termenului legal
17.12.2025
12:37
419
Carolina Novac prezintă la Cipru viziunea Moldovei pentru tranziția către energie cu emisii reduse până în 2030
17.12.2025
11:46
440
Guvernul finanțează dezvoltarea creșelor pentru părinți activi în muncă în cadrul noii ediții a programului național
17.12.2025
11:46
432
Moldova sprijină IMM-urile: 12 comunități de energie verde în patru țări pentru facturi mai mici și afaceri sustenabile
17.12.2025
11:38
493
Rămășițele unor drone ucrainene au provocat un incendiu la o rafinărie și au avariat rețele electrice în regiunea Krasnodar, Rusia
17.12.2025
10:22
437
Condamnare la închisoare pentru un bărbat care a atacat un polițist în timpul unei intervenții în Chișinău
17.12.2025
08:31
449
Horoscopul zilei 17.12.2025
„Moldovagaz” acuză compania „Nordgaz Furnizare”, care a promis găgăuzilor gaz la prețul de 10 lei, de „manipulare a pieței de gaze naturale”
FOTO // Cel mai COSTISITOR proiect de infrastructură rutieră din raionul Orhei a fost finalizat: Leagă satele Tabăra și Vatici
Fonduri facultative de pensii, în R. Moldova
Banca Națională a Moldovei a încheiat un memorandum de înțelegere cu banca centrală a Ungariei
1 MDL
1 EUR
19.80
1 USD
16.84
1 RON
3.89
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40




Inapoi














