R. Moldova riscă să PIARDĂ o investiție de 25 de MILIOANE de euro și să fie atrasă într-un arbitraj internațional
3556
Reprezentanții „Moldova Zahăr”, companie cu capital de stat polonez, susțin că cei de la „Sudzucker Moldova”, care ar fi ajutați de Consiliul Concurenței, îi vor dispăruți de pe piața zahărului din R. Moldova. Totul a început după ce reprezentanții „Sudzucker Moldova” i-au acuzat pe cei ai companiei poloneze că folosesc cuvântul „Moldova” în denumire, iar Consiliul Concurentei le-a dat dreptate. La baza deciziei instituției antimonopol ar fi stat, printre altele, un sondaj de opinie, comandat de către „Sudzucker Moldova”.
Directorul general al „Moldova Zahar”, Wojciech Kolignan, se arată indignat de faptul că pe angajații de la Consiliul Concurenței nu-i deranjează cum sună „Sudzucker Moldova”, însă au o altă atitudine când vine vorba de compania pe care o reprezintă.
„Vedem că sintagma „Moldova” este prezentă în denumirea ambelor companii. De ce în 2011, atunci când am înregistrat „Moldova Zahăr”, cei de la „Sudzucker Moldova” nu au depus plângere? S-a întâmplat peste șapte ani, când deja am devenit un concurent important pentru ei. Noi suntem o companie cu capital de stat polonez și unicul concurent al celor de la „Sudzucker Moldova”. Ceea ce se întâmplă întrece orice măsură. Cum să privezi o companie de denumirea legală prin intermediul Consiliului Concurenței?”, întreabă Kolignan.
Întrebat dacă „Sudzucker Moldova” și Consiliul Concurenței ar acționa în comun, Kolignan a răspuns: „Nimeni nu ne poate interzice să ne punem unele întrebări și să căutăm anumite răspunsuri. De ce reprezentanții Consiliului Concurenței nu au efectuat un studiu propriu privind opinia oamenilor, dar au luat în calcul un sondaj realizat pe banii concurenților noștri? Ei nici nu au pus la îndoială acest studiu. De ce cei de la Consiliul Concurenței au copiat practic textul din plângerea celor de la „Sudzucker Moldova” atunci când au emis decizia?”, a spus acesta.
Conducerea „Moldova Zahăr” este sigură că cei de la Consiliul Concurenței vor face tot posibilul, inclusiv prin intermediul instanței de judecată, ca să obțină decizia privind modificarea denumirii companiei cu capital polonez, lucru ce va duce la blocajul operațional al companiei, preluarea cotei de piață de către „Sudzucker Moldova”, fapt care îi va genera companiei pierderi colosale.
„Astfel, acțiunile celor de la Consiliul Concurenței, în comun cu concurenții noștri, vor avea ca rezultat monopolizarea pieții de zahăr. În cazul în care se urmărește asta, atunci Guvernul polonez va pierde 25 de milioane de euro, care au fost investiți în R. Moldova. Moldova riscă un arbitraj internațional”, a mai adăugat sursa citată într-un interviu pentru kp.md.
Continuarea AICI
16.01.2026
18:43
830
Premierul Munteanu transformă Consiliul Economic într-un parteneriat activ cu mediul de afaceri pentru creștere durabilă și debirocratizare
16.01.2026
17:19
816
Exporturile Republicii Moldova au crescut cu 4,4% în ianuarie–noiembrie 2025, cu orientare tot mai accentuată spre piața UE
16.01.2026
17:05
733
Moldova își modernizează rapid sectorul energetic, cu sprijinul UE, pentru securitate și integrare europeană
16.01.2026
11:26
752
Elveția investește 3,9 milioane de franci pentru integritatea IMM-urilor și reducerea birocrației în Republica Moldova
16.01.2026
10:40
735
Ministerul Energiei analizează șase proiecte inovatoare în Sandbox pentru digitalizarea și modernizarea sectorului energetic
15.01.2026
17:12
983
Republica Moldova accelerează integrarea energetică cu UE: noi piețe de electricitate, interconexiuni cu România și avans major la regenerabile
15.01.2026
15:37
1197
Chișinăul cere Tiraspolului ridicarea posturilor neautorizate din raionul Dubăsari pentru a permite aprovizionarea satelor de pe malul stâng al Nistrului
14.01.2026
17:02
1116
Investiții de peste 210 MILIOANE de lei în planuri urbanistice generale pentru 293 de localități din țară
14.01.2026
16:51
906
Granturi de milioane de euro pentru eficiența energetică a IMM-urilor din R. Moldova
14.01.2026
14:53
1116
Expert în finanțe și guvernanță corporativă, Oleg Bivol preia funcția de secretar de stat la Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării
17.01.2026
23:53
338
UE pregătește un răspuns ferm la noile taxe vamale ale lui Trump pentru Groenlanda: Von der Leyen, Costa și liderii europeni resping „șantajul” american
17.01.2026
20:43
464
Premierul R. Moldova, Alexandru Munteanu: personal aş vota pentru unirea cu România, dar ca prim-ministru urmez voinţa majorităţii pentru integrarea europeană
17.01.2026
20:42
512
Vreme stabilă și ger moderat în Republica Moldova, duminică 18.01.2026
17.01.2026
10:32
739
SUA pregătesc un „Consiliu al Păcii” pentru Ucraina, după modelul structurii create de Trump pentru Gaza
17.01.2026
08:24
661
Horoscopul zilei 17.01.2026
17.01.2026
06:51
774
Delegaţie de rang înalt de la Kiev merge la Washington pentru discuţii cu Witkoff şi Kushner despre pace şi reconstrucţia Ucrainei
16.01.2026
21:44
984
Satul „hobbiţilor” din Rogojeni vrea să renască prin turism rural şi tradiţii moldoveneşti
16.01.2026
20:39
992
Cer mai închis și ger persistent în Republica Moldova, sâmbătă, 17 ianuarie 2026
16.01.2026
19:27
1097
Boala lui Ramzan Kadîrov reaprinde temerile privind instabilitatea din Cecenia și vulnerabilitatea Kremlinului
16.01.2026
19:06
886
Orban își construiește campania pe o petiție națională anti-Ucraina, mizând pe nemulțumirea tot mai mare față de finanțarea UE pentru Kiev
16.01.2026
18:53
850
Maia Sandu îl primește la Chișinău pe președintele Albaniei pentru discuții despre cooperare și integrare europeană
16.01.2026
18:50
1330
Bruxelles propune aderare rapidă la UE cu vot limitat pentru noii membri. Moldova deschisă compromisului, Ucraina și Muntenegru resping formula
16.01.2026
18:43
830
Premierul Munteanu transformă Consiliul Economic într-un parteneriat activ cu mediul de afaceri pentru creștere durabilă și debirocratizare
16.01.2026
18:20
906
Zelenski spune că sistemele aeriene occidentale au rămas fără muniție în timpul atacurilor rusești asupra infrastructurii energetice
16.01.2026
17:19
816
Exporturile Republicii Moldova au crescut cu 4,4% în ianuarie–noiembrie 2025, cu orientare tot mai accentuată spre piața UE
16.01.2026
17:07
865
Zelenski respinge acuzațiile lui Trump, trimite delegație la Washington pentru garanții de securitate și speră să semneze „pachetul de prosperitate” la Davos
16.01.2026
17:05
733
Moldova își modernizează rapid sectorul energetic, cu sprijinul UE, pentru securitate și integrare europeană
16.01.2026
16:48
699
MEC schimbă regulile de evaluare: mai multă corectitudine pentru elevi și autonomie pentru profesori
16.01.2026
16:42
692
Peste 43.000 de elevi instruiți la nivel național pentru prevenirea consumului de droguri în școli
16.01.2026
16:09
768
Românul eliberat din detenţia din Venezuela, preluat de Delegaţia UE la Caracas şi aşteptat să revină în ţară după mai bine de un an
16.01.2026
16:02
941
Fost viceministru rus găsit mort la Moscova, pe fondul valului de decese misterioase din elita Kremlinului
16.01.2026
15:09
907
„Apostolul Mihail”, tiran peste o familie timp de peste un deceniu: 68 de ani, condamnat la detențiune pe viață pentru trafic de persoane și viol
16.01.2026
15:07
771
Putin se oferă mediator între Israel și Iran, după discuțiile cu Netanyahu și Pezeshkian privind criza din Orientul Mijlociu
16.01.2026
14:45
789
MEC pregătește plan național 2026–2027 pentru susținerea și extinderea predării limbii găgăuze în autonomie
16.01.2026
14:27
952
Kremlinul salută deschiderea Italiei, Franţei şi Germaniei pentru reluarea dialogului cu Rusia, în pofida diviziunilor din tabăra occidentală
UE pregătește un răspuns ferm la noile taxe vamale ale lui Trump pentru Groenlanda: Von der Leyen, Costa și liderii europeni resping „șantajul” american
Premierul R. Moldova, Alexandru Munteanu: personal aş vota pentru unirea cu România, dar ca prim-ministru urmez voinţa majorităţii pentru integrarea europeană
Vreme stabilă și ger moderat în Republica Moldova, duminică 18.01.2026
SUA pregătesc un „Consiliu al Păcii” pentru Ucraina, după modelul structurii create de Trump pentru Gaza
1 MDL
1 EUR
19.92
1 USD
17.12
1 RON
3.91
1 RUB
0.22
1 UAH
0.39




Inapoi














