R. Moldova participă în PREMIERĂ la un „Eurovision” destinat instrumentiștilor
1105
După ce a participat nouă ani la rând în concursul „Eurovision Song Contest” și patru ani la „Eurovision Junior”, Republica Moldova va avea primul reprezentant și în cel de-al treilea concurs european de muzică „Eurovision Young Musicians” destinat instrumentiștilor.
Persoanele interesate de concurs își pot depune dosarele la IPNA „Teleradio-Moldova” până pe 6 aprilie. Este acceptat orice stil muzical, singura condiție este ca instrumentiștii să aibă vârsta de până la 19 ani. Dosarul trebuie să conțină o cerere de înregistrare în concurs, materiale audio pe suport CD (minimum trei lucrări), poze ale interpretului și, eventual, ale colectivului de dans care îl însoțește.
Reprezentantul Republicii Moldova la „Eurovision Young Musicians 2014” va fi selectat în regim intern, în cadrul unei ședințe convocate de IPNA „Teleradio-Moldova” în perioada 7-10 aprilie.
Concursul european de muzică instumentală este organizat de Uniunea Europeană de Radio și Televiziune și are loc o data la doi ani. Ediția din 2014 se va desfășura în Germania, în orașul Cologne, în perioada 24 mai - 1 iunie. Concursul include două etape: etapa „preround” - interpretarea unei lucrări de până la 15 minute și etapa finală - interpretarea unei lucrări de până la cinci minute.
Tradițional, în concurs se înscriu concurenți din Austria, Croația, Cehia, Germania, Grecia, Ungaria, Malta, Norvegia, Polonia, Portugalia, Slovenia, Suedia și Olanda.
11.09.2024
18:01
25.01.2021
18:29
19.01.2021
19:57
18.01.2021
20:00
31.12.2020
13:52
18.12.2020
17:59
16.12.2020
19:59
03.12.2020
16:37
02.12.2020
18:30
01.12.2020
19:29
27.11.2020
19:30
23.11.2020
17:55
30.10.2026
01:51
30.10.2026
01:32
30.10.2026
00:52
30.10.2026
00:41
30.10.2026
00:29
29.10.2026
23:52
29.10.2026
22:51
29.10.2026
22:33
29.10.2026
22:12
29.10.2026
22:03
29.10.2026
21:55
29.10.2026
19:54
29.10.2026
19:53
29.10.2026
19:20
29.10.2026
19:07
29.10.2026
18:53
29.10.2026
18:28
29.10.2026
18:03
29.10.2026
17:58
29.10.2026
17:49
29.10.2026
17:46
29.10.2026
17:46
29.10.2026
17:44
29.10.2026
17:43
29.10.2026
17:16
FOTO // Omul de afaceri, Anatolie Golea, anunță că PORT MALL se extinde
O nouă scenă pentru tinerii din Costești: Centrul Cultural își redeschide porțile cu ajutorul României
Maia Sandu discută la Budapesta parcursul european și securitatea regională
Maia Sandu, la Budapesta pentru comemorarea a 70 de ani de la Revoluția anticomunistă din Ungaria
Maia Sandu va efectua prima sa vizită în Ungaria
















